Descrierea imaginii

Imaginea prezintă o pasăre migratoare, de mărime medie, cu corp bombat și aplatizat, terminat cu o coadă îngustă, cu aripi largi și scurte, cap rotund și găt ușor alungi și curbat, gros, cioc lat și lung, ca o lopată, doi ochi mici și rotunzi.

Corpul este balansat pe două picioare scurte terminate în labe late, care le ajută să înoate.

Rața din imagine, privită lateral, îndreptată spre stânga, are aripa redată prin textură ondulată, ochiul evidențiat printrun cerc plin în relief, ciocul reprezentat prin textură punctată, și întreg corpul redat plin în relief.

Date suplimentare

Rațele sunt păsări din familia anatidae, clasificate în categoria păsărilor acvatice.Acestea sunt mai mici decât lebedele și gâștele, păsări acvatice cu care se înrudesc conform unor clasificări. Pot fi găsite atât în ape dulci, cât și în ape sărate aproape în orice parte a globului.

Rațele au corpul acoperit de pene, ciocul mare și lat, gâtul lung (mai scurt ca al lebedelor) și picioare scurte, puternice și palmate; astfel, degetele celor două picioare sunt unite printr-o membrană care facilitează înnotul și sau scufundarea, depinzând de specie.  Aripile rațelor sunt mici și ascuțite, cu o musculatură puternică deoarece zborul necesită bătăi continue și rapide. Acestea sunt păsări migratoare, iar înainte de perioada migrației năpârlesc. În timpul năpârlirii multe specii își pierd temporar abilitatea de a zbura. Din această cauză își caută locuri protejate, unde pot procura ușor hrană și se pot feri de prădători.

Coloritul rațelor este variat, iar penajul dens este alcătuit din pene pufoase și impermeabile.

Rațele sunt clasificate în două grupuri: rațe de suprafață și rațe scufundătoare. Rațele de suprafață se hrănesc la suprafața apelor dar și pe uscat. Rațele scufundătoare au corpul mai greu și își procură hrana săpând pe fundul apelor.

Rațele se hrănesc cu plante acvatice, peștișori, semințe, insecte, crustacee și moluște mici.

Acestea au o lungime de treizeci-șaizeci de centimetri și o greutate de până la șapte virgulă două kilograme.

Rațele depun între patru și douăsprezece ouă în cuiburi amplasate în locuri uscate, izolate și întunecoase pentru ca rața să se simtă în siguranță. Femela stă pe ouă timp de douăzeci și opt de zile, iar la câteva ore de la eclozare, își conduce puii în afara cuibului pentru a se putea hrăni singuri.

Există circa două sute de specii de rațe, printre care se află și rațele domestice. Acestea nu se deosebesc prea mult de rațele sălbatice, fiind mult mai adaptabile, putând trăi doar într-un ochi de apă sau în culturile aflate în apropierea unui canal de irigație. Rațele domestice au un temperament ce le permite oamenilor să se apropie mai ușor de ele.

Știați că :

Rațele domestice sunt în principal crescute pentru ouăle, carnea și penele lor, dar și ca animale de companie sau pentru a fi expuse în grădini zoologice ?

Rațele domestice au fost importate în Europa și Statele Unite din China în anii o mie opt sute ?

Sunetul produs de rațe se numește măcăit?

Bibliografie

  1. https://www.encyclopedia.com/plants-and-animals/animals/vertebrate-zoology/duck (accesat 17.05.2021)
  2.  https://es.wikipedia.org/wiki/Anas_platyrhynchos_domesticus (accesat 17.05.2021)
  3.  https://en.wikipedia.org/wiki/Duck (accesat 17.05.2021)

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/07/RO-Catalog-Biologie-2019-39-scaled.jpg