Descrierea imaginii
În imagine este ilustrat sau desenat un tren, privit dintr-o parte, care merge înspre dreapta. Acesta este alcătuit din trei forme goale, conturate cu linie groasă, dreptunghiulare, cea din dreapta având capătul sau marginea dreaptă mult mai alungită, terminându-se cu un bot puțin ascuțit.
Aceste forme dreptunghice sunt vagoanele trenului, adică niște cutii din lemn pe dinăuntru, acoperite cu un schelete de fier greu pe deasupra, cu ferestre lungi în formă de dreptunghiuri subțiri și orizontale, în dreapta cărora se află câte o ușă pentru urcatul și coborâtul călătorilor, desenată și ea ca un dreptunghi vertical, de data asta, și gol.
Sub vagoane se află roțile foarte grele din fier, ilustrate ca perechi de câte două cercuri, fiecare cutie de vagon având sub ea patru roți, văzute dintr-o parte, două în marginea stângă și două în marginea dreaptă jos. Dacă ar fi fost desenat trenul privit de sus sau de jos atunci am fi putut observa opt roți: patru pe o parte și alte patru pe cealaltă parte.
Trenul este un mijloc de transport în comun care ne ajută să ne deplasăm între două sau mai multe orașe sau țări mult mai rapid, decât dacă am merge pe jos sau cu bicicleta de exemplu. Spre deosebire de mașină, trenul poate să transporte foarte mulți oameni și parcurge distanțe mult mai mari, adică spre locuri mult mai îndepărtate, fără a fi nevoie de multe opriri pentru odihna șoferului și umplerea rezervorului cu benzină, ca în cazul mașinii. Este și mult mai rapid. Trenul are și el un motor, doar că, astăzi, acesta este electric și este alimentat sau hrănit cu energie electrică sau curent electric. Așa cum și noi oamenii trebuie să ne hrănim cu mâncare pentru a avea energie ca să ne mișcăm. Curentul electric este captat sau mâncat de primul vagon din față, adică din dreapta al trenului, acela cu botul alungit.
Vagonul din față trage celelalte vagoane după el pe șinele de dedesubt, așa cum sunt trași copii cu sania pe zăpadă de un om mai mare și mai puternic. În cazul trenului, acest om mare și puternic se numește locomotivă. Locomotiva trenului ține înăuntrul ei motorul alimentat sau hrănit ori de curent electric, ori prin ardere de combustil petrolier. În trecut, vechile locotive erau puse în mișcare prin arderea cărbunilor într-o cameră specială cu boiler, adică un cazan sau un butoi de fier greu, din care ieșea mult abur. Acest abur avea forța să împingă locomotiva, de unde cunoaștem cu toții că trenul face ciu! ciu!. Aceste sunete erau scoase de aburul care împingea spre suprafață cu forță, dar era lăsat să iasă doar puțin, printr-o mică gaură de pe acoperiș. Fumul din arderea cărbunilor ieșea pe un coș vertical, subțire și înalt, de pe acoperiș.
Date suplimentare
Bibliografie
Descarcă imaginea