Descrierea imaginii

Imaginea prezintă fața unei persoane care exprimă emoția denumită acceptare. Această stare emoțională este reflectată în exterior, prin intermediul mimicii și expresiei faciale. Mușchii feței sunt în număr de patruzeci și doi, pentru a putea acționa, în funcție de emoția resimțită, elementele faciale: frunte, sprâncene, pleoape, nas, obraji, buze, bărbie.

Fața este ovală, redată goală, cu frunte lată și maxilar pătrățos. Urechile largi, de-o parte și de alta a marginii feței sunt redate ca două ovaluri