Descrierea imaginii
Imaginea prezintă fața unei persoane care exprimă emoția denumită dezgust. Această stare emoțională este reflectată în exterior, prin intermediul mimicii și expresiei faciale. Mușchii feței sunt în număr de patruzeci și doi, pentru a putea acționa, în funcție de emoția resimțită, elementele faciale: frunte, sprâncene, pleoape, nas, obraji, buze, bărbie.
Fața este ovală, redată goală, cu frunte lată și maxilar pătrățos. Urechile largi, de-o parte și de alta a marginii feței sunt redate ca două ovaluri alungite pe verticală, desemnând pavilionul urechii. Nasul, pe centrul feței, este lung și se termină la bază, deasupra buzelor, cu un vârf bombat cu nări largi, de-o parte și de alta.
Sprâncenele de sub frunte sunt redate ca două linii orizontale, ușor curbate, pline în relief. Ochii sunt redați ca două ovale orizontale goale, în centrul cărora se află globul ocular evidențiat printr-un cerc îngroșat.
Gura de sub nas este închisă, dar cu buzele de sus și de jos ușor despărțite și redate ca două linii pline în relief și curbate în jos. Între buze se observă dinții, redați prin linie goală.
Părul de pe cap este tuns scurt, începând de la limita frunții, și de-o parte și de alta încadrează fața pănă deasupra urechilor, în stânga și în dreapta, și este redat plin în relief.
În cazul dezgustului, conturul ochilor în părțile laterale dinspre tâmple și nas este intens încrețit, Această încrețire este redată prin linii scurte, câte două paralele în marginile dinspre tâmple ale colțurilor ochilor și alte două linii curbate și întrerupte în punctul central dintre sprâncene.
Ochii sunt foarte mult îngustați de pungile de sub aceștia care devin mai proeminente, fiind trase spre ochi de mușchii aflați sub ele și redate prin câte o linie scurtă și înclinată înspre nas, de-o parte și de alta a părții de jos a ochilor. Pleoapele foarte coborâte peste ochi sunt evidențiate prin cte o linie scurtă și orizontală, deasupra ochilor, imediat sub sprâncene.
Deoarece în cazul dezgustului, fața pare trasă și palidă, în partea de jos a conturului ochilor apar mai evidente cearcănele, ca niște gropi deasupra pomeților, de-o parte și de alta a nasului. Aceste cearcăne sunt redate prin câte o linie întreruptă, curbată spre pomeți, în stânga și dreapta nasului.
Gura este închisă, iar colțurile din stânga și dreapta gurii sunt foarte coborâte, trase în jos de mușchii laterali ai colțurilor gurii, care întind pielea din stânga și dreapta gurii spre bărbie, jos, în timp ce bărbia este ridicată sub buza de jos.
Date suplimentare
Din punct de vedere etimologic, înțelesul termenului emoție este impulsul care induce acțiuni ale ființelor.
În psihologie, emoțiile sunt definite ca fiind acele sentimente sau percepții asupra elementelor și relațiilor realității sau imaginației. Aceste sentimente sunt exprimate fizic prin anumite funcții fiziologice, cum ar fi modificări ale respirației, transpirație sau alterări ale ritmului cardiac și includ unele reacții comportamentale, cum ar fi relaxarea, bunăstarea, anxietatea, stresul, depresia, agresivitatea sau plânsul.
Cu ajutorul emoțiilor oamenii pot stabili mai multe comportamente de adaptare pentru organism. De exemplu starea de atac, evadare, căutare a confortului, ajutarea oamenilor, etc.
Emoțiile se manifestă, de asemenea, prin schimbări semnificative ale tonului și modulației vocii. Aceste schimbări comportamentale sunt importante deoarece ajută la comunicarea emoțiilor celorlalțI oameni.
Emoțiile sunt o stare psihologică complexă care implică trei componente distincte: o experiență subiectivă, un răspuns fiziologic și un răspuns comportamental sau expresiv.
Ființa umană este o ființă foarte complexă care poate trece printr-o mare varietate de emoții. Una dintre acestea este dezgustul.
Dezgustul este o reacție generată de o profundă aversiune față de ceva care este deosebit de neplăcut sau dezgustător pentru o persoană.
Stimuli ce pot cauza dezgustul sunt: anumite alimente, secreții ale corpului, unele animale sau insecte, anumite comportamente sociale sau lipsa igienei.
Dezgustul și comportamentele sale de respingere sunt guvernate de două principii: legea contagiunii și principiul similitudinii.
Legea contagiunii se bazează pe tendința persoanelor de a evita acele obiecte care au fost în contact (chiar și o dată și pentru un timp foarte scurt) cu obiecte pe care nu le agreează.
Principiul similitudinii se referă la forme similare care produc reacții similare de preferință sau respingere din partea persoanelor.
Trebuie remarcat faptul că există și dezgustul moral, care este reacția emoțională pe care o produc în oameni anumite comportamente sociale nedorite sau neadecvate. Această dimensiune ajută la modelarea comportamentelor sociale, promovând astfel comportamente și ordine adecvate în societate.
Dezgustul interpersonal poate avea ca rezultat comportamente rasiste sau tratamente discriminatorii față de alte persoane.
Dezgustul este produs de evenimente necunoscute și foarte neplăcute.
Se consideră că este foarte important că oamenii să se retragă din prezența acestui stimul pentru a își păstra sănătatea. Acest tip de stimul va fi întotdeauna respins, deoarece oamenii consideră că nu au capacitatea de a se adapta la acestea.
În principiu, rolul dezgustului este de a scăpa din acele situații care pot pune în pericol bunăstarea fizică sau chiar psihică a persoanei. Astfel, dezgustul potențează obiceiurile sănătoase și igienice.
În general, dezgustul produce tensiune musculară mai mare, disconfort gastro-intestinal în acele cazuri legate de gust sau aspecte olfactive, creșterea frecvenței respiratorii și o creștere moderată a frecvenței cardiace.
Această emoție poate fi de asemenea asociată cu tulburări obsesiv-compulsive.
Bibliografie
- https://institutosalamanca.com/blog/las-emociones-y-su-importancia-en-la-psicologia/ (accesat 25.06.2021)
- https://www.discapnet.es/areas-tematicas/salud/recursos/guia-de-las-emociones/asco (accesat 25.06.2021)
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/07/0012.jpg