Descrierea imaginii
Harta înfățișează teritoriul mai multor țări europene în perioada Primului Război Mondial. Începând din Nord-Vest, harta prezintă: Insula Islandei marcată prin textură de tip cărămizi, compusă din dreptunghiuri lipite unul de celălalt. La dreapta de Islanda se află Norvegia, marcată prin textură cu romburi mari, imediat la dreapta se află teritoriul Suediei, marcat prin textură cu triunghiuri, care se continuă tot către dreapta cu Finlanda, marcată prin textură cu linii orizontale ondulate. Suedia și Finlanda sunt unite doar în partea de sus; în partea de jos, cele două țări sunt despărțite de Marea Baltică, marcată prin spațiu negativ. La dreapta de Finlanda începe teritoriul vast al Rusiei, marcat prin textură cu romburi mici, care se continuă pe întreaga parte de Est si cuprinde în sud si Polonia și Ucraina. Imediat sub Rusia începe Imperiul Otoman, marcat prin textură cu cercuri goale. La stânga Imperiului Otoman se află Bulgaria, marcată prin textură cu plusuri, sub ea Grecia, marcată prin textură cu pătrate, iar deasupra Bulgariei România, marcată prin textură cu linii întrerupte, orientate alternativ către stânga-dreapta. La stânga României se află Austria și Ungaria, marcate prin textură cu linii orizontale ondulate. La stânga lor se află Marea Adriatică, marcată prin spațiu negativ, după care începe teritoriul Italiei și al insulelor învecinate: Corsica și Sardinia, toate marcate prin textură tip cărămizi, cu dreptunghiuri lipite unul de celălalt. Deasupra Italiei se află Elveția, marcată prin textură cu x-uri mici, iar deasupra Elveției, continuându-se și deasupra Austriei se află Germania. La stânga Germaniei se află Olanda, marcată prin textură cu x-uri, iar imediat lângă, Belgia marcată prin textură cu linii ondulate orizontale. În stânga Belgiei se află Franța, marcată prin textură cu cercuri goale. Deasupra Franței se află Marea Britanie, marcată prin textură cu linii subtiri oblice către dreapta, iar la stânga ei – Irlanda, marcată prin textură cu x-uri mici.
În Sud-Vestul Franței se află Spania, marcată prin textură cu cercuri pline mici, iar la stânga ei Portugalia, marcată prin textură cu plusuri.
Sub Spania se află Marea Mediterană, marcată prin spațiu negativ, iar sub ea, Algeria, marcată prin textură cu linii întrerupte, orientate alternativ către stânga-dreapta. La stânga de Algeria se află Maroc, marcat prin textură cu cercuri goale la interior.
Date istorice
La 28 iunie 1914, când arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa Sophie Chotek au ajuns la gara din Sarajevo, pe continentul european era pace. Peste doar 37 de zile, începea războiul. Conflictul care a debutat în acea vară a mobilizat 65 de milioane de soldaţi, a dus la prăbuşirea a trei imperii, a provocat moartea a 20 de milioane de soldaţi şi civili, şi aproape 21 de milioane de răniţi Bibliografie 1. Fără a putea bănui măcar consecinţele conflagraţiei în care intrau, marile puteri europene şi-au declarat război una alteia, grupându-se în două tabere: Puterile Centrale şi Antanta.
Puterile Centrale:
Germania care se arunca în aventura războinică din 1914 era un stat tânăr, puternic şi agresiv. Unificarea statelor germane într-un imperiu cu caracter federativ (Reich) avându-l în frunte pe regele Prusiei, devenit împărat (Kaiser), începuse încă din 1871 Bibliografie 2. Din 1888, când la demnitatea imperială accede Wilhelm al II-lea, sistemul complex de raporturi internaţionale creat de diplomaţia lui Otto von Bismarck, artizanul unificării Germaniei, a început să se dezintegreze Bibliografie 3. Bismarck lucrase intens pentru crearea Triplei Alianţe între Germani, Austria şi Italia la 1882 Bibliografie 4 (la care aderă şi România în 1883) şi la semnarea unui tratat de „contraasigurare” cu Rusia, semnat în 1887, prin care cele două puteri îşi garantau reciproc neutralitatea în caz de conflict armat Bibliografie 5. La nici 30 de ani împliniţi, Wilhelm al II-lea,cu un temperament ferm şi impulsiv, s-a făcut purtătorul de cuvânt al aspiraţiilor imperialiste ce se afirmau prin mediile intelectuale şi printre cadrele superioare ale armatei Bibliografie 6. Astfel, după ce Bismarck a fost înlăturat, a prins repede contur ideea unei dominaţii asupra Europei Centrale: o Germanie Mare care să strângă laolaltă toate popoarele de limbă germnă Bibliografie 7. Noua politică iniţiată de tânărul suveran s-a concretizat printr-o serie de provocări lansate pe scena internaţională în raport cu Rusia, Franţa şi Marea Britanie Bibliografie 8. Imperialismul cutezător al lui Wilhelm al II-lea nu putea să nu alarmeze puterile europene, rezultatul fiind năruirea eforturilor lui Bismarck pentru a evita apropierea dintre Franţa, Anglia şi Rusia Bibliografie 9.
