Descrierea imaginii
Imaginea prezintă un vehicul special construit pentru a efectua zboruri în spaţiul cosmic, fiind propulsat în aer, la decolare, de o rachetă sau un vehicul de lansare, de care se desprinde ulterior, revenind pe Pământ prin aterizare, după ce şi-a efectuat misiunea.
În imaginea de sus, naveta este ilustrată privită de sus, îndreptată cu vârful conic spre stânga.
Are corpul sau fuselajul asemănător unui avion, însă mai lat, cu un înveliş extern special conceput pentru a rezista unor temperaturi extreme, negative sau pozitive, denumit şi scut termic.
Fuselajul navetei spaţiale este redat plin în relief, cu formă alungită dreptunghiulară, cu capătul îngustat într-un vârf rotunjit.
În partea stângă se află cabina de comandă şi control a echipajului format din astronauţi sau cosmonauţi, ce pilotează nava, şi este prevăzută cu o fereastră îngustă, în formă de semicerc îngroşat şi gol.
Pe o parte şi pe cealaltă a corpului principal, sus şi jos, pornind din centru şi lungindu-se pe jumătatea sa posterioară, sunt ataşate aripile, ca două triunghiuri cu laturi uşor curbe şi vârfuri rotunjite, umplute cu textură punctată.
La capătul de jos, sau coada navetei se află cele două motoare principale cu reacţie care propulsează vehiculul şi îl menţin pe orbită, fiind reprezentate prin două forme mici, orizontale şi alungite, cu bot rotunjit, pline în relief.
Motorul funcţionează prin presiunea unui gaz care erupe prin partea din spate a vehiculului, la viteză extrem de mare, printr-o duză supersonică, din oţel, aflată la baza motorului, sau orificiul de evacuare a gazului şi fluidului.
Duza este redată prin două pătrate, unul în stânga şi altul în dreapta, unite de baza celor două motoare, şi redate tot pline în relief.
Între cele două motoare se află aripa verticală, denumită şi stabilizator vertical, cu rol de a controla direcţia de zbor, şi este redată printr-o linie orizontală, umplută cu textură punctată.
În imaginea de jos este prezentată naveta spațială privită din profil şi îndreptată spre dreapta.
Corpul alungit sau fuselajul este redat plin în relief.
Aripile de pe centru sunt evidenţiate printr-un dreptunghi foarte subţire, orizontal, situat la marginea de jos a navei, umplut cu textură punctată.
Înspre botul conic al navei, dreapta, este ilustrată cabina de control cu fereastra redată printr-un cerc alungit şi orizontal, gol.
Spre coada navetei, în stânga, este ataşat în partea de sus stabilizatorul vertical, reprezentat prin textură punctată.
Sub acesta se află motorul cu reacţie, evidenţiat printr-un dreptunghi cu latura dreaptă bombată şi rotunjită, plin în relief.
În stânga motorului se află duza prin care este evacuat gazul şi fluidul, redată plină în relief.
Date istorice
Bibliografie
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/09/RO-Catalog-Petrom-2020-BT-91.png