Descrierea imaginii

Imaginea prezintă din profil un mijloc de transport subteran, format din mai multe vagoane legate, denumit metrou.

Vagoanele sunt reprezentate în formă de dreptughiuri cu colțuri rotunjite, la baza cărora se află și roțile, ca cercuri mici și goale, prinse de o linie îngroșată.

Capetele din stânga și dreapta metroului prezintă câte o cabină a conductorului, ce are geamul frontal redat ca un mic pătrat gol.

Vagoanele metroului sunt redate pline în relief, iar geamurile ușilor, câte trei la fiecare vagon, sunt aliniate ca dreptunghiuri verticale și goale.

Date suplimentare

Industrializarea a fost una dintre cele mai mari promisiuni ale comunismului și poate singura care i-a reușit. În cazul României, perioada comunistă avea să aibă parte de schimbări majore și modernizare în domeniul industriei. Una dintre cele mai importante implementări a fost construirea unui sistem de transport subteran.
Încă de la 1908 apare un plan al construirii unei linii de metrou în București, prin lucrarea de licență a lui Dimitrie Leonida.

Totuși, plan de construire a rețelei subterane avea să înceapă a fi pus în aplicare mult mai târziu.
A existat o încercare de demarare a proiectului și în epoca dejistă în 1952, însă fără succes. Abia în 1971, Consiliul Popular al Municipiului București avea să înființeze o comisie ce avea rolul de a documenta realizarea sistemului de transport subteran.

Trei ani mai târziu, în 1974 se decide oficial începerea construcției, ce avea să aibă trei magistrale: Stăvilarul Ciurel – Titan (magistrala I), Pipera – Berceni (magistrala II), iar cea de-a treia magistrală făcea legătura între toate cartierele orașului . Următorul an, proiectul este demarat.

Bibliografie
1. Lucian Nastasă, Itinerarii spre lumea savantă: tineri din spațiul românesc la studii în străinătate, 1864-1944, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2006, p. 238.
2. Antoaneta Etves, Trenul subteran face noi opriri. Două stații de metrou de deschid astăzi! Cât a construit Ceaușescu și câte stații s-au dat în folosință în ultimii 27 de ani. Galerie FOTO, disponibil online la https://evz.ro/trenul-subteran-face-noi-opriri-doua-statii-de-metrou-de-deschid.html aceesat la 03.12.2018.
3. Constantin Vitanos, Alexandru-Claudiu Vitanos, România de la „Marea cea mare” : ţinut original – îmbogăţeşte patrimoniul umanității. Opinii externe, București, Editura Mica Valahie, 2018, p. 29.
4. Ibidem.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2018/12/ENG48.png