Descrierea imaginii
Imaginea prezintă primul dinam sau generator electric, invenție a fizicianului american Michael Faraday, denumit și Discul lui Faraday.
Acesta este alcătuit din două părți principale, la fel ca în cazul motorului electric, și anume: partea fixă, denumită stator, care este repezentată de un magnet în formă de potcoavă sau semicerc alungit, marginea stângă, și partea mobilă, denumită rotor, care se rotește și este reprezentată de un disc din cupru, marginea dreaptă.
Magnetul este redat printr-un semicerc gol, cu capetele din dreapta alungite, unul până la centrul discului, prin față, și unul până la capătul drept al discului, prin spate.
Suportul înalt și vertical, de care este prins magnetul în poziție orizontală, se află în marginea stângă a dinamului, evidențiat printr-un dreptunghi subțire și vertical cu capătul de sus mai lat, plin în relief.
Discul din cupru, un bun conductor electric, este redat printr-un cerc mare, umplut cu textură punctată, aflat în partea dreaptă a dinamului, prins de un suport vertical, redat plin în relief, pe centrul discului.
Discul este fixat pe un ax din bronz, redat pe centrul discului cu un cerc mic și gol, încadrat de un cerc mai mare, plin în relief.
Manivela de care se rotește manual discul este redată în partea central dreaptă a discului, printr-un dreptunghi orizontal subțire, cu un capăt de dreptunghi vertical mai scurt, plin în relief.
Colectorul de curent, era apăsat cu mâna de marginea discului, atunci când discul era rotit și elibera curentul electric prin extremități.
Colectorul este redat în partea stângă a discului, printr-o tijă în formă de linie verticală și îngroșată, cu capetele îndoite.
Suportul de bază pe care este montat dinamul este reprezentat în partea inferioară, ca un dreptunghi orizontal, subțire și plin în relief.
Informații generale
În zilele noastre, nu putem să ne imaginăm viaţa fără curentul electric. Majoritatea dispozitivelor şi instrumentelor de lucru folosesc energia electrică. Centralele termice, maşinile de spălat rufe şi vase, diversele corpuri de iluminat, pompele din reţeaua de apă, instrumentele folosite pentru prelucrarea lemnului sunt doar câteva exemple de consumatori de energie electrică. În plus, chiar dispozitivele medicale ce susţin viaţa unor pacienţi din spitale utilizează energia electrică. De aceea, o pană de curent poate provoca pierderi de vieţi omeneşti. Pentru a evita penele de curent, majoritatea spitalelor sunt dotate cu generatoare electrice, independente de reţeaua naţională de electricitate.
Dar ce sunt şi cum funcţionează aceste generatoare electrice?
De obicei, curentul electric este furnizat de centralele electrice, care sunt alcătuite din mai multe generatoare conectate între ele. Dacă motorul electric converteşte curentul electric în mişcare de rotaţie, generatorul electric face inversul, adică transformă energia mecanică, mişcarea de rotaţie în energie electrică.
Ca şi alcătuire, un generator electric este foarte asemănător cu un motor electric şi este format din stator, adică partea fixă, şi rotor, partea mobilă care se roteşte. Statorul este carcasa generatorului şi include armătura, adică una sau mai multe bobine. Rotorul este un magnet care se roteşte în centrul generatorului şi este înconjurat de armătură. Desigur, se poate să fie şi invers, armătura să fie rotorul, iar magnetul să fie partea statică, rezultatul fiind acelaşi. Curentul electric este generat în armătura generatorului, formată din una sau mai multe bobine, în prezenţa unui câmp magnetic mişcător. În 1831, omul de ştiinţă Michael Faraday a descoperit că un conductor electric, de exemplu un cablu de cupru, generează curent, dacă este mişcat în interiorul unui câmp magnetic.
Deosebim două tipuri de generatoare electrice: alternatoare şi dinamuri. Alternatoarele generează curent alternativ, care îşi schimbă sensul la un interval regulat. De exemplu, la prizele de acasă avem curent alternativ, care îşi schimbă sensul de 50 de ori pe secundă,. În schimb, dinamurile generează curent continuu. Curentul continuu îl mai întâlnim în baterii.
Rotorul generatoarelor poate fi acţionat de diverse forţe, cum ar fi forţa apei în cazul hidrocentralelor, forța aburilor în cazul termocentralelor, sau forţa vântului în cazul centralelor eoliene.
Generatoarele independente de reţeaua de electricitate, cum sunt cele din spitale, sunt acţionate de motoare termice, pe benzină sau motorină. Acestea pornesc automat, în cazul unei pene de curent şi astfel toate aparatele medicale funcţionează fără întrerupere.
Generatoarele acţionate de motoare termice se folosesc şi în locurile unde racordarea la reţeaua naţională de electricitate nu este posibilă. Acestea sunt populare în zonele montane greu accesibile. De asemenea, generatoarele acţionate de motoare cu combustie internă sunt folosite şi la fermele de animale, dar şi în industria alimentară sau farmaceutică, pentru a asigura funcţionarea aparatelor frigorifice, în vederea evitării eventualelor pagube survenite din alterarea produselor.
Ştiaţi că cel mai mic generator util este dinamul de bicicletă? Acesta produce curent şi alimentează un far micuţ pentru a asigura vizibilitate în timpul nopţii. El este acţionat de puterea omului, prin mişcarea roţii bicicletei, în timpul deplasării.
Bibliografie
- https://www.shopnq.ro/blog/generator-de-curent-electric.html
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Generator_electric
- http://www.atelierultau.ro/blog/cum-functioneaza-un-generator-de-curent-electric/
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/08/RO-Catalog-Electrica-20206.png