Descrierea imaginii
Imaginea prezintă o mașină electrică de incubare a ouălor, care transformă energia electrică în energie calorică și lumină, pentru adaptarea condițiilor artificiale din interiorul său la cele naturale în procesul de clocire a respectivelor ouă.
Aparatul este reprezentat frontal, în formă de cutie cu laturile de sus și jos turtite, cu părțile laterale bombate.
Carcasa incubatorului este fabricată din material termoizolant, ce asigură un mediu optim cu o temperatură constantă în interior și este redată prin linie dublă, orizontală și plină în relief, una sus, cu capetele aplecate și una jos cu marginile ridicate.
Ouăle din interior sunt redate prin cercuri ușor alungite pe verticală, goale, dispuse pe centru, pe un singur rând, așezate între două linii orizontale, reprezentând tava sau paleta.
Ouăle sunt așezate într-un singur strat pe palete special confecționate ce se rotesc, astfel că ouăle vor primi căldură pe ambele părți, la un interval de timp setat, de exemplu la fiecare două ore.
Încălzirea ouălelor se realizează printr-un radiator, denumit rezistență electrică termostatică, și este dotat cu un senzor de termic și de umiditate ce reglează temperatura și asigură controlul nivelului de umiditate.
Radiatorul este evidențiat printr-un dreptunghi subțire, umplut cu textură de linii paralele și verticale, situat deasupra ouălelor, pe tavanul incintei.
De aici, de la radiator, pornește căldura care se răspândește uniform în aer prin ventilare, fiind redată cu săgeți ale căror vârfuri sunt direcționate în jos, spre ouă.
Incubatorul este prevăzut cu sistem de ventilație, ce asigură omogenizarea aerului din interior, la fel ca în cazul cuptorului cu microunde.
Ventilatorul, alături de termostat și de motor sunt montate pe capacul incubatorului, partea centrală de sus, fiind redate printr-un dreptunghi plin în relief, cu un alt dreptunghi gol în stânga acestuia, reprezentând afișajul pentru temperatură și umiditate.
În dreapta acestora se află cablul cu ștecăr, ce se introduce în priză pentru alimentarea cu electricitate.
Sub paletele cu ouă este așezat un recipient cu apă pentru asigurarea umidității aerului din interior.
Date suplimentare
Omul a ajuns atât de departe şi cu nevoia de hrană, dar şi cu industrializarea, încât poate să controleze chiar şi înmulţirea unor animale. Incubaţia este metoda de dezvoltare a embrionului de păsări, sub influenţa unor factori precum temperatura şi umezeala. Incubatorul de ouă este o invenţie prin care poate înmulţi unele păsări, precum gâşte, raţe şi găini. Acesta converteşte energia electrică în energie termică şi lumină şi astfel poate crea un mediu artificial optim, asemănător cu cel natural, pentru incubarea ouălor.
Marele avantaj al incubatoarelor îl reprezintă posibilitatea de a înmulţi păsările în orice perioadă a anului. Înmulţirea pe cale naturală este posibilă doar în anotimpurile calde, atunci când păsările sunt dispuse să clocească.
Incubatorul de ouă foloseşte curentul electric pentru a crea şi a menţine temperatura optimă de 37,5 grade celsius, dar şi o umiditate de aproximativ 50%. În general, incubatoarele sunt dotate cu două ventilatoare care asigură recircularea aerului, corpuri de iluminat şi o rezistenţă care încălzeşte aerul din interiorul incubatorului. Pe lângă acestea, incubatoarele sunt dotate şi cu un mic recipient pentru apă, pentru asigurarea umidităţii aerului, dar şi cu un mecanism care în mod automat întoarce ouăle.
În concluzie, putem spune că incubatoarele de ouă clocesc ouăle în mod artificial. Practic, imită condiţiile obținute pe cale naturală prin clocire. Clocirea este metoda naturală de încălzire a oului, în care păsările se aşează deasupra ouălor, pentru a le încălzi. În urma încălzirii, apare şi se dezvoltă embrioni, adică nişte celule din care este alcătuită noua fiinţă.
Bibliografie
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Clocire
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Incuba%C8%9Bie#Alt%C4%83_utilizare
- https://coastlinesurfsystem.com/video/dispozitivul-si-principiul-de-functionare-al/
- http://surviving-home.blogspot.com/2017/04/totul-despre-obtinerea-puilor-de-gaina.html
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/11/incubator_oua.png