Descrierea imaginii
În imagine este ilustrat sau desenat un vapor, privit dintr-o parte, care plutește pe apă și pleacă în direcția est, adică spre dreapta.
Pentru a se orienta, a cunoaște unde se află în largul mării și încotro trebuie să meargă, căpitanul vaporului trebuie să cunoască punctele cardinale. În trecut acesta se ghida după stelele de pe cer, steaua cea mai mare și mai luminoasă dintre ele fiind denumită Steaua Nordului, ea arâtând mereu nordul geografic.
Punctele cardinale sunt patru direcții exacte, nord adică sus, sud adică jos, vest însemnând stânga și est fiind dreapta. Așa se întâmplă că Polul Nord al planetei noastre este sus de tot și Polul Sud se află cel mai jos. Ca la o minge ținută între două degete unul deasupra ei și unul dedesubtul ei. Așa este și Pământul pe axa sa, sau linia imaginară ușor înclinată a planetei noastre rotunde și puțin bombate la mijloc.
Așadar, vaporașul din imagine se îndreaptă spre direcție est.
El este ilustrat printr-o formă goală, conturată cu linie groasă. Are un corp dreptunghic, cu marginile din dreapta și din stânga ascuțite. Colțul din dreapta este mult mai lung și mai ascuțit, lucru ce ne arată că acesta este botul vaporului care poartă denumirea de proră sau provă, cuvânt folosit în limbajul maritim și al construcției navale adică de bărci și vapoare.
Vaporul este construit ca un corp plutitor pe orice suprafață de apă, râu, mare sau ocean, care este pus în mișcare de un motor. Acest motor este alimentat sau ajutat ca să funționeze de un aliment denumit combustibil. Așa cum și noi oamenii trebuie să ne hrănim cu mâncare pentru a avea energie ca să ne mișcăm. Acest combustil sau hrana motorului de vapor poate fi cărbunele care arde și scoate fum pe coș sau poate fi petrolul lichid. Există și motor care nu elimină fum toxic în aer și acesta este cu baterie, adică este un motor electric.
În cazul vaporului nostru, acesta merge ajutat de un motor care pune vaporul în mișcare prin arderea combustibilului într-o cameră specială din interiorul navei, în partea de jos, de sub punte. Aceasta se numește camera boilerului. Puntea nu este ilustrată aici dar arată ca podeaua pe care mergem într-o cameră, construită din lemn, pe care lucrează marinarii sau se plimbă pasagerii.
Pe punte se află o construcție mai mare, în partea stângă. Aici se află cabina căpitanului de unde conduce sau navighează vaporul. Sub punte, în partea de jos a vaporului, unde sunt trei cercuri goale, sunt camerele sau cabinele de dormit ale pasagerilor și ale echipajului, spații unde se păstrează mâncarea și alte lucruri de folos pentru echipaj, camera motorului de unde se verifică mereu starea funcțiilor vaporului, ca nu cumva să se încălzească prea mult motorul sau să existe vreo defecțiune.
Deasupra construcției mai înalte din partea stângă a vaporului se află o linie foarte groasă ca un dreptunghi vertical subțire. Acesta este coșul de fum prin care ies gazele de la arderea combustibilului, cum ar fi a cărbunelui.
Cercurile pline în relief de jos pot fi înțelese ori ca ferestrele rotunde ale cabinelor de sub punte, ori ca trei colaci de salvare, adică niște roți de cauciuc subțiri, umflate cu aer, și aruncate peste bordul vaporului, în cazuri de urgență, pentru a ajuta persoana din apă să nu se înece, ținându-o deasupra apei, plutind.
Apa mării de sub vapor este desenată prin linii ondulate, ca niște valuri.
Date suplimentare
Bibliografie
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/11/0009-scaled.jpg