Descrierea imaginii
Imaginea reprezintă o motoretă Mobra din profil, îndreptată spre stânga.
Roțile sunt reprezentate prin două cercuri pline, în stânga și în dreapta imaginii, în centrul cărora sunt aliniate concentric linii îngroșate, reprezentând spițele roților.
Corpul este voluminos, reprezentat plin în relief.
Motorul de sub șa, pe mijloc, încadrat de roți, este redat prin textură punctată.
Șezutul, o șa mai lungă și mai confortabilă decât cea a unei biciclete, se găsește deasupra, în partea dreaptă, redat printr-o textură din linii oblice și paralele.
Informații generale
Motoreta Mobra a fost o motoretă fabricată în România în timpul regimului comunist, începând cu anul 1971. Motorul a fost fabricat de întreprinderea Metrom din Brașov, iar asamblarea s-a făcut în cadrul Uzinei Mecanice Tohan din Zărnești. Motoreta a fost produsă în patru versiuni, caracteristicile sale tehnice fiind asemănătoare cu ale celorlalte motociclete produse în acei ani în lagărul socialist: motor cu o capacitate cilindrică de 50 de cm² cu un monocilindru în doi timpi, cu răcire forţată cu aer, 4 cai-putere, un consum mediu de 2,5l la 100 de kilometri, suspensie cu amortizoare hidraulice, cutie de viteze cu patru trepte. În 1971 preţul de lansare pe piaţă a fost de aproximativ 6.500 de lei (Bibliografie 1). A fost disponibilă în patru versiuni, Mobra 50, Mobra 50 Super, Mini Mobra și Mobra Hoinar, și a fost produsă până în anul 1994 (Bibliografie 2). În anii 1970 și 1980, Mobra a fost idealul de independență al tinerilor români care nu își permiteau achiziționarea unui autoturism (Bibliografie 3). Tot în acei ani, ea a constituit sursa multor glume, bancuri și zicale, pornind de la precaritatea construcției sale, precum: „Moarte sigură cu cobra/Dar mai sigură cu Mobra” (Bibliografie 4).
Bibliografie
1. Marius Vișan, Mobra – povestea motocicletei „made in Romania”, articol disponibil online la adresa: https://www.promotor.ro/masini-noi/news/romania-la-volan.-mobra-povestea-motocicletei-made-in-romania-galerie-foto-14908837 accesat la 10.12.2018.
2. Istoria mioriticei “Mobra”, motocicleta produsă în România, articol disponibil online la adresa: https://www.auto-bild.ro/magazin/istoria-mioriticei-mobra-motocicleta-produsa-in-romania-86862.html accesat la 10.12.2018.
3. Adrian N. Ionescu, Pegas în viață, Mobra în istorie, articol disponibil online la adresa: https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/pegas-in-viata-mobra-in-istorie-70298.html accesat la10.12.2018.
4. Katherine Verdery, My Life as a Spy. Investigations in a Secret Police File, Duke University Press, Durham and London, 2018, p. 41.
Descarcă imaginea