__TOC__
Descrierea imaginii
Imaginea ilustrează sediul televiziunii române, clădire realizată între 1966-1970 după planuri de protecție antiseismică de tip japonez, structurată pe un model simplist, tip bloc.
Clădirea din dreapta este Turnul TVR, înalt de 74 metri până în vârful antenei, împărțit pe 12 etaje, care în anul 1970 asigura acoperire pentru 83% din suprafața țării. (Au fost ilustrate doar 6 etaje pentru simplificarea desenului, astfel încât să nu fie detaliile prea mici)
În stânga se află clădirea studiourilor, care conține un studio de protocol, un studio muzical, două pentru crainici, Corpul Film și mai multe tipuri de ateliere.
Date istorice
Înființarea unei televiziuni în România a reprezentat o obligație asumată de către autoritățile politice de la București în cadrul primului plan cincinal din 1951. În acest scop, statul român a importat din Uniunea Sovietică echipamentele tehnice necesare, iar o echipă de tehnicieni sovietici condusă de directorul centrului de televiziune din Kiev, inginerul K.A. Alexeev, s-a deplasat la București pentru a monta aparatura și pentru a-i instrui pe inginerii români Bibliografie 1. La data de 23 august 1955, televiziunea română a realizat o primă transmisie experimentală de câteva ore din localul poștei Vitan din București. Prima emisiune propriu-zisă a televiziunii însă a fost efectuată în noaptea de 31 decembrie 1956 – 1 ianuarie 1957, cu ocazia revelionului, când Petru Groza, președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, a adresat un mesaj televizat cetățenilor. La data respectivă, ea a putut fi recepționată numai în București, pe câteva sute de televizoare alb-negru importate din URSS pentru notabilitățile acelor vremuri Bibliografie 2.
Treptat, de la an la an puterea releelor de transmisie a fost îmbunătățită, astfel încât aria de acoperire a semnalului TV a crescut, după cum a crescut și numărul abonaților și al aparatelor TV de proveniență sovietică: dacă în 1958 erau înregistrate 16.000 de abonamente, în 1960 numărul lor ajunsese deja la 55.000. În anul 1970 a fost finalizat și dat în folosință actualul sediu al Televiziunii Române din Calea Dorobanților construit după modelul BBC, care la vremea respectivă avea unele dintre cele mai moderne studiouri TV din Europa Bibliografie 3; tot în anul 1968 a început să emită și Canalul 2 al televiziunii. Vârsta de aur a televiziunii române poate fi considerată perioada cuprinsă între mijlocul anilor ‘60 și începutul deceniului următor, atunci când agenda editorială a TVR a fost lipsită de accente politico-ideologice explicite, iar numărul abonaților a depășit cifra de 1,5 milioane. O serie de emisiuni precum Teleenciclopedia (lansată în 1965), Telecinemateca (inaugurată în 1967) sau 1001 de seri (cu Mihaela, lansată în 1970), alături de numeroase programe de divertisment filmate cu marii actori ai vremii, au făcut istorie, stârnind și acum nostalgia multor oameni care au trăit în acele timpuri.
În iulie 1969, spre deosebire de omoloaga sa sovietică, televiziunea română a transmis în direct aselenizarea astronautului Neil Armstrong pe Lună, iar în 1976 a transmis Jocurile Olimpice de la Montreal, atunci când Nadia Comăneci a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii. În anul 1983, cu ocazia zilei naționale de 23 august, televiziunea română a început să emită color, deși un plan de colorizare fusese elaborat de către inginerii TVR încă de la finele anilor 1970. În anul 1985 emisia canalului 2 al televiziunii a fost stopată, ea nefiind reluată până în luna mai a anului 1990, iar numărul de ore de emisie pe zi al televiziunii a fost limitat la două Bibliografie 4. Televiziunea Română a jucat un rol deosebit în timpul evenimentelor din decembrie 1989, atunci când a transmis în direct prima revoluție televizată din lume.
Bibliografie
1. Cristina Diac, „A fost odată…”, în Jurnalul Național, articol disponibil online la adresa: https://jurnalul.antena3.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/editie-de-colectie/a-fost-odata-6352.html accesat în data de 08.12.2018.
2. Cristina Diac, „Retrospectivă biografică”, în Jurnalul Național, articol disponibil online la adresa: https://jurnalul.antena3.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/editie-de-colectie/retrospectiva-biografica-6351.html accesat în data de 08.12.2018.
3. „Istoric: alb-negru și color”, cronologie disponibilă pe site-ul oficial al Televiziunii Române la adresa: http://www.tvr.ro/istoric-alb-negru-si-color_2223.html#view accesat în data de 08.12.2018.
4. Petre Varlaam, „Adevărata istorie a introducerii televiziunii în culori în țara noastră”, în Noema, vol. XI, 2012, p. 285.
Descarcă imaginea
http://imaginitactile.ro/index.php/Fi%C8%99ier:Televiziunea-romana.png
:Monumente
:III. România Comunistă