Descrierea imaginii

Este o imagina a Arenei, văzută de sus.
Textura cu x-uri mici și dense ce înconjoară în oval terenul sportiv, poziționat central, evidențiază lojele pentru spectatori.
Sunt reprezentate, prin contur îngroșat, trei coridoare circulare, construite pe trei nivele, care urcă începând cu prima lojă de lăngă teren.

Date istorice

În anul 1953, cu ocazia găzduirii de către Republica Populară Română a celui de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului, a fost inaugurat Stadionul „23 august”, care după 1990 a fost rebotezat Stadionul Național „Lia Manoliu”. În 2007, încep lucrările de demolare ale vechii arene, iar un an mai târziu sunt demarate lucrările de construcție ale noului stadion, ce va purta numele de Arena Națională. Lucrările trebuiau finalizate în anul 2010, termen amânat pentru anul 2011. Ulterior, în proiect a fost adăugat și un acoperiș retractabil. Costul final al lucrărilor a fost de circa 234 de milioane de euro, cu mult peste bugetul inițial de 114 milioane de euro. Similară unei alte arene din Germania (Commerz Bank Arena, Frankfurt, inaugurată în 2005), presa semnala faptul că construcția arenei germane a costat circa 120 milioane de euro, generând numeroase discuții privitoare la modul de atribuire al lucrărilor Bibliografie 1.
În toamna anului 2011, la 6 septembrie, are loc deschiderea oficială a noii arene, cu ocazia meciului din preliminariile Campionatului European 2012, dintre România și Franța, încheiat nedecis 0-0. Cel mai important eveniment sportiv găzduit de această arenă a fost Finala Ligii Europa (Europa League) la fotbal dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao (scor final 3-0), la 9 mai 2012. Pe lângă evenimentele sportive, Arena Națională a găzduit concerte sau manifestații politice, cum a fost lansarea candidaturii liderului PSD Victor Ponta pentru alegerile prezidențiale din toamna anului 2014. Proprietarul stadionului este Primăria Municipiului București. Capacitatea stadionului este de 55.634 de locuri pe scaune, parcare subterană cu o capacitate de 200 de locuri, săli de conferințe și restaurante. Fiind prevăzută cu 94 de căi de acces, tribunele pot fi evacuate în maximum 20 de minute Bibliografie 2.
Arena Națională nu este concepută ca o construcție multifuncțională, nefiind dotată cu pistă de atletism. Numeroase critici au fost aduse cu privire la calitatea lucrărilor efectuate la acoperișul retractabil și calitatea gazonului, care a prezentat numeroase neajunsuri încă de la meciul oficial de deschidere din 6 septembrie 2011 Bibliografie 3. În data de 6 noiembrie 2015, din cauza faptului că acoperișul retractabil nu îndeplinea condițiile de securitate la incendiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a decis închiderea stadionului, fiind redeschis în luna martie a anului 2016 Bibliografie 4.
Bibliografie
1. Florel Manu, Întrebare din stradă: De ce e mai scumpă Arena Națională decât stadionul din Frankfurt și n-are autorizație de funcționare?, disponibil la http://adevarulfinanciar.ro/articol/arena-occidentala-obiceiuri-romanesti-povestea-arenei-nationale-de-la-proiectare-pana-la-dubarea-pretului-de-executie-si-functionarea-fara-autorizatie/ 25 noiembrie 2018.
2. Prezentare Arena Națională http://nab.ro/arena-nationala-national-arena-bucuresti/ 25 noiembrie 2018.
3. „Acoperisul cel scump si prost al National Arena. Explicatia primariei dupa ce ploaia a “invins” o arena de 234 mil. de euro”, Știrile PROTV din 28 septembrie 2015, https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/acoperisul-arenei-nationale-pe-care-s-au-cheltuit-milioane-de-euro-a-cedat-ploaia-torentiala-a-invadat-scaunele-video.html 25 noiembrie 2018.
4. „Arena Națională poate fi redeschisă”, Digi 24, 14 martie 2016, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/arena-nationala-poate-fi-redeschisa-495969 25 noiembrie 2018.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Arena_Națională.png