Descrierea imaginii
Imaginea prezintă din profil, îndreptat spre stânga, un model de elicopter, cu care a zburat liderul Partidului Comunist din România, la Revoluția din 1989.
Corpul de aliaj metalic sau învelișul exterior, denumit fuselaj, este bombat și voluminos, cu botul turtit și coadă alungită, reprezentat plin în relief.
Elicea, care propulsează elicopterul, poziționată central pe acoperiș, este redată printr-o linie groasă și orizontală, prinsă pe mijloc de un ax vertical și scurt.
Spre deosebire de aripile avionului, elicea elicopterului este piesa principală în propulsie și menținerea în zbor, fiind alcătuită din două pale sau aripi rotative orizontale, care se rotesc în jurul axului rotor vertical.
Există o elice mai mică montată la coada elicopterului, denumită rotor anticuplu, redată printr-un plus înclinat, susținut de o linie verticală centrală.
Tot spre coada elicopterului, marginea dreaptă, se află lateral stabilizatoarele orizontale, două aripi scurte ce controlează înclinația, evidențiate printr- linie îngroșată și orizontală.
Ferestrele cu geam din dreptul carlingii sau cabinei de pilotaj, marginea stângă, sunt redate prin dreptunghiuri verticale goale, iar ferestrele din habitaclul pasagerilor, centru, prin patru dreptunghiuri mai mici, orizontale.
Ușa cabinei pilotului și ușa pasagerilor sunt redate prin două pătrate conturale cu linie goală.
Roțile trenului de aterizare sunt redate prin două cercuri îngroșate, la baza fuselajului, stânga și dreapta.
În colțul din dreapta, jos, este reprezentat un om, stând în picioare, ca reper în corecta dimensionare a elicopterului.
Date istorice
Decembrie 1989 avea să devină scena unui adevărat carnagiu în România, ce a culminat cu execuția cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. Astfel, la 21 decembrie 1989, președintele României comuniste avea să participe la un miting în București, având speranța că va putea calma spiritele încinse Bibliografie 1. Planul său nu a funcționat însă, iar a doua zi la ora 12:06, soții Ceaușescu aveau să urce într-un avion de pe acoperișul sediului CC pentru a fugi spre Snagov Bibliografie 2.
Elicopterul cu care cei doi au fugit era unul franțuzesc, de tipul SA365 ”Dauphin”, în variantă VIP Bibliografie 3. În perioada 1979-1980, Ceaușescu cumpărase patru astfel de elicoptere, însă numai două în varianta VIP Bibliografie 4. În orice caz, planul lor de a fugi n-avea să fie încununat de succes, fiind în scurt timp prinși și executați la 25 decembrie 1989 la cazarma militară din Târgoviște.
Bibliografie
1. Petrișor Cană, 22 DECEMBRIE 1989. Ziua în care a fugit dictatorul Nicolae Ceaușescu. Prima zi de LIBERTATE, disponibil online la https://evz.ro/22-decembrie-1989-ziua-in-care-a-fugit-dictatorul-nicolae-ceausescu-prima-zi-de-libertate.html accesat la 10.12.2018.
2. Ibidem.
3. Ce s-a ales de elicopterul cu care a fugit Nicolae Ceausescu, la 22 decembrie 1989, disponibil online la https://cultural.bzi.ro/ce-s-a-ales-de-elicopterul-cu-care-a-fugit-nicolae-ceausescu-la-22-decembrie-1989-54933 accesat la 10.12.2018.
4. Ibidem.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2018/12/RO-Catalog-Petrom-2020-BT-90.png