Descrierea imaginii
Imaginea prezintă din profil un vagon introdus în compunerea trenurilor de marfă, destinat pentru transportul de mărfuri diverse, materiale de construcții sau alte bunuri.
Vagonul este compus dintr-o platformă și dintr-un recipient în care se transportă marfa.
Acesta este reprezentat în formă de dreptunghi orizontal și alungit, plin în relief.
Pe centrul vagonului, pentru descărcarea marfei, se află două uși redate prin două pătrate conturate cu linie ală și tăiate pe mijloc de o linie verticală.
La baza sa se află patru perechi de roți, din lateral ilustrate ca patru cercuri îngroșate, cu câte o bulină plină în relief în mijloc, situate două la stânga și alte două la dreapta bazei.
Caroseria sau învelișul extern al vagonului este format dintr-un container sau cutie alungită, din tablă groasă.
La marginea dreaptă și stângă a vagonului, pe bara de jos, sunt amplasate câte două tampoane, evidențiate prin câte o linie scurtă, îngroșată și orizontală, cu capătul unit de un semicerc îngroșat.
Tamponul constă într-o piesă cu formă de disc metalic, cu rol de a păstra o anumită distanță între vagoanele cumplate și de a amortiza șocurile dintre ele în timpul mersului.
Jos, în partea dreaptă, se află un om stând în picioare, ilustrat pentru a facilita raportarea dimensiunilor vagonului la mărimea unui adult.
Date suplimentare
Există un tip de vagon pentru fiecare tip de marfă. Motivul pentru o gama așa de largă de vagoane este că sunt relativ ușor de confecționat, mai ales pentru fabricanții de structuri metalice. Un vagon este compus dintr-un fel de platforma și dintr-un recipient care ține marfa. De cele mai multe ori, vagoanele sunt construite din europrofile, adică grinzi H, I, U sau L.
Vagoane de marfă tip platformă – rgs
Vagoanele de marfă tip platformă se mai numesc rgs și fac parte din seria R. Se folosesc de regulă la transportul materialelor lungi. Pot transpora prefabricate de beton, profile și țevi din oțel, bușteni, lingouri, table, ferme metalice, stâlpi de hală, transformatoare energetice, etc. Se pot amplasa diferite mărfuri pe ele, chiar și paleți. Pe aceste vagoane sunt uneori amplasate și containere, chiar dacă vagoanele sunt un pic mai lungi decât containerele. Lungimea uzuală utilă ale vagoanelor platformă este de 18 sau 18,5 metri.
Capacitatea de încărcare utilă a acestor tipuri de vagoane este de obicei de 55 de tone. Construcția vagonului pentru greutatea de 55 de tone presupune 4 osii, două la un capăt și două la celalalt capăt.
Viteza uzuală pentru vagonul platformă este între 60 și 120 de km/h, dar de obicei de 100 de km/h.
Lățimea utilă a platformei poate fi până la 3,15 metri.
Vagonul rgs este un vagon universal, uneori însoțit de niște brațe metalice expuse pe margini pentru a ține profilele lungi pe platformă. Alteori aceste brațe sunt inexistente și se folosesc chingi pentru fixarea mărfurilor.
Vagoanele rgs pot beneficia și de o prelată. Când au prelată sunt deseori confundate cu vagoanele din seria seria H.
Vagoane de marfă pentru transportul containerelor – sggmrs
Vagoanele pentru transportul containerelor se mai numesc sggmrs. Acest tip de vagon, seamănă constructiv cu vagonul platformă, dar nu are o suprafață plată pe care să pui marfa. Este compus dintr-o serie de grinzi și niște puncte fixe la extremități. Astfel se poate prinde containerul maritim intermodal.
Vagonul sggmrs este foarte utilizat la noi în țară, în Uniunea Europeană și în lume. CFR Marfă furnizează servicii de transport a containerelor cu acest tip de vagoane de marfă.
Uneori, containerele pot fi puse și unul peste altul. Greutatea lor nu depășește limita admisă de calea ferată.
Acest tip de container face parte din seria S. Alte tipuri de vagoane speciale au denumiri precum saadkkms sau sdgmnss. Sunt tot din aceeași serie și sunt oarecum similare. Saadkkms sunt utilizate pentru transportul TIR-ului direct pe tren, cu tot cu cap tractor. Sdgmnss sunt făcute doar pentru transportul semiremorcii de TIR, fără cap tractor. O să vi le arăt și pe acestea, doar că altă dată.
