Descrierea imaginii

Imaginea prezintă harta județului Hunedoara, situat în partea central-vestică a țării, delimitat de județele vecine printr-o linie îngroșată, neregulată și închisă.

Județele vecine sunt: în nord și est – Alba, la sud-est – Vâlcea, în sud – Gorj, la sud-vest – Caraș-Severin, în vest – Timiș, la nord-vest – Arad .

În centru este ilustrat orașul reședintă de județ, respectiv Deva, marcat printr-un pătrat plin în relief.

Harta prezintă formele de relief dominante pe suprafața județului Hunedoara, respectiv zona muntoasă, prezentă în partea de nord și sud, traversată de o zonă de deal și podiș, influențată de curgerea râului Mureș, care străbate prin centru județul, de la est la vest, trecând prin Deva. Apa sapă roca, fâcându-și drum printre munți ca o vale ale cărei terase se află la altitudini de deal și podiș, datorită înălțimilor munților pe care îi traversează.

Acest teritoriu cuprinde munți atât din Carpații Merdionali, cât și din Occidentali, respectiv, la sud se află Munții Țarcului, în extrema sud-vestică, la limita cu județul Caraș-Severin, ce ating două mii o sută nouăzeci și doi de metri în Vârful Pietrii, aflat chiar pe graniță, apoi Munții Godeanu și Retezat în sud, din Grupa Retezat-Godeanu a Meridionalilor, cu altutudini de două mii două sute nouăzeci și unu în Vârful Gugu din Masivul Godeanu și de două mii cinci sute nouă metri în Vârful Peleaga din Retezat, acolo unde este definitivat cel mai bine relieful glaciar, urmat de Munții Vâlcan, în extrema sudică, sub Retezat, la granița cu Gorj, a căror altitudine maximă este atinsă în Vârful Străjii, chiar pe limita dintre județe.

În marginea sud-estică se află Munții Parâng, care prezintă și aceștia un relief glaciar cu forme diverse conservat la peste două mii cinci sute de metri, cu maxima altitudinală de două mii cinci sute nouăsprezece metri în Vârful Mândra, situat la limita dintre Hunedoara și Gorj.

La est de Retezat se află Munții Șureanu, despărțiți de masivele din vest și sud, adică de Retezat și Parâng, prin valea râului Strei, la vest, care formează cea mai mare depresiune din județ, respectiv Depresiunea Hațegului, și valea râului Jiu de Est, în sud.

La nord de Munții Retezat și Șureanu se află, în partea central vestică Depresiunea Hategului, delimitată de două orașe istorice importante, anume Sarmizegetusa în vest și Hațeg în centru, urmată în vest, mai sus de Șureanu, de Culoarul Orăștiei pe unde curge râul Mureș cu ai săi afluenți, și care desparte munții din sud (Meridionali) cu cei din nord (Occidentali) care sunt:

la nord-vest- adică Poiana-Ruscăi, cu Vârful Rusca de o mie trei sute cincizeci și cince de metri la limita cu județul Timiș, apoi  cei din partea nordică, adică Munții Metaliferi, cei mai bogați în zăcăminte de aur și argint, urmați de cei din extrema nord-vestică, anume Munții Apuseni cu Muntele Găina, la limita cu județul Alba.

Zona de deal și podiș este redată prin textură punctată, iar zona de munte este reprezentată prin textură în grilaj, respectiv linii paralele verticale suprapuse altora orizontale.

În colțul din dreapta jos al paginii se află o săgeată cu vârful în sus, indicând Nordul geografic.

Date suplimentare

Hunedoara, cu reşedinţa la municipiul Deva, este un judeţ din sud-vestul Transilvaniei, aflat pe cursul mijlociu al râului Mureş. La nord se învecinează cu judeţul Bihor, la est cu judeţul Alba, la sud cu judeţele Gorj şi Vâlcea, la sud-vest cu judeţul Caraş-Severin, iar la Vest, judeţul Hunedoara se învecinează cu judeţul Timiş.

Relieful este predominant de deal şi de munte, judeţul Hunedoara întinzându-se pe depresiunile Haţegului şi Zarandului.
În partea nordică a judeţului se găsesc Munţii Metaliferi, cu vârfurile Fericelii şi Măgureaua. În partea vestică sunt Munţii Poiana-Ruscă, cu Vârful Poiana Ruscă. Aceşti munţi aparţin de Carpaţii Occidentali.
În partea sudică a judeţului Hunedoara, se înalţă munţi aparţinând Carpaţilor Meridionali. Aceştia sunt Munţii Ţarcu, munţii Retezat, cu vârfurile Retezatul Mare  şi Peleaga, Munţii Godeanu, cu vârfurile Borăscu şi Paltina, Munţii Vâlcan şi Tulisa.

În sud-estul judeţului se află Munţii Parâng, iar în est sunt Munţii Şureanu, care ţin tot de Carpaţii Meridionali.

Suprafaţa judeţului este de șapte mii șaizeci și trei de kilometri pătraţi şi are peste patru sute optsprezece mii de locuitori. Este compus din şapte municipii, şapte oraşe şi alte cincizeci și cinci de comune.
Municipiile judeţului Hunedoara, sunt: Deva, care este şi reşedinţa de judeţ, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petroşani şi Vulcan.
Oraşele din judeţ sunt Aninoasa, Călan, Geoagiu, Haţeg, Petrila, Simeria şi Uricani.

Clima judeţului este de munte, dar în zonele deluroase clima este continental-moderată. Verile sunt călduroase, cu precipitaţii moderate, iar iernile sunt umede.

Economia judeţului Hunedoara este axată pe exploatarea resurselor de subsol. Acestea sunt minereuri care conţin aur şi argint, cărbuni, dar şi gaze naturale. Industria constructoare de maşini şi fabricarea pieselor de mobilier joacă un rol important în economia judeţului.

Pe cale rutieră, judeţul Hunedoara are legături bune cu oraşele Arad, Timişoara, Oradea, dar şi cu alte oraşe din sudul României.
Pe cale feroviară, legături bune are cu oraşele Braşov, Sibiu, Arad şi Timişoara.

Cele mai însemnate obiective turistice ale judeţului Hunedoara sunt Mănăstirea Prislop, unde este înmormântat marele duhovnic ortodox Arsenie Boca, Castelul Corvinilor, Cetatea Deva, Muzeul Mineritului din Petroşani, Parcul Naţional Retezat, Staţiunea Parâng, dar şi staţiunea Geoagiu-Băi.

Ştiaţi că în judeţul Hunedoara există un drum pavat în întregime cu marmură? Acesta are o lungime de zece kilometrii şi se găseşte în satul Alun.

Bibliografie

  1. Obiective turistice in judetul Hunedoara | GO Hunedoara 
  2. Top 30,5 atracţii turistice pe care să le vizitezi în judeţul Hunedoara – Conacul Archia 
  3. CADRUL GEOGRAFIC – Judeţul Hunedoara 
  4. Munții Șureanu – Wikipedia 
  5. Munții Poiana Ruscă – Wikipedia 
  6. Munții Metaliferi – Wikipedia 
  7. Județul Hunedoara – Wikipedia 

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/03/0051.jpg