Descrierea imaginii
Imaginea prezintă harta județului Neamț, situat în partea nord-estică a țării, delimitat de județele vecine printr-o linie îngroșată, neregulată și închisă.
Județele vecine sunt: în nord – Suceava, în est – Iași, la sud-est – Vaslui, în sud – Bacău, în vest și sud-vest – Harghita.
În centru este ilustrat orașul reședintă de județ, respectiv Piatra Neamț, marcat printr-un pătrat plin în relief.
Harta prezintă rețeaua hidrografică a județului Neamț, respectiv apele sau principalele fluvii care traversează teritoriul, redate prin linii mai subțiri, ondulate, cu cele mai semnificative lacuri evidențiare prin cercuri goale, alături de cele mai importate orașe economice și culturale din județ, pe lângă reședință, care are cea mai densă populație și este și centrul administrativ și politic, acestea din urmă fiind evidențiate prin pătrate îngroșate, mai reduse ca dimensiune decât cel al reședinței.
Principala apă curgătoare cu cea mai mare lungime din județ și cu un important potențial hidroenergetic pentru țară, este râul Bistrița, afluent de stânga al Siretului, care traversează județul prin centru, de la nord-vest la sud-est, pe diagonală, trece prin reședința de județ, Piatra Neamț, după ce formează pe cursul său mijlociu lacul de baraj artificial Izvorul Muntelui sau Lacul Bicaz, cel mai mare din țară de acest tip.
Aici, în bazinul hidrografic al Bistriței sunt preluați numeroși afluenți, care curg pe teritoriul județului, afluenții de stânga fiind: Bistricioara în nord-vest, Bicaz în vestul central, Tarcău în sud-vest și Tazlău în sudul central. Afluentul de dreapta este râul Cracău din centru, care curge la est de Piatra Neamț.
În jumătatea estică curge unul dintre cele mai lungi cursuri de apă curgătoare din țară, respectiv râul Siret, cu ai săi afluenți de stânga care străbat județul, cum sunt: pârâul Neamț sau Ozana, care trece prin Târgu Neamț, în marginea nord-estică, alături de râul Moldova, care curge mai jos de Neamț și trece prin orașul Roman din marginea central-estică.
Orașele redate sunt în est Roman, cu cea mai densă populație după Piatra Neamț, de peste cincizeci de mii de locuitori, urmat de Târgu Neamț, în nord-est, care are sub douăzeci de mii de locuitori. Cea mai mică populație o deține orașul Bicaz, din vestul central, din sudul Lacului Bicaz.
În colțul din dreapta sus al paginii se află o săgeată cu vârful în sus, indicând Nordul geografic.
Date suplimentare
Bibliografie
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/07/0064.jpg