fbpx


Alexandru Drăghici (n. 27 septembrie 1913, Tisău, Buzău, m. 12 decembrie 1993, Budapesta)
__TOC__

Descrierea imaginii

E un bărbat de vărsta a 2-a, cu început de chelie, maxilar proeminent, îmbrăcat în costum.
Textura de linii ușor curbe reprezintă părul scurt pieptănat pe spate.
Are sprâncene groase, aproape unite și nas alungit și drept.
Textură ondulată evidențiază sacoul purtat peste cămașa reprezentată prin textura de pătrate accentuate și cravata plină în relief.

Date istorice

Alexandru Drăghici s-a născut la 27 septembrie 1913 în localitatea Tisău, județul Buzău, într-o familie de țărani săraci. După terminarea școlii primare, a lucrat ca băiat de prăvălie în Buzău, iar în 1928 a devenit elev al unei școli profesionale ce funcționa pe lângă Depoul CFR Buzău. După desființarea școlii, și-a continuat pregătirea profesională la Atelierele CFR Grivița din București, primind în 1932 certificatul de lăcătuș mecanic.
În 1933, devine membru al PCdR, iar peste doi ani este arestat în timpul unei Plenare a CC al UTC în București Bibliografie 1. Anchetat în București, a fost judecat și condamnat într-un faimos proces la Craiova, alături de Ana Pauker și alte nume sonore ale comunismului românesc postbelic (Alexandru și Stela Moghioroș, Iosif Chișinevschi). Condamnat la 9 ani și șase luni închisoare, a fost închis în mai multe penitenciare, printre care Doftana, Caransebeș, Lagărul de internați politici de la Târgu Jiu Bibliografie 2. În perioada detenției îl cunoaște pe Gheorghiu-Dej, al cărui apropiat va deveni. După 23 august, ocupă mai multe funcții de conducere în structurile de partid și de stat ale regimului comunist, cum ar fi acuzator public la Tribunalul Poporului din București, membru în Comisia de Control a Partidului, prim-secretar al organizației PCR București Bibliografie 3. În 1952, a fost numit ministru Afacerilor Interne, coordonând activitatea Securității și represiunea comunistă până în 1965 Bibliografie 4. În anii următorii, în contextul morții lui Gheorghiu-Dej și a luptei pentru putere declanșată între membrii elitei comuniste, va fi învins de Nicolae Ceaușescu, ales prim-secretar la Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român. Astfel, la Plenara din aprilie 1968, este eliminat din toate funcțiile deținute în regimul comunist. Între 1968 și 1971 a fost director la IAS Buftea, după care se pensionează. După revoluția din decembrie 1989, în contextul unor tentative ale regimului comunist de a-l trimite în judecată pentru uciderea lui Ibrahim Sefit zis Turcu se refugiază în Budapesta, unde trăia fiica sa. Moare în capitala Ungariei în decembrie 1993 Bibliografie 5.

Bibliografie

1. ANIC, Colecţia 53, dosar D-124, ff. 11-12.
2. Dumitru Lăcătuşu, Procesul Anei Pauker de la Bucureşti şi Craiova (27 februarie 1936 şi 5 iunie – 7 iulie 1936), în Adrian Cioroianu (editor), Comuniştii înainte de comunism: procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2014, passim.
3. Ministerul Justiţiei, Decizia nr. 1403 din 27 aprilie 1945, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 100/2 mai 1945, Dumitru Lăcătușu Birocraţi ai puterii şi politici represive în România comunistă (1948-1968). Studiu de caz: Alexandru Drăghici, (teză de doctorat susținută la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, 2015), p. 106.
4. Doc. 15 „Decret nr. 104 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale pentru numirea lui Alexandru Drăghici în funcţia de ministru al Afacerilor Interne”, în Florica Dobre (coord.), Structuri – cadre. Obiective. Metode, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2006, p. 61.
5. Dumitru Lăcătușu Birocraţi ai puterii şi politici represive în România comunistă (1948-1968). Studiu de caz: Alexandru Drăghici, (teză de doctorat susținută la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, 2015), passim.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/images/1/1d/Alexandru_Dr%C4%83ghici.png
:Personalităţi
:III. România Comunistă