Descrierea imaginii
Imaginea prezintă un dispozitiv electronic, denumit laptop, privit de sus, deschis la orizontală, printr-o clapetă ce ține unite două elemente principale, precum cotorul unei cărți ține cele două coperte, în cazul laptopului fiind vorba despre unitatea centrală de mici dimensiuni și monitorul LCD.
Laptopul, spre deosebire de calculatorul desktop, este mult mai șor, fabricat astfel încât să fie portabil, care funcționează pe bază de baterie și acumulator ce va încărca bateria fixată în spatele unității, sub monitor. În comparație cu un clasic desktop, laptopul este un computer de mici dimensiuni, asemenea unei mape sau a unui dosar, de formă dreptunghiulară, acoperit de o carcasă de plastic sau metal, în care sunt integrate toate dispozitivele de intrare sau de ieșire, fără a fi nevoie de elemente exteriore a fi atașate, dar nu se exclude și această opțiune.
Speakerele sau boxele mici, tastatura și touchpadul, care ține loc de tradiționalul mouse, sunt asamblate într-un laptop compact. Acestea sunt integrate în partea de jos a laptopului. Tastatura ocupă cea mai mare parte din suprafața unității centrale. Aici se află taste sau butoane atașate unor litere, cifre și funcții, care transmit unității informația pe care o tastăm. Tastele sunt evidențiate prin pătrate goale în interiorul dreptughiului plin în relief ce reprezintă carcasa.
Touchpadul, sau mouseul integrat al laptopului, care folosește senzori sensibili la atingere pentru a pune în mișcare săgeata cursorului afișată pe monitor, este localizat sub tastatură, partea de jos centrală. Cursorul de pe monitor este ghidat prin mișcarea degetului pe touchpad pentru a selecta sau activa elemente afișate pe ecran. Este redat printr-un dreptunghi orizontal mic, umplut cu textură de linii orizontale și paralele.
În colțul din dreapta sus al tastaturii, pe carcasă, se află butonul de pornire/oprire, redat printr-un mic dreptunghi gol.
Jumătatea de sus a laptopului consistă în monitor. Ecranul monitorului este redat printr-un dreptunghi orizontal mare, umplut cu textură de buline. Acesta este foarte subțire, atașat de unitatea principală de jos prin două clapete. Acesta se deschide prin prinderea de marginea sa și ridicare la verticală. Se poate regla pănă la aplecarea sa pe spate la un unghi destul de mare, în funcție de poziția în care ne aflăm. Spredeosebire de monitorul calculatorului, care poate fi ales separat de unitate și vine în modele diferite cu diagonale foarte mari, ecranul unui monitor de laptop prezintă dezavantajul de a fi redus ca dimensiuni. Acesta este conceput ca o piese compactă a unui calculator portabil, care să economisească spațiu și să fie ușor. Însă există opțiunea de a se a proiecta imaginea pe un monitor separat, prin cablu.
Date suplimentare
Laptopurile sunt computere personale de mici dimensiuni. Acestea sunt proiectate să fie mai portabile decât computerele desktop tradiționale dar să aibă aceleași capabilități și să combine toate dispozitivele de intrare și ieșire ale acestora. Laptopurile sunt alcătuite din două părți care se pliază pentru ca acesta să poată fi transportat.
Pe partea clapetei se află ecranul, iar în partea cealaltă se află tastatura alfanumerică și restul componentelor interne și externe.
Având în vedere asemănările cu un desktop, laptopurile includ pe lângă cele menționate și difuzoare, porturi usb, dispozitive de stocare a datelor, uneori unitate optică, un touchpad, au un sistem de operare, un procesor și o memorie RAM. Toate acestea sunt cuprinse într-o singură unitate. Majoritatea laptopurilor moderne au integrate o cameră web și un microfon.
Laptopurile pot fi alimentate fie de la o baterie internă, fie de la o sursă externă printr-un adaptor AC.
Viteza procesorului și capacitatea memoriei variază de la un model la altul și de la o categorie de preț la alta.
Computerele portabile, care au devenit mai târziu laptopurile moderne, erau destinat unui public țintă restrâns, în special pentru activitățile desfășurate pe teren cum ar fi armata, contabilitatea sau reprezentanții de vânzări ai agențiilor de turism. Odată ce computerele portabile au evoluat și au devenit laptopurile actuale, acestea au început să fie utilizate pe o scară largă și pentru activități foarte diverse.
Având în vedere faptul că dimensiunile laptopurilor sunt în scădere iar capacitățile lor sunt în creștere, exceptând modelele de nișă, dimensiunile laptopurilor pot fi clasificate în funcție de mărimea ecranului iar pentru modelele mai puternice, după specificul activității pentru care este destinat cum ar fi un laptop de ”gaming” sau o stație mobilă pentru uz profesional.
Principalul avantaj al unui laptop comparativ cu un desktop este portabilitatea. Acesta poate fi utilizat oriunde și oricând (în timpul zborurilor, în cafenele, în biblioteci și săli de lectură, acasă la clienți, etc.). Chiar și acasă, portabilitatea acestuia este un avantaj, utilizatorul nefiind constrâns să își desfășoare activitatea dintr-un loc anume. Portabilitatea crește productivitatea, aduce accesul imediat la informațiile actualizate și păstrează utilizatorul conectat la tot ce îl interesează.
Bibliografie
- https://www.thebalancesmb.com/what-is-a-laptop-computer-2533639 (accesat 26.04.2021)
- https://en.wikipedia.org/wiki/Laptop (accesat 26.04.2021)