Descrierea imaginii

Imaginea prezintă un model de automobil de mare viteză cu un singur loc, denumit și monopost, pe patru roți, care nu prevede acoperiș, privit din profil, îndreptat spre stânga.

Este o mașină de curse alimentată de un motor turbo, cu formă alungită și îngustă, cu un spațiu minim al cabinei pilotului, cu o înălțime de la sol foarte joasă și o caroserie diferită de a celorlaltor autovehicule obișnuite, datorită tehnologiei sofisticate folosite în componența mașinii.

Scheletul exterior al mașinii, denumit și caroserie, este reprezentat plin în relief.

Roțile sunt mult mai mari în comparație cu întreaga caroserie, fiind la același nivel cu pilotul și sunt evidențiate prin cercuri pline în relief.

De obicei, roțile din spate sunt propulsate de motorul turbo localizat chiar în spatele cabinei de pilotaj, adică în partea dreaptă.

De aceea, înălțimea mașinii în partea din spate, dreapta, este mai ridicată față de sol, comparativ cu partea din față, stânga, unde botul mașinii pare aproape lipit de sol.

Mașina nu prezintă uși, în profil fiind redată cabina pilotului descoperită, ilustrată în partea de sus a vehiculului, pe mijloc.

În marginea dreaptă jos este reprezentat un om stând în picioare, ca reper în dimensionarea reală a vehiculului.

Informații generale

Formula 1 este o întrecere de automobilism care se organizează anual sub forma a două campionate mondiale, care au loc în paralel, ambele fiind patronate de Federația Internațională a Automobilului.

Numele de Formula provine de la faptul că toate echipele înscrise în campionat trebuie să își construiască mașinile (cunoscute și sub numele de monoposturi) după un anumit regulament, o formulă pe care o decide Federația Internațională a Automobilului. Cifra unu provine de la faptul că întrecerea este catalogată drept cea mai prestigioasă formulă organizată de Federația Internațională a Automobilului.

Cele două campionate sunt Campionatul Mondial al Piloților (în engleză, World Drivers’ Championship) și Campionatul Mondial al Constructorilor (în engleză, World Constructors’ Championship). În actuala ediție a campionatului participă 10 echipe și 20 de piloți.

Formula 1 este un sport cu mare trecere la public. Toate etapele campionatului sunt televizate în mai mult de 200 de țări, numărul celor care privesc anual întrecerea fiind depășit doar de numărul celor care urmăresc meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, competiții care se organizează o dată la patru ani.

Un autoturism Formula 1 este un autoturism cu un singur scaun, cu carcasă deschisă, cu roți deschise, cu aripi față și spate substanțiale și un motor poziționat în spatele șoferului, destinat să fie utilizat în competiție la evenimentele de curse de Formula 1. Regulamentul care reglementează autovehiculele este unic pentru campionat și specifică faptul că mașinile trebuie să fie construite chiar de echipele de curse, deși proiectarea și fabricația acestora pot fi externalizate.

Mașinile moderne de Formula 1 sunt construite din compozite din fibră de carbon și materiale similare ultra-ușoare.

Greutatea minimă admisă este de 740 kg, inclusiv șoferul, dar nu combustibilul. Mașinile sunt cântărite cu anvelopele pentru vreme uscată montate.

Înainte de sezonul din 2014, mașinile deseori cântăreau sub această limită, astfel încât echipele au adăugat balast pentru a mări greutatea mașinii. Avantajul folosirii balastului este că poate fi amplasat oriunde în mașină pentru a asigura distribuția ideală a greutății. Acest lucru poate ajuta la scăderea centrului de greutate al mașinii pentru a îmbunătăți stabilitatea și, de asemenea, permite echipei să ajusteze distribuția greutății mașinii pentru a se potrivi cu circuitele individuale.

Bibliografie

ttps://en.wikipedia.org/wiki/Formula_One_car

https://ro.wikipedia.org/wiki/Formula_1

Descarcă imaginea