Descrierea imaginii
Imaginea prezintă harta județului Suceava, situat în extrema nord-estică a țării, delimitat de județele vecine printr-o linie îngroșată, neregulată și închisă, și de granița de nord cu Ucraina, printr-o linie plină în relief.
Județele vecine sunt: la est – Botoșani, în sud-est – Iași, în sud – Neamț și Harghita, la sud-vest – Mureș, în vest – Bistrița-Năsăud, la nord-vest – Maramureș.
În marginea central estică este ilustrat orașul reședintă de județ, respectiv Suceava, marcat printr-un pătrat plin în relief.
Harta prezintă formele de relief dominante pe suprafața județului Suceava, respectiv zona muntoasă, teritoriul său fiind situat în cea mai mare parte în munți, mai exact în grupa nordică și centrală a Carpaților Orientali, ce cuprinde subdiviziunile: Obcinele Bucovinei în partea nord-vestică, Munții Suhard, Giumalău și Rarău în vestul central, Munții Căliman în extremitatea sud-vestică, Munții Bistriței și Stănișoarei în sudul central.
Obcinele Bucovinei sunt culmi muntoase, foarte bine împădurite, formate din fliș și cristalin, care cuprind subdiviziunile: Obcina Mestecăniș din extrema nord-vestică, la limita cu județul Maramureș, a cărei altitudine maximă de o mie cinci sute optzeci și opt se găsește în vârful Lucina, apoi, în dreapta ei, Obcina Feredeului, cuprinsă între văile râurilor Moldova la vest și Moldovița la est, urmată în dreapta ei de Obcina Mare cu vârful Bobeica de o mie două sute șapte metri, care este cea mai întinsă și mai joasă, urmată mai sus, în extremitatea nord-vestică, la granița cu Ucraina, de Obcinele Brodinei, cu maxima altitudinală de o mie trei sute șapte metri.
Flișul este un ansamblu de conglomerate, gresii, argile și marne depozitate pe fundul unui bazin al mării care urma să se înalțe formând lanțuri montane, Astfel că aceste roci care s-au depus în straturi, vor fi înghesuite, și cutate, asemenea unui evantai de hârtie, rezultând în fliș, cu relief predominant alcătuit din văi cu adâncimi minime pe sinclinale și culmi cu înălțimi maxime pe anticlinale. Trăsătura specifică este paralelismul culmilor prelungi, denumite „obcine”, puţin înalte şi masiv împădurite, separate de văi longitudinale largi, bogate în pajişti sau suprafețe netede cu iarbă prielnice păstoritului şi intens umanizate rezultate în „câmpulunguri”. (1)
În nord-est, în dreapta Obcinei Mari, se află Depresiunea Rădăuți, de tip intramontan, unde este situat al doilea mare oraș ca populație după Suceava, respectiv Rădăuți.
Mai jos de obcine se află Depresiunea Câmpulung Moldovenesc, unde se situează și orașul omonim, cea mai întinsă depresiune din valea Moldovei. Este urmată în dreapta de Depresiunea Humorului, cu oraşul Gura Humorului, care este stațiune climaterică și de sporturi de iarnă.
La sud se află Munții Suhard în extremitatea vestică și Giumalău-Rarău în dreapta, cu maxima altitudinală în Munții Giumalău de o mie opt sute cincizeci și șase de metri. În munții Giumalău există Rezervaţia Naturală Giumalău – Valea Putnei, în care predomină molidul , care are vârste de peste o sută treizeci de ani şi cocoşul de munte, o specie ocrotită de păsări din familia fazanului, care trăiește doar în lanțul carpatic.
În dreapta Munților Giumalău se situează Munții Rarău cu maxima altitudinală de o mie șase sute cincizeci de metri. Aici se pot vizita numeroase obiective turistice naturale ocrotite de lege cum sunt:
- Codrul secular Slătioara, care este o rezervație botanică înființată în o mie nouă sute cincizeci și doi și care protejează și conservă un fragment de pădure seculară virgină alcătuită din amestec de conifere cu fag și considerată una din cele mai vechi păduri din Europa, cu exemplare de aproape patru sute de ani vechime.
- altă atracție naturală o constituie relieful exocarstic reprezentat de: Piatra Şoimului, Piatra Zimbrului și Pietrele Doamnei, o rezervație naturală paleontologică, geologică și floristică, formată dintr-un ansamblu de trei stânci principale, pe calcare, cu înălțimi cuprinse între cincizeci și optzeci de metri, alături de peste trei sute de specii de plante, unele chiar endemice cum este floarea de colț.
Mai jos de Munții Giumalău-Rarău se află Depresiunea Dornelor, străbătută de râul Dorna, care trece și prin stațiunea balneo-climaterică de aici, Vatra Dornei, denumită așa pentru se află chiar în vatra văii râului Dorna. Regiunea este cunoscută şi sub denumirea de „Ţara Dornelor”, cuprinzând vatra depresiunii şi munţii înconjurători. O valoare extrem de importantă a adus-o apariția izvoarelor minerale de aici, pe o fisură de la baza Masivului Căliman din sud, care este de origine vulcanică. Dintre cele mai cunoscute izvoare de ape minerale amintim: Vatra Dornei, Poiana Negrii și Șaru Dornei, unde se îmbuteliază sticlele.
Sub Depresiunea Dornelor se înalță Munții Bistriței, care prezintă șiruri de chei și defilee, adică vâi înguste cu pereți înalți marcați de versanții abrupți și stâncoși ai munților, de-a lungul râului Bistrița, din est, cum sunt: cheile Bistriţei și defileul Negrei Broştenilor, Broșteni fiind un mic oraș din extremitatea sudică a județului.
Zona de deal și podiș se întinde în jumătatea estică a județului, fiind reprezentată de Podișul Sucevei în nord-est, care este o subunitate a Podișului Moldovei, alături de Podișul Fălticenilor de la est de acesta, în sud-estul județului. În extremitatea nord-estică, la limita cu județul Botoșani se află Dealurile Dragomirnei, din nordul municipiului Suceava pănă la granița de nord cu Ucraina. Altitudinea maximă atinge cinci sute douăzeci și opt de metri aproape de municipiul Suceava.
Zona de deal și podiș este redată prin textură punctată, iar zona de munte este reprezentată prin textură în grilaj, respectiv linii paralele verticale suprapuse altora orizontale.
În colțul din dreapta sus al paginii se află o săgeată cu vârful în sus, indicând Nordul geografic.
Date suplimentare
Bibliografie
- Obcinele Bucovinei, Nicolae Barbu, 1964, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/03/0077.jpg
