Descrierea imaginii
Imaginea prezintă harta județului Maramureș, situat în extrema nord-vestică a țării, delimitat de județele vecine printr-o linie îngroșată, neregulată și închisă, și de granița de nord cu Ucraina, printr-o linie plină în relief.
Județele vecine sunt: la est – Suceava, în sud-est – Bistrița-Năsăud, în sud – Cluj, la sud-vest – Sălaj, în vest – Satu Mare.
În marginea central vestică este ilustrat orașul reședintă de județ, respectiv Baia Mare, marcat printr-un pătrat plin în relief.
Harta prezintă rețeaua hidrografică a județului Maramureș, respectiv apele sau principalele fluvii care traversează teritoriul, redate prin linii mai subțiri, ondulate, alături de cele mai importate orașe economice și culturale din județ, pe lângă reședință, care are cea mai densă populație și este și centrul administrativ și politic, acestea din urmă fiind evidențiate prin pătrate îngroșate, mai reduse ca dimensiune decât cel al reședinței.
Principalele ape curgătoare își au obârșia în Munții din sud și sud-estul județului, cum este râul Vișeu, care străbate de la sud-est la nord-est Depresiunea Maramureșului, în partea estică, și care izvorăște din Munții Rodnei, mai exact din Pasul Prislop, trecând apoi prin Borșa, în sud-est. Continuă cursul mai sus de aceasta prin Vișeul de Sus, situat la confluența cu râul Vaser, și prin Vișeul de Jos și Ruscova, localitate aflată la confluența cu râul Ruscova. Râurile Vaser și Ruscova sunt afluenții de stânga ai Vișeului, izvorăsc din Munții Maramureșului și curg în marginea estică și nord-estică a județului.
Râul Vișeu se varsă în cel mai lung râu, Tisa, care curge în extrema nord-vestică a județului, marcând granița naturală de nord cu Ucraina. Paralel cu râul Vișeu, în dreapta sa, curge râul Iza, formând Valea Izei, împreună cu Vișeul încadrând Depresiunea Maramureșului. Râul Iza izvorăște din sud-est din Munții Rodnei și se varsă tot în Tisa, lângă localitatea Sighetu Marmației din extrema nord-vestică, la granița cu Ucraina.
În partea de vest și sud-vest curge râul Lăpuș, care izvorăște din Munții Lăpușului din centru, traversează mai jos Depresiunea Târgu Lăpuș și localitatea Târgu Lăpuș, ia ca afluenți pe Suciu în sud, Cavnic în centru și Firiza în partea central-vestică, afluent care trece prin Baia Mare și se varsă împreună în râul Someș, râu care curge în extrema central-vestică, la limita cu Satu Mare. Tot în Someș se varsă și râul Sălaj din sud-vest, care trece pe lângă localitatea Ulmeni.
Orașele redate sunt în extrema nord-vestică Sighetu Marmației, care alături de Borșa din sud-est au cea mai densă populație cu peste douăzeci și cinci de mii de locuitori, urmate de Baia Sprie, de lângă reședința Baia Mare, și Târgu Lăpuș din partea central-sudică, cu peste zece mii de locuitori. Cea mai mică populație o deține Ulmeni, din extrema sud-vestică.
În colțul din dreapta sus al paginii se află o săgeată cu vârful în sus, indicând Nordul geografic.
Date suplimentare
Bibliografie
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/07/0058.jpg