Descrierea imaginii
Imaginea prezintă harta orașului Timișoara, redat plin în relief și traversat pe centru de fluviul Bega, din care este afișată doar zona navigabilă a acestuia, evidențiată printr-o linie îngroșată.
Cursul pe Bega se realizează cu rețeaua de transport public cu vaporașul a Timișoarei, denumită și Vaporetto.
De-a lungul zonei navigabile au fost amenajate nouă stații Vaporetto, reprezentate prin cercuri pline în relief.
Acestea pornesc din partea dreaptă, de la Hidrocentrală sau Uzina de Apă, și se continuă spre nord vest cu stațiile Mihai Viteazul, Dacia și Corneliu Coposu, după care cursul navigabil se arcuiește înspre sud, ocolind centrul istoric al orașului, cu stațiile Vasile Pârvan și Catedrala Mitropolitană.
Se continuă în linie dreaptă, spre vest, cu stațiile Sfânta Maria, Ștefan cel Mare, Constantin brâncoveanu și se termină cu Ardealul.
Fiecărei stații în corespunde un pod, a cărui denumire, în unele cazuri, a fost preluată în denumirea stației respective.
Denumirea stației poate fi dată și de apropierea acesteia de un anumit punct de reper cultural sau religios din imediata sa apropiere.
Date istorice
Râul Bega îşi are originea în Munţii Poiana Ruscă, având doi afluenţi de bază: Bega Luncani ce străbate locuri pitoreşti din zona Tomeşti, Româneşti, locul unde anual toamna are loc concertul din Peştera Româneşti şi Bega Poieni ce curge printre dealuri, în imediata apropiere a Taberei de Tineret de la Poieni Strâmbu, apoi traversează localităţile Poieni, Crivina de Sus, Pietroasa. La confluenţa lor, în amonte de Margina se formează râul Bega. De aici râul curge domol, traversând de la est la vest Câmpia Bănăţeană. Oraşele pe care Bega le străbate sunt Făget şi Timişoara, pe teritoriul României şi Zrenjanin din Serbia.
Bega se varsă în râul Tisa lângă localitatea Titel (Serbia), la aproximativ 30 km. de Zrenianin.
De aici Tisa mai străbate 20 km. până la Dunăre.
Până în secolul al XVIII-lea zona Timişoarei era o zonă mlăştinoasă. Aceasta avea pe de o parte valoare strategicǎ, dar totodată însemna condiţii insalubre de populare a regiunii, împiedica dezvoltarea social-economică. După victoria din anul 1716 a trupelor imperiale habsburgice asupra turcilor, prin care se încheie dominaţia otomană în Banat, pentru Timişoara, ca şi pentru întreaga zonă urmează o perioadă intensă de dezvoltare. Unele din primele măsuri luate au fost cele de regularizare a apelor din Timişoara şi din împrejurimi.
Principalul obiectiv era aprovizionarea cu apă potabilă a oraşului, asanarea mlaştinilor. La fel de importante erau şi transportul pe calea apei a lemnelor de foc, a materialelor de construcţie necesare Timişoarei şi transportul de mărfuri către restul Europei.
Construcţia canalului Bega începe în 1728, sub supravegherea guvernatorului militar al Banatului, contele Florimund de Mercy. Lucrările urmăreau pe cât posibil linii drepte, în aval de Făget, tăind numeroasele meandre, pentru a asigura navigaţia până în apropiere de Timişoara. Aici canalul se împărţea în patru canale mai mici, cu ecluze, în direcţia suburbiei Fabric, pentru a alimenta morile de apă şi a deservi fabricile din oraş.
Lucrări de regularizare s-au efectuat şi în aval de Timişoara, spre Zrenianin, astfel că în noiembrie 1732 circulă prima ambarcaţiune de la Timişoara, din portul Iosefin până la Pancevo, pe Bega, Tisa, Dunăre.