În politica sa externă, începând cu Congresul de la Berlin care, în 1878, în încredinţează Bosnia-Herţegovina (provincie turcească locuită în majoritate de sârbi), Austro-Ungaria a devenit din ce în ce mai implicată în Balcani. Dacă, pe de o parte, o asemenea tendinţă a fost o consecinţă a pierderii de putere în Italia şi Germania, pe de altă parte ea a fost un indiciu al subordonării progresive a politicii externe a Vienei exigenţelor Berlinului, cu care, în 1882, imperiul formase, împreună cu Italia, Tripla Alianţă Bibliografie 10. Implicarea politică activă în Balcani a Austro-Ungariei, începând din primii ani ai secolului al XX-lea a înăspri relaţiile dintre slavi şi germani din imperiu, iar în plan extern a reuşit să-i nemulţumească deopotrivă pe sârbi, pe ţarul Rusiei (care se proclama apărătorul slavilor ortodocşi din Balcani) şi pe italieni (care nu vedeau cu ochi buni politica Vienei la Marea Adriatică) Bibliografie 11.
În secolul al XIX-lea, soarta Imperiului Otoman a fost în atenţia puterilor europene occidentale, preocupate ca Rusia să nu obţină un avantaj excesiv de pe urma declinului „marelui bolnav”. În 1878, în urma medierii lui Bismarck, Congresul de la Berlin anihilase succesele militare obţinute de trupele ruseşti, care ajunsese la câţiva kilometri de Constantinopol, urmărind să asigure un echilibru în Balcani. De la acest moment, Germani a început să-şi joace cu abilitate atuurile în raport cu Imperiul Otoman, ajungând să se substituie Marii Britanii în rolul de „tutore” al statului turc ce a culminat cu trimiterea la Istanbul, în 1913, a unei misiuni militare conduse de generalul Liman von Sanders pentru a moderniza şi reforma armata turcă Bibliografie 12.
Antanta
Franţa care intra în război în 1914 trăia faza celei de-a III-a Republici, cel mai longeviv sistem de guvernământ pe care l-a avut ţara după Revoluţia Franceză. Instaurată în 1870 ca urmare a abdicării împăratului Napoleon al II-lea, înfrânt în războiul cu Prusia, a III-a Republică a fost marcată încă de la început de descumpănirea provocată de umilinţa suferită în conflict, încheiat cu pierderea Alsaciei şi Lorenei Bibliografie 13. De atunci, ţara a reuşit să revină printre puterile europene majore, dar acest fapt nu a fost de ajuns pentru a domoli sentimentul necesităţii unei reafirmări pe plan internaţional şi mai ales al unei revanşe în faţa incomodului său vecin german Bibliografie 14. Din acest motiv, Franţa încheie o alianţă cu Rusia în 1892 (ratificată în 1894), care stipula că dacă forţele Triplei Alianţe ar decreta mobilizarea trupelor atunci cele două state şi-ar mobiliza imediat întregile lor forţe şi ar forţa Germania să lupte simultan pe două fronturi, în vest şi în est Bibliografie 15.
