Descrierea imaginii
Imaginea prezintă harta României pe care sunt marcare cu un dreptunghi gol penitenciarele, cu un disc rotund lagărele de muncă forțată, cu un triunghi centrele de deportare, cu un disc oval sunt marcate locuri de depozit și anchetă, iar cu cruce sunt marcate gropile comune și locurile unde au avut loc asasinate și execuții. De asemeni, zona Bucurețști este prezentată cu o textură de cercuri și ovaluri datorită mulțimii de lagăre și locuri de anchetă. Zona luncii Dunării are de asemeni o puzderie de lagăre, locuri de anchetă și centre de deportare. La fel și în județul Constanța sunt întâlnim o aglomerare de lagăre de muncă forțată.
Date istorice
Prin decizia cu numărul 57286 a MAI din 4 decembrie 1945 a fost realizată o clasificare a penitenciarelor în funcţie de pedepsele prevăzute de Codul Penal: muncă silnică pe viață, muncă silnică pe termen limitat, pedepse corecționale până în șase luni, pedepse corecționale până la 2 ani, pedepse corecționale între 2 și 12 ani. Mai existau penitenciare de femei și pentru recidiviști Bibliografie 1. Odată cu instaurarea totală a regimului comunist român, penitenciarele vor fi reprofilate și după condamnările celor închiși (penitenciare de drept comun și penitenciare politice). În cazul celor din urmă, se constată o clasificare a acestora potrivit statutului socio-profesional și politic al condamnaților, precum și funcțiile îndeplinite de penitenciare, după cum urmează: centre de anchetă și depozite ale Securității (Ministerul de Interne, Malmaison, Uranus, Văcărești, Jilava), penitenciare de tranzit și centre de triere (Jilava, Ghencea, Rahova, Buzău, Bacău, Botoșani, Brăila), penitenciare spital (Văcărești, Târgu Ocna), penitenciare pentru studenți (Pitești), pentru criminali de război (Aiud), pentru membrii partidelor național-liberal și cel național-țărănist (Craiova, Galați, Botoșani), muncitori și țărani (Gherla), legionari (Aiud), elita interbelică (Sighet Principal între 1950 și 1955 și Râmnicu Sărat din 1955), femei (Mislea), minori (Târgușor, Cluj), polițiști (Făgăraș Bibliografie 2), colonii și unități de muncă (Canalul Dunăre – Marea Neagră, Balta Brăilei). Din punct de vedere al categoriei, penitenciarele erau clasificate în patru categorii Bibliografie 3.
După 1945, în evoluția regimului de detenție pot fi sesizate diferențe semnificative în funcție de acordarea sau nu a drepturilor prevăzute de regulamentele de organizare ale Direcției Generale a Penitenciarelor și a diverselor locuri recluzionare. Astfel, între 1945 și 1949, cei mai mulți dintre deținuții politici au beneficiat de drepturile regulamente (vizite, pachet, asistență medicală, corespondență, plimbarea zilnică). După 1949, toate acestea au fost interzise în baza unor „ordine verbale” date de conducerea DGP și cea a Ministerului Afacerilor Interne/Securității Bibliografie 4. Trecerea la acest regim de detenție, care a avut caracteristicile unuia de exterminare a „dușmanilor ideologici ai regimului”, s-a realizat în două etape. Inițial, a fost impus la 8 mai 1949 condamnaților din procesele Maniu, Popp-Bujor, generalul Aldea, „vârfurilor organizațiilor subversive și criminalilor de război”. De la 1 iunie 1949, a fost generalizat pentru toate categoriile de deținuți politici Bibliografie 5.
Pentru o scurtă perioadă de timp, în cursul anului 1953, memorialistica de detenție evidențiază o îmbunătățire a condițiilor de detenție. Unii dintre deținuți au primit dreptul de a coresponda cu familia sau chiar alimentație mai bună. Ameliorarea regimului de detenție a fost determinată pe de o parte de moartea lui Stalin în martie 1953, iar pe de altă parte de intrarea României în organizațiile internaționale, și apariția unor preocupări privind perceperea intențională a acesteia de către statele occidentale. Se va reveni însă treptat la condițiile inumane, care vor predomina după Revoluția maghiară din octombrie 1956 Bibliografie 6 și până la eliberările deținuților politici din perioada 1962-1964
Bibliografie
1. Radu Ciuceanu (editor), Regimul penitenciar din România (1940-1962), București, Editura INST, 2001, pp. 18-20
2. Pentru mai multe informații despre toate aceste penitenciare, vezi Andrei Muraru (coord.), Dicționarul penitenciarelor în România comunistă (1945-1967), București, Editura, Polirom, 2008, passim.
3. Radu Ciuceanu (editor), Regimul penitenciar din România (1940-1962), București, Editura INST, 2001, pp. 18
4. Dumitru Lăcătușu, Penitenciarul Pitești: istoric și regim concentraționar, în Dumitru Lăcătușu, Alin Mureșan (editori), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (1947-1977), pp. 50-52
5. Dumitru Lăcătușu, Istoricul penitenciarului Galați, în Andrei Muraru (coord.), op. cit., p. 315.
6. Teohar Mihadaş, Pe muntele Ebal, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1990, pp. 283-284, Leonard Kirschen, Deţinut al justiţiei roşii, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, pp. 262-263.
Descarcă imaginea
http://imaginitactile.ro/images/a/a6/Harta_gulagului_rom%C3%A2nesc.png