Vagoanele de marfă pentru cereale – uagps
Aceste tipuri de vagoane obișnuiau să se folosescă destul de des la noi. Este mai puțin evident că acest tip de vagon ar fi folosit pentru transportul de cereale din cauza formei lui.
Fac parte din seria U, dar transportă doar cereale.
Au o capacitate de încărcare de aproximativ 56 de tone și o viteză uzuală între 60 și 120 de km/h, dar de obicei de 100 de km/h.
Au un volum util de 75-80 de metri cubi.
Vagoanele uagps au o construcție sudată, complet metalică, cu descărcare prin gravitație.
Cerealele transportate sunt secara, porumbul, orzul, ovazul, grâul, orezul, semințe de floarea soarelui și soia.
Vagonul are o gură de încărcare pe aproape toată lungimea acoperișului, care permite încărcarea cu benzi transportoare sau direct din silozul agricol. Și aici mă refer la acele silozuri agricole imense din beton pe care obișnuiam să le aveam lângă infrastructura de cale ferată. Gura de încărcare este acoperită cu 4 capace rabatabile.
Pentru descărcare, vagonul este prevăzut între boghiuri cu 3 guri de descărcare, amplasate central, în axa longitudinală a volumului intern. Deschiderea gurilor se face mecanic prin întoarcerea unei roți de mână. La versiunile mai vechi ale acestor tipuri de vagoane existau roți de mână operabile de pe peron. Dar cred că sau modificat din motive evidente. Mai toate vagoalele din seria U vor avea scară pe care te poți urca să verifici conținutul din vagoane. Primele versiuni ale acestui tip de vagon erau niste cutii, ca o remorcă.
Vagoanele de marfă pentru cereale sau ciment – ucs
Aceste vagoane fac parte tot din seria U, doar că au o capacitate ceva mai mică. Deci o greutate mai mică și implicit mai puține osii.
Ele pot fi utilizate pentru cereale, dar și pentru ciment sau var. Acest ciment este uscat, la fel și varul.
Vagonul ucs se utilizează și la transportul varului sau a oricărui tip de material sub formă de pudră care trebuie să rămână uscat. Acestea încep să se întărească dacă intră în contact cu apa.
Cu vagonul ucs se poate transporta pe șantier și un amestec gata făcut pentru beton, dar fără apă sau aditivi sub formă de lichid. Urmând să se adauge și lichidele ulterior. Spuneam că aceste vagoane au de obicei o capacitate mai mică, iar de regulă sunt prevăzute doar cu două osii.
Vagon ucs poate avea si 3 compartimente si tot 2 osii.
Pentru modelele cu trei compartimente, silozurile sunt mai mici decât în cazul modelelor cu două compartimente.
Vagon se încarcă și descarcă pulverizând materialul dezhidratot până la caacitatea maximă. În partea de sus există niște capace care au închidere etanșă și securizare cu șuruburi.
Vagoane pentru mărfuri mai ușoare – ks
Acest tip de vagoane au de regulă doar două osii.
Ele fac parte din seria K și sunt utilizate la transportul mărfurilor de orice fel, inclusiv cărbune, agregate, paleți acoperiți, prefabricate de beton, țevi și profile de oțel, scândură și cherestea. Sunt variante lungi și scurte. Acest tip de vagon seamănă cu cel de tip platformă, dar are dispus perimetral o balustrată scurtă, rabatabilă lateral.
Descărcarea se face lateral prin gravitație. Vagonul de tip ks, seamănă cu tipul eaos. Se poate considera că este o versiune mini a tipului eaos, pentru că are laturile perimetrale mai puțin înalte, are o sarcină utilă mai mică și are de două ori mai puține osii. Chiar și la variantele lungi, aceste tipuri de vagoane au doar două osii. Greutatea vagonului, când este gol, este mică.
Vagoane de marfă acoperite – hbbillnss
Vagonul hbbillnss este similar cu vagonul platformă, doar că este acoperit cu tablă.
Este un vagon rigid, și uneori este mai lung decât o platformă. De obicei are 15, 17 sau 22 de metri lungime. Este destinat transportului mărfurilor cu volum mare, transportului paletizat, transportului cutiilor mici, a rolelor de hârtie şi a altor mărfuri care trebuie protejate împotriva agenţilor atmosferici. Condițiile de transport în astfel de vagon sunt foarte bune pentru aproape orice timp de marfă. Dezavantajul este că ușile vagonului sunt mici și nu poți introduce înăuntru ceva foarte mare, nu poți introduce ceva care cuprinde întreaga lungime a vagonului. Marfa trebuie segmentată cumva.