Timp de decenii s-au depus mari eforturi la săparea canalului, construcţia digurilor, consolidarea malurilor, întreţinerea navigabilităţii. Mii de oameni au participat la lucrări. Asigurarea forţei de muncă, a hranei nu era uşoară. Se lucra manual, cu sape, târnăcoape, cu căruţe. Lucrările se desfăşurau simultan cu construcţia Cetăţii Timişoara.
În 1744 s-a dat un ordin, prin care fiecare comună riverană canalului era obligată să menţină malurile în bună stare, să ajute la lucrările de regularizare.
În 1732 Canalul Bega a devenit primul canal navigabil construit pe teritoriul României (de azi).
Lungimea totală navigabilă era de 116 kilometri, reprezentând în teritoriile de azi 44 kilometri. în România și 72 kilometri în Serbia.
Canalul Bega a constituit principala cale de transport a mărfurilor din Banat până în a doua jumătate a secolului XIX.
S-au transportat mii de tone de produse, în special făină, cereale. Transportul pe calea apei reprezenta cea mai uşoară cale de transport, făcea legătura între Timişoara şi alte localităţi din Banat.
Zilele de marţi şi joi erau zile de târg în Timişoara, când numeroşi ţărani aduceau pe Bega mărfuri la piaţă. Pe Bega, apoi pe Tisa, Dunăre se realiza şi legătura Timişoarei cu alte oraşe europene.
În 1930 pe Bega puteau opera vase de până la 70 m lungime, cu 50 vagoane încărcate, adâncimea apei fiind asigurată de ecluze.
Doar în anii 1937-1938 s-au transportat pe Bega peste 700 mii de tone de mărfuri.
Canalul era important şi pentru transportul de pasageri. Transportul de persoane a cunoscut un vârf de 500000 pasageri în 1944. Curse regulate au avut loc până în 1966.
Nivelul apei din Canalul Bega era foarte oscilant, uneori prea mic, cu praguri de nisip, alteori prea mare, realizând inundaţii devastatoare.
În anul 1758, inginerul Maximilian Fremaut (originar din Ţările de Jos, din ţinuturile de azi ale Belgiei) a realizat proiectul unui nod hidrotehnic ce permite transferul de debit între Bega şi Timiş.
Prin amenajările hidrografice de la Coştei se putea dirija apa necesară navigabilităţii pe Bega, din râul Timiş, printr-un canal de legătură. Proiectul prevedea şi construirea unui al doilea canal de legătură şi a unui stăvilar la Topolovăţ, astfel încât în eventualitatea pericolului de inundare a orașului Timişoara, surplusul de apă din Bega, să poată fi dirijat în Timiş, sau la nevoie, în câmpia aflată la sud de Topolovăţ.
Nodul hidrotehnic de la Topolovăţ şi Costei, integrat sistemului de dublă conexiune Timiş – Bega, reprezintă un monument tehnic şi funcţionează de mai bine de 250 de ani.
În perioada 2011-2016 Bega a fost decolmatată, s-a realizat consolidarea malurilor, au fost amenajate alei pietonale şi piste de biciclete pe malurile Begăi pe întregul parcurs din Timişoara. Pista de biciclete a fost amenajată şi în afara oraşului, în aval, până la graniţa cu Serbia.
Începând din august 2018 pe Bega se efectuează transport public de călători, cu vaporaşe (în cadrul STPT- Societatea de Transport Public Timişoara), care circulă în sezonul cald, după un program prestabilit, între Centrala Hidroelectrică şi Podul Modos (Freidorf).
Bega – artera vie a Timişoarei – e azi un element definitoriu al oraşului. Pe malurile Begăi sunt numeroase locuri de agrement, parcuri, piscine, cluburi sportive, restaurante. Anual, începând din 2008, aici are loc festivalul Bega Bulevard, ce cuprinde concerte, concursuri, prezentări, toate aceste acţiuni dorind să sublinieze importanţa şi potenţialul pe care Bega îl are [bibliografie 1].
Bibliografie:
- http://www.timisoara-info.ro/ro/atracii-turistice/alte-atracii/337-canalul-bega.html
