Descrierea imaginii
Imaginea de sus prezintă o piscină gonflabilă, în formă de pătrat, umplută cu numeroase bile ușoare de plastic, de mărimea aproximativă a unui pumn, în care se joacă un copil, privit frontal, pănâ la brâu, restu corpului fiind acoperit de bile.
Piscina e redată ca un dreptunghi tăiat pe jumătate, acoperit în partea superioară de buline pline în relief.
Copilul din piscină, cât și cel de lăngă aceasta, poziționat în picioare, în marginea dreaptă, sunt redați plini în relief.
A doua imagine prezintă piscina cu bile văzută de sus, cu forma de pătrat redat ca un cadran gros plin în relief, în interuorul căruia se află buline rontunde,îngroșate, și un copil, care ține în mână o bilă.
A treia imagine prezintă un tobogan gonflabil, privit din profil, cu panta suprafeței de alunecare îndreptată spre stânga.
Acesta este redat plin în relief, iar pe centrul lui se află un copil în poziție de șezut, cu mâinile ridicate în aer, care alunecă.
La baza din stânga a toboganului așteaptă un alt copil, stând în picioare, după coborâre.
Date generale
Jocurile gonflabile sunt printre cele mai populare și sigure opțiuni de distracție și recreere pentru copii.
Un astfel de joc îl constituie piscina cu bile, care are suprafață și pereți gonflabili, în care copiii fac tumbe și aleargă fericiți, iar părinții le consideră un mediu sigur pentru consumarea energiei. Aceasta este practică și poate fi ușor amplasată atât în interior, cât și afară.
De asemenea, toboganul gonflabil nu poate lipsi din echipamentele gonflabile pentru amuzamentul maxim al copiilor. Datorită techologiei cu aer pompat și a materialului PVC sigur, devine o modalitate mai confortabilă de a se arunca și aluneca pe suprafața acestuia.
Toboganul este un echipament de joacă alcătuit dintr-o suprafață înclinată, lungă șî îngustă, uneori curbată ca o spirală, realizată pentru alunecare, cu o scară în spatele acesteia.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/10/centru-de-joaca_final-2.png