fbpx

Descrierea imaginii

Această hartă marchează toate teritoriile pe care le-a deținut România vreodată.
Sunt suprapuse aici mai multe hărți din mai multe timpuri.
Această hartă este compusă din Transilvania (în stânga hărții, cu textură de linii verticale), Bucovina de Nord (sus, cu textură ondulată) și Basarabia (în dreapta, tot cu textură din linii ondulate).
Moldova este reprezentată cu textură de cercuri goale.
Transnistria, Odessa, partea de nord a Deltei Dunării sunt un teritoriu mic reprezentat cu textură de linii orizontale.
Muntenia sau Țara Românească este reprezentată cu textură de plus-uri.
Dobrogea e reprezentată cu linii intrerupte oblice.
Partea de sub Dobrogea, cu textură de puncte, sunt 2 județe actualmente aparținând Bulgariei ce au făcut parte între cele 2 războaie mondiale din România Mare.

Date istorice

România Mare s-a materializat după Primul Război Mondial, în urma unirii provinciilor Basarabia, Bucovina și Transilvania cu regatul la 1918. Statul național român ale cărui frontiere au fost recunoscute prin Tratatul de la Versailles aproape că își dublase teritoriul și populația, păstrate în acea formă până la cedările teritoriale din 1940. Suprafața crescuse de la 138.000km2 la 295.049 km2, iar populația ajunsese în 1919 la 14,7 milioane locuitori Bibliografie 1. România ieșise astfel de la Congresul de Pace ca un stat învingător, ceea ce îi conferea însă și o poziție nesigură, cu atât mai mult cu cât vecinii săi, cu excepția Poloniei, contestau noua împărțire a teritoriilor fostelor imperii. Pentru a reflecta noua situație teritorială, o primă hartă a României Mari a fost creată în 1919, de către general C. Teodorescu și profesorul Vasile Meruțiu. Teritoriul românesc avea graniță în nord-est cu Uniunea Sovietică și ieșire la Marea Neagră în sud-est. La nord se învecina cu Polonia și Cehoslovacia, iar în nord-vest cu Ungaria. Granița de sud delimita România de teritoriul Bulgariei, iar la sud-vest de cel al Iugoslaviei.
În interiorul granițelor, țara a fost împărțită în județe, ca principale unități administrativ-teritoriale. Până la unificarea administrativă din 1925, s-a menținut structura specifică fiecărei provincii alipite, urmând ca după intrarea în vigoare a legii de unificare administrativă, țara să fie împărțită în 71 de județe Bibliografie 2. După instaurarea dictaturii regale, Constituția din 1938 a reorganizat România după modelul fascist, noua unitate administrativ teritorială fiind ținutul. Cele 10 ținuturi cu denumiri de ape erau alcătuite din mai multe județe fără a se ține cont de proveniența istorică: Olt, Argeș, Mării, Dunărea, Nistru, Prut, Suceava, Alba-Iulia, Crișuri, Timiș Bibliografie 3. În ceea ce privește populația României Mari, la 1930, totalul acesteia depășea 18 milioane de persoane, Muntenia și Transilvania fiind provinciile cu cel mai mare număr de locuitori. Caracterul profund rural al țării era dat de procentul masiv de locuitori de la sate (78,9%), față de cei 20,1% locuitori din cele 172 orașe, Basarabia și Oltenia fiind provinciile cel mai puțin urbane Bibliografie 4. Structura etnică a țării era diversificată, caracteristică potențată mai ales după alipirea provinciilor. Principalele minorități etnice erau reprezentate de maghiari (7,9%), germani (4,1%) și evrei (4%), prezența acestora din urmă fiind vizibilă mai ales în mediul urban (13,6%).
Aproape jumătate din populația țării era încă analfabetă (cele mai multe persoane neinstruite – din mediul rural, fiind de sex feminin), doar 57% dintre locuitori fiind știutori de carte. Transilvania și Bucovina dețineau procentajul cel mai ridicat de alfabetizare (67% și 65,7%), fiind și provinciile în care disproporția știutorilor de carte bărbați și femei era redusă Bibliografie 5. Cel mai înalt procent de știutori de carte se înregistra în județul Brașov (86,9%). Trebuie reținut însă că, la nivel național, dintre persoanele alfabetizate, 85,1% aveau doar instrucția primară. Dezvoltarea învățământului secundar după 1918 a crescut numărul tinerilor în licee, însă, la 1930, procentul celor cu instrucție secundară rămânea încă modest, de 8,6 %, în timp ce procentul persoanelor cu studii universitare atingea doar 1,1%. Bibliografie 6. Într-o societate încă profund agrară, majoritatea populației active trăia din agricultură, prin exploatarea solului (78,2%), în timp ce la orașe cea mai numeroasă categorie era cea a salariaților (9,7%) Bibliografie 7.
Bibliografie
1. Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României (1918-2007), București, Editura Fundației România de Mâine, 2007, p. 9.
2. Recensământul general al populației României din 29 decembrie 1930, București, Imprimeria Națională, 1938.
3. Enciclopedia României, Țara Românească, vol. II, București, 1938.
4. S. Manuilă, D.C. Georgescu, Populația României, București, Imprimeria Națională, 1937, p. 17.
5. S. Manuilă, D.C. Georgescu, op. cit., p. 35.
6. S. Manuilă, D.C. Georgescu, op. cit., p. 44.
7. S. Manuilă, D.C. Georgescu, op. cit., p. 76.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/images/d/d3/Rom%C3%A2nia_Mare.png