Descrierea imaginii
Imaginea prezintă un dispozitiv electric de spălare automată a rufelor, adică a hainelor și a altor textile din diferite materiale. Este numită mașină de spălat rufe, are formă pătrată, privită din față și poziționată vertical.
Asemenea aragazului, mașina de spălat rufe are forma unei cutii cu o ușă rotundă pe mijloc pe unde se introduc hainele ce urmează să fie spălate. Mașina este prevăzută cu un furtun din care se alimentează cu apă, înaintw de a începe programul de spălare, și prin care elimină apa uzată și murdară, împreună cu restul detergentului făcut spumă, în timpul programului de spălare și după centrifugarea finală.
În partea de sus a mașinii este ilustrată bara de control cu butoanele de selecție a programului de spălare și a altor funcții complementare. Bara este redată printr-un dreptunghi alungit pe orizontală și umplut cu textură de buline.
În partea din stânga a panoului de control se află afișajul și butoanele de pornire/oprire și blocare taste. Afișajul pe care se poate observa în ce stadiu al programului s-a ajuns, este evidențiat printr-un dreptunghi orizontal, umplut cu textură de linii îngroșate, verticale și paralele.
Butonul rotund din dreapta este pentru selectarea programului. De jur împrejurul său sunt afișate programele, redate prin linii orizontale și paralele, iar butonul trebuie rotit, astfel încât săgeata de pe el să se găsească în dreptul simbolului pentru programul dorit.
Programul de spălare trebuie ales înainte de a porni mașina, și se face în funcție de tipul de textile care necesită a fi spălate. Există programe pentru lână, bumbac, sintetice, delicate sau anti-pată. Fiecare program are funcții care diferă, de exemplu apa folosită la spălare poate fi rece, caldă sau fierbinte, și atunci se alege temperatura, sau programul poate avea mai multe sau mai puține clătiri și centrifugări. Centrifugarea este funcția prin care hainele sunt rotite la o viteză extrem de mare, încât apa din ele este aproape complet eliminată și astfel se pot usca mai rapid când sunt scoase și întinse pe sârmă sau pe uscătorul de rufe.
Ușa rotundă a mașinii de spălat este redată printr-un cerc plin în relief. Aceasta rămâne închisă și blocată pe tot parcursul unui program.
Date suplimentare
Mașina de spălat rufe este aparatul cu ajutorul căruia sunt spălate diferite tipuri de haine sau textile fără a depune prea mult efort fizic. În zilele noastre, majoritatea mașinilor de spălat rufe sunt automate și nu mai necesită spălarea manuală care implică un proces lung și anevoios.
Mașina de spălat dă posibilitatea utilizatorilor să își spele hainele în mod automat fără a fi nevoiți să supravegheze procesul. Aceștia trebuie să adauge detergent (lichid sau pudră) în compartimentul adecvat și apoi să aleagă programul de spălare care va fi decis în funcție de cantitatea și materialul hainelor ce urmează a fi spălate.
Toate piesele importante ale unei mașini de spălat automate cu programare sunt controlate electric, inclusiv cuva internă, valvele, pompa și rezistența de încălzire. Programatorul este piesa care organizează procesul de spălare pornind și oprind piesele mai sus menționate astfel dând naștere unui ciclu de spălare.
Ciclul de spălare începe în momentul în care utilizatorii introduc hainele în mașină împreună cu detergentul, aleg programul de spălare dorit și pornesc dispozitivul. Programatorul va deschide valvele pentru ca apa rece și apa caldă să intre în mașină și să umple cuva internă și pe cea externă (de obicei apa intră prin compartimentul pentru detergent și curge în cuvă, asigurându-se că nu rămâne detergent neutilizat). După aceasta, programatorul va închide valvele. Termostatul va măsura temperatura apei ce intră în mașină. În cazul în care aceasta este prea rece, programatorul va porni rezistența de încălzire. Atunci când apa este suficient de caldă, programatorul va determina cuva internă să se rotească iar hainele vor fi înmuiate în apa cu detergent. Detergentul va îndepărta murdăria de pe haine și o va reține în apă. Programatorul deschide apoi o valvă prin care se va scurge toată apa din ambele cuve iar după aceasta pornește pompa pentru a o elimina complet. În acest moment programatorul deschide valvele, permițând astfel intrarea unei cantități de apa curată în cuve care va fi utilizată în procesul de clătire.
În procesul de clătire, programatorul va determina cuva internă să se rotească pentru ca apa curată să poată clăti hainele. Acesta golește ambele cuve și repetă procesul de mai multe ori până când detergentul este eliminat complet.
Atunci când hainele sunt clătite, programatorul va determina cuva internă să se rotească cu mare viteză. Programul de centrifugare ajută la eliminarea majorității particulelor de apă rămase în haine. La final pompa electrică evacuează apa rămasă în cuva externă iar ciclul de spălare se încheie după ce utilizatorii își iau hainele curate din mașină.
Știați că :
În funcție de poziția de încărcare cu haine, mașinile de spălat pot fi de două feluri : cu încărcare verticală (hainele sunt introduse pe sus într-o cuvă așezată pe un ax vertical) și cu încărcare frontală (hainele sunt introduse frontal într-o cuvă așezată pe un ax orizontal care se rotește ca roata unei mașini)?
Mașinile cu încărcare verticală sunt mai răspândite în America și Asia, în timp ce cele cu încărcare frontală sunt utilizate într-un procent foarte ridicat în Europa?
Bibliografie
- https://www.explainthatstuff.com/washingmachine.html (accesat 25.04.2021)
- https://www.brighthubengineering.com/consumer-appliances-electronics/38358-types-of-washing-machines/ (accesat 25.04.2021)
- https://en.wikipedia.org/wiki/Washing_machine (accesat 25.04.2021)