Aceste vagoane fac parte din seria H.
Vagoanele de marfă hbbillnss, au uneori instalații de climatizare și de securizare a mărfurilor.
Ele se poate închide cu cheie electronică, iar cei cu cheie pot scoate și introduce mărfuri la fiecare stație. O astfel de persoană poate să fie membrul unui serviciu de curierat.
La vagoanele cu platformă, bunurile sunt supuse unui oarecare risc de furt, în stații sau la staționarea în câmp. Din aceste considerente, vagonul hbbillnss este ca un fel de container fixat pe roți. Nu are ferestre sau orificii mari, se poate securiza și uneori poate include o rampă de urcare a bunurilor pentru motostivuitoare mici. Deseori astfel de vagoane sunt transformate în locuințe, fiind foarte spațioase. Au o suprafață internă de aproximativ 70 de metri pătrați, adică cât un apartament de 3 camere.
Vagon de marfă pentru transportul resurselor mărunte – eaos
Acest tip de vagon face parte din seria E și este poate cel mai utilizat tip de vagon pentru transportul de marfă.
Aceste sunt utilizate pentru transporul cărbunilor la punctele termice.
Trenuri interminabile, transportă cărbune spre CET-uri, puncte de cogenerare, fabrici, uzine sau combinate chimice.
Vagonul de marfă descoperit pe 4 osii a fost construit pentru transportul pietrișului, nisipului, carbunelui, minereurilor sau materiale voluminoase cum ar fi lemnul de foc, cheresteaua sau chiar betonul din demolări.
În general se recomandă transportul mărfurilor care nu au nevoie de protecție împotriva intemperiilor.
Vagonul de marfă eaos este asemănător cu cel tip rgs, doar că fundul vagonului este metalic, iar în plus are balustradă înaltă de jur-împrejurul perimetrului. Cu alte cuvinte, acest vagon este o ditamai remorca de tractor.
Are un volum util de aproximativ 70 de metri cubi și o sarcină utilă de 58 de tone, adică de vreo 3 ori mai mare ca o autobasculantă mare. În aceste vagoane se pot pune fluide prin amplasarea unei prelate în interiorul vagonului, chiar dacă nu a fost creat pentru transportul fluidelor.
Deseori se trântesc resturi de clădiri și fier vechi cu macaraua sau se utilizează un excavator pentru a compacta materialul mai bine în vagon.
Vagoane pentru transportul fluidelor petroliere – zas și zaes
Vagoanele din serie Z sunt destinate transportului de uleiuri comestibile, melasă, bitum, produse petroliere, acid sufuric.
Se mai numesc vagoanele cisternă și au 4 osii.
Printre produsele petroliere transportate se numără motorina, benzina, păcura, țițeiul, dar și altele.
Recipientul montat pe vagon este o construcție sudată, încărcarea acesteia facându-se pe la partea superioară a cisternei, iar descărcarea se face gravitațional pe la partea inferioară prin intermediul unor robinete centrale și laterale.
Aceste vagoane nu admit creșterea presiunii în interiorul lui, existând o valvă care se declanșează la o presiune de 1,5 Bar, o presiune un pic mai mică decât presiunea de la robinet.
Recipientele metalice sunt închise, iar apa nu poate pătrunde în incinta lor.
Deseori aceste recipente sunt utilizate la livrarea de combustibil pentru soluții de generare de putere, generatoare de rezervă, etc.
Capacitatea de stocare este de 60 sau 70 de metri cubi, în funcție de model.
Vagoane de marfă autodescărcătoare destinat transportului de cărbune – fals, fas sau faccpps
Un astfel de vagon face parte din seria F și este destinat transportului de cărbune și a altor materiale care pot fi descărcate prin gravitație.
Cărbunele poate fi transportat și cu altceva, adică tipul eaos.
Vagonul de tip fals este autodescărcător și are 4 osii.
Există diferențe aproape majore între fals, fac și faccpps, dar toate fac parte din aceeași serie și servesc mai mult sau mai puțin la acelați lucru. Toate modelele au 4 osii și o capacitate de aproximativ 55 de tone. Unele au însă 6 osii, am văzut și astfel de modele.
Bibliografie
https://www.constructosu.eu/
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/01/RO-Catalog-Petrom-2020-BT-65.png