Descrierea imaginii
Imaginea prezintă un animal din subclasa acarienilor, recunoscut pentru modul său de hrănire cu sânge, denumit căpușă, privită de sus.
Corpul este turtit, cu formă rotunjită, de dimensiune foarte mică, acoperit de un scut tare, împărțit în două regiuni, cu patru perechi de picioare laterale și o cavitate bucală cu cleștișori.
Cele opt membre sunt redate prin linii groase, lungi și arcuite, partea de sus a corpului este reprezentată plină în relief, iar partea inferioară este evidențiat prin textură ondulată.
Date istorice
Căpușele sunt niște creaturi de dimensiunea unei semințe de susan care se hrănesc cu sânge și din acest motiv sunt numite paraziți [bibliografie 1]. Dintr-un total de 896 de specii, în România au fost identificate 27 specii de căpușe, Ixodes ricinus fiind cea mai frecventă specie. Căpușele au un corp acarian tipic, turtit dorso-ventral, dar care a fost adaptat la viața ectoparazitară. Spre deosebire de insecte, căpușele nu au cap, antene, torace sau abdomen [bibliografie 2, 3]. Căpușele sunt cei mai mari acarieni, având o lungime de 2–30 mm, în funcție de specie și stadiu de viață. Dimorfismul sexual este bine dezvoltat la căpușele tari, masculii fiind de obicei mai mici decât femelele [bibliografie 4].
Căpușele au fost îndelung studiate și s-a observat că numărul lor poate fi controlat în mod natural: viespea calcidă – care își lasă ouăle în ele și care la eclozare distruge gazda [bibliografie 5]. Un studiu din Olanda a determinat că numărul căpușelor este mult redus în regiuni populate cu vulpi roșii și cu jderi de piatră [bibliografie 6]. Totodată, s-a observat că bibilica poate consuma cantități uriașe de căpușe, doar două păsări putând curăța un teren de aproximativ 8000 m² în decursul unui an [bibliografie 7]. În România, dintre animalele care găzduiesc căpușe cele mai comune sunt oile, urmate de vaci și capre. Tot în țara noastră, bolile răspândite de ele au început să fie documentate abia din secolul 19 – cea mai cunoscută dintre ele fiind Lyme, o boală cu potențial fatal. Conform unui studiu efectuat în Cehia, persoanele cu grupa de sânge A ar avea un risc mai ridicat de a fi mușcate de o căpușa, printre aceste arahnide putându-se număra și cele care pot provoca boala Lyme. Potrivit estimărilor, 17% dintre căpușe sunt infectate cu o bacterie – Borrelia – ce poate provoca boala Lyme, afecțiune caracterizată prin febră, dureri de cap și o erupție cutanata circulară în jurul mușcăturii [bibliografie 8]. Limitarea contactului cu căpușele se face prin evitarea zonelor cu ierburi înalte și multe frunze, utilizarea șosetelor sau a pantalonilor lungi.
Bibliografie:
- Dumitrache Mirabela Oana. Cercetări privind ecobiologia și epidemiologia atacului cu căpușe ixodidae – vectori ai bolii Lyme în România. Rezumat al tezei de doctorat. Cluj-Napoca 2012
- Vincent H. Resh, Ring T. Cardé. Encyclopedia of Insects. 2003
- Daniel E. Sonenshine. Biology of ticks – Volume 1. 1991
- John L. Capinera. Encyclopedia of Entomology. (4 Volume Set). Second Edition. Springer 2008
- Tijsse-Klasen, Ellen; et al. (2011). „Parasites of vectors – Ixodiphagus hookeri and its Wolbachia symbionts in ticks in the Netherlands”. Parasites & Vectors. 4: 228. doi:10.1186/1756-3305-4-228. PMC 3248373. PMID 22152674.
- Hofmeester, T. R.; Jansen, P. A.; Wijnen, H. J.; Copian, E. C.; Fonville, M.; Prins, H. H. T.; Sprong, H.; van Wieren, S. E. (2017). „Cascading effects of predator activity on tick-borne disease risk”. Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences. 284 (1859): 20170453. doi:10.1098/rspb.2017.0453. PMC 5543215. PMID 28724731.
- David Cameron Duffy, The effectiveness of Helmeted Guineafowl in the control of the deer tick, the vector of Lyme disease, Wilson Bull., 104(2), 1992, pp. 342-345
- Ziare.com, disponibil online la http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/boli/capusele-nu-musca-pe-oricine-cercetatorii-au-descoperit-care-grupe-de-sange-le-plac-mai-mult-1521788 accesat la 8 octombrie 2019
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/09/10.Capusa.png