Locomotivă electrică fațadă

Descrierea imaginii

Imaginea prezintă o locomotivă electrică, privită din față, care trage pe șine restul vagoanelor cuplate în spatele acesteia.

Locomotiva, privită frontal, este redată asemenea unui pătrat, plin în relief, cu colțurile superioare rontunjite.

Pe acoperișul locomotivei, în marginea de sus, este amplasat pantograful, dispozitivul su catenare sau linii electrice suspendate de cablurile aeriene, prin care este alimentat motorul cu energie electrică.

Pantograful este reprezentat prin două linii orizontale și paralele, cea de jos fiind mai îngroșată, și tăiate în margini de câte o linie mai scurtă și verticală.

Dedesubt, pe mijloc, sunt situate farurile centrale, sau luminile din față, necesare în limbajul de semnalizare al CFR-ului și sunt evidențiate prin două cercuri mici, goale, foarte apropiate.

Mai jos de farurile centrale, tot în jumătatea superioară, este evidențiată cabina conductorului, care prezintă două ferestre, în marginea stângă și dreaptă, ale căror geamuri sunt evidențiate prin câte un dreptunghi mare și gol, cu colțuri rotunjite.

Farurile colțare sunt cele din lateral, marginea stângă și dreaptă, situate pe mijlocul fațadei, sub cabina conductorului și redateprin două cercuri mai mari și goale.

În centrul farurilor colțare se află placa cu numărul locomotivei CFR, redată printr-un dreptunghi mic, orizontal, texturat cu linii oblice și paralele.

Tamponul, piesă situată în bara de jos a fațadei, cu rol de a păstra o anumită distanță între vagoanele cumplate și de a amortiza șocurile dintre ele în timpul mersului, este reprezentat prin două dreptunghiuri mici și goale, poziționate jos, unul în stânga și altul în dreapta.

Sub cele două tampoane de cuplare, se află grătarul locomotivei sau plugul de zăpadă, un dispozitiv denumit de americani „cow catcher”, inventat de aceștia cu scopul de a împinge animalele, în special bovinele, de pe traseul șinelor, când acestea blocau drumul.

De asemenea, plugul este folosit în depărtarea oricărui obstacol de pe șine, care nu permite trenului să meargă mai departe, fie că este vorba de roci, animale, zăpadă sau alte obiecte.

Plugul este ca un scut format din două plăci metalice dure, unite în centru, pe o muchie frontală, la baza fațadei locomotivei, chiar deasupra șinelor, și este redat printr-o bară dreptunghiulară, orizontală, cu laturile de jos unite ca un triunghi, umplută cu textură de x-uri.

Jos, în partea stângă, se află un om, stând în picioare pe o platformă dreptunghică, înaltă, de beton, redată plină în relief.

Acesta este ilustrat pentru a facilita raportarea dimensiunilor vehiculului la mărimea unui adult.

Date istorice

Locomotiva electrică este un vehicul feroviar mecanizat prin electricitate din surse externe sau de la bateriile montate pe bord. 

Spre deosebire de locomotiva cu aburi, cea electrică putea funcționa non-stop, fără grija alimentării cu cărbune sau apă. În comparație cu locomotiva Diesel, locomotiva electrică era mai silențioasă, nepoluantă și avea o putere mai mare. 

Locomotivele electrice sunt mai ușoare pe șină, reducând întreținerea șinei. În plus, sunt ideale pentru pentru serviciul de transport feroviar cu opriri dese. Locomotivele electrice sunt într-un cuvânt eficiente.

Prima locomotivă electrică cunoscută a fost construită în 1837 de chimistul scoțian Robert Davidson și a fost alimentată de celule galvanice (baterii). În 1841, Davidson a construit o locomotivă mai mare, botezată sugestiv „Galvani”. Vehiculul, care cântărea șapte tone, a reușit să care o greutate de șase tone pe un traseu de aproximativ 3 kilometri, cu viteza de 6 kilometri pe oră. Până la urmă, locomotiva a fost distrusă de niște angajați ai căii ferate, care au considerat că aceasta reprezintă o amenințare la securitatea locurilor de muncă. 

Primul tren electric de pasageri a fost prezentat în 1879 de inginerul german Werner von Siemens, la Berlin. Locomotiva avea un motor de 2,2 kW și trăgea după ea trei „vagoane” (de fapt, niște mici platforme pe roți) cu viteza de 13 kilometri pe oră. Era alimentată electric cu 150 V de curent continuu, cu ajutorul unei a treia șine montată între cele de rulare. În doar patru luni, trenul a transportat peste 86.000 de pasageri pe un traseu circular cu lungimea de 300 metri. 

Lui Werner von Siemens îi datorăm și tramvaiul de astăzi pentru că, în 1881, el a construit prima linie de tramvai în Lichterfelde, lângă Berlin.

În SUA, printre pionierii tracțiunii feroviare îi putem menționa pe Thomas Edison, Stephen D. Field și Leo Daft. Astfel, prima locomotivă electrică americană a fost realizată după proiectele lui Edison, în 1880. Curentul electric era preluat prin șina de rulare. 

Pe 9 decembrie 1965, au fost introduse în România primele locomotive electrice. Ele au circulat pe dificila secțiune Predeal-Brașov, cu o viteză maximă de 120 kilometri pe oră. În 1966, începe și în România fabricarea locomotivelor electrice 060-EA, pe baza licenței suedeze, urmată și de realizarea variantei 060-EA1. Partea electrică și montajul general erau realizate de Electroputere Craiova, iar partea mecanică era asigurată de ICM Reșița. Aceste două tipuri de locomotive electrice românești se situează printre cele mai moderne locomotive europene.

Bibliografie

  1. Claudiu Andone, Povestea locomotivei, disponibil online la https://stiintasitehnica.com/povestea-locomotivei/, accesat la 23 ianuarie2020.
  2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_locomotivei_electrice

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/01/Locomotiva_electrica_fatada.png