În secolul al XIX-lea, Marea Britanie, învingătoare în războaiele napoleoniene şi bazându-se pe o poziţie de preeminenţă economică şi militară, a dus o politică de echilibru pe continent, ce a vizat împiedicarea ascensiunii unei puteri în dauna alteia Bibliografie 16. În raporturile internaționale a preferat să păstreze distanţa faţă de o implicare excesivă în problemele europene, pentru a se concentra la maximum pe politica sa colonială Bibliografie 17. Deşi raporturile cu Rusia nu erau lipsite de neînţelegeri, în anii premergători lui 1914, Germania a fost ţara cu care britanicii au avut dezacorduri ireconciliabile: de la concurenţa în cursa înarmărilor navale la crescânda putere militară şi economică Germaniei în Imperiul Otoman. Astfel, Londra s-a văzut silită să renunţe la „splendida sa izolare” şi să iniţieze o nouă politică de alianţe continentale, concretizată la 1904 prin alianţa cu Franţa, numită Antanta cordială, şi completată de o convenţie cu Rusia din 1907 Bibliografie 18.
La începutul secolului XX, imensul Imperiu Rus, multinaţional, era foarte departe de Europa liberală, deşi era aliat cu cele două puteri „progresiste” majore Franţa şi Marea Britanie Bibliografie 19. Sub Nicolae al II-lea (1894-1917), situaţia internă în Rusia devenise critică. Grevelor şi revoltelor li s-a răspuns cu metode represive tot mai dure, fapt ce nu a făcut decât să accentueze contradicţiile sociale interne şi să destabilizeze regimul Bibliografie 20. În 1905, statul autocratic al ţarului fusese zguduit de războiul cu Japonia, pe care ruşii l-a pierdut, iar revoluţia din acelaşi an l-a forţat pe ţar să accepte respectarea libertăţilor fundamentale şi să instituie un Parlament (Duma) Bibliografie 21. La 1914, răspunsul Rusiei la ultimatumul dat de Austro-Ungaria Serbiei a fost mobilizarea generală Bibliografie 22. „Dacă vom ieşi învingători din război, vom putea ţine în frâu cu uşurinţă mişcarea socialistă. … dar în cazul unei înfrângeri, nu vom putea evita revoluţia socială în aspectele sale extreme”, îi mărturisea ministrul de Interne Piotr Durnovo ţarului, care îi ceruse opinia în perspectiva unui conflict Bibliografie 23. Aventura războinică avea să fie fatală statului rus.
Bibliografie
1, 2. Christopher Clark, The Sleepwalkers. How Europe went to war in 1914, Penguin Books, London, 2013, p. XXI, p. 197.
3. Miranda Carter, Cei trei împăraţi. Trei veri, trei imperii şi drumul către Primul Război Mondial, Traducere de Mihaela Negrilă, Polirom,Iaşi, 2015, p. 75-92.
4, 5.Christopher Clark, op. cit., p. 121.
6. Vyvyen Brendon, Primul Război Mondial, Traducere din limba engleză de Daniela Mişcov, Editura ALL, 2018, p. 21-22.
7. Christopher Clark, op. cit., p. 197.
8. J. C. G. Röhl, The Kaiser and His Court. Wilhelm II and the Government of Germany, Cambridge University Press, Cambridge, 1994, p. 2-27.
9, 10. Christopher Clark, op. cit., p. 125, p. 121.
11, 12, 13, 14. Vyvyen Brendon, op. cit., p. 22-23, p. 23-24, p. 26-27, p. 27.
15. The Franco-Russian Alliance Military Convention – August 18, 1892, accesibil online la adresa http://avalon.law.yale.edu/19th_century/frrumil.asp 9 decembrie 2018
16. Vyvyen Brendon, op. cit., p. 24-26.
17. Margaret MacMillan, Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914, Traducere din engleză de Smaranda Câmpeanu, Editura Trei, 2015, p. 55 şi următoarele.
18. Christopher Clark, op. cit., p. 123.
19. Margaret MacMillan, op. cit., p. 189-196.
20, 21. Miranda Carter, op. cit., p. 223.
22. Jean-Noël Grandhomme, România de la Tripla Alianţă la Antanta (1914-1919), Traducere de Ionela-Felicia Moscovici, Georgiana Medrea Estienne şi Valentin Trifescu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2018, p. 45.
23. Gianluca Fromichi (director editorial), Istoria ilustrată a Primului Război Mondial, Traducere din limba italiană de Ilieş Câmpeanu, Editura Rao, 2005, p. 30.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Harta_PRM.png
