Descrierea imaginii

Imaginea prezintă din profil, îndreptat spre stânga, un model de locomotivă responsabilă de propulsia cu ajutorul motorului Diesel a celorlalte vagoane din spate.

Locomotiva este reprezentată în formă de dreptughi, la baza căruia se află două perechi de roți, stânga și alte trei perechi, dreapta, unite printr-o tijă de fier, propulsate de motoare de tracțiune, redate ca cinci cercuri goale, cu câte o bulină plină în relief în mijloc, tăiate pe centru de o linie orizontală și îngroșată.

Capătul din dreapta locomotivei prezintă cabina conductorului, ce are ușa redată în formă de dreptunghi vertical, conturat cu linie goală.

Ușa prezintă o fereastră mică în partea de sus, alături de alte două ferestre ale cabinei, dreapta sus, evidențiate toate trei prin pătrate goale.

În dreptul ușii, în partea de jos a acesteia, se află o scară cu două trepte, redată prin două dreptunghiuri orizontale, conturate de linie goală.

Caroseria sau învelișul exterior al locomotivei este redată plină în relief.

Partea dreaptă a locomotivei constă în cutia motorului diesel și a generatorului, care prezintă trei uși metalice din caroserie, redate prin dreptunghiuri conturate cu linie goală.

La marginea dreaptă și stângă a locomotivei, pe bara de jos, sunt amplasate câte două tampoane, din profil fiind redat doar câte unul, evidențiate printr-un dreptunghi mic și îngroșat, cu rol de a păstra o anumită distanță între vagoanele cumplate și de a amortiza șocurile dintre ele în timpul mersului.

În marginea de sus din stânga este farul care luminează sau semnalează în față.

Jos, în partea dreaptă, se află un om stând în picioare, ilustrat pentru a facilita raportarea dimensiunilor vehiculului la mărimea unui adult.

Date istorice

Locomotiva Diesel este un vehicul de cale ferată, care primește putere de la un motor Diesel. Acest tip de locomotivă a înlocuit treptat locomotiva cu aburi, având unele avantaje importante.

Spre deosebire de locomotivele cu aburi, locomotivele Diesel erau mult mai ușor de operat, având nevoie de un singur conductor. În plus, erau mai curate, mai silențioase și rezistente la vreme. Unul dintre cele mai mari avantaje ale lor era faptul că puteau fi pornite și oprite aproape instantaneu, ceea ce însemna că, atunci când era oprită, o locomotivă nu implica niciun cost de întreținere.

În 1897, inventatorul german Rudolf Diesel realizează motorul cu ardere internă, la care producerea aprinderii amestecului cu aer și combustibil nu se mai face prin scânteie, ci prin compresie. Motorul Diesel avea să revoluționeze tracțiunea feroviară, fiind și astăzi cel mai folosit motor în acest domeniu. Avantajele tracțiunii Diesel erau: putere mai mare cu același preț, greutate relativ redusă și randament ridicat.

Prima locomotivă Diesel de succes din lume a fost construită în 1912, în Elveția. Locomotiva cântărea 95 de tone și dezvolta o putere de 883 kW, având o viteză maximă de 100 km/h. Ea a fost utilizată, până în preajma Primului Război Mondial. 

Un rol deosebit în evoluția locomotivelor Diesel l-a avut profesorul Iurii Vladimirovici Lomonosov, care, în 1920, a întocmit proiectele primelor locomotive Diesel de mare putere. După proiectele lui Lomonosov au fost construite, pentru liniile ferate ruse, mai multe locomotive Diesel – prototip în Germania, Elveția, Rusia.

În 1925, este introdusă tracțiunea Diesel și în SUA, care este cel mai frecvent utilizată (mai ales sub forma transmisiei electrice).

În perioada 1969-1970, compania General Motors construiește locomotiva Centennial, cea mai puternică locomotivă Diesel-electrică din lume. Aceasta avea o lungime de peste 30 m, puterea maximă 6.600 CP și putea atinge o viteză de 145 km/h.

Locomotiva 060-DA a fost prima locomotivă Diesel-electrică, care a intrat în dotările CFR din România, în 1959.

Bibliografie

  1. Claudiu Andone, Povestea locomotivei, disponibil online la https://stiintasitehnica.com/povestea-locomotivei/, accesat la 21 ianuarie2020.
  2. Istoria locomotivei Diesel, disponibil online la https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_locomotivei_Diesel.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/01/ENG54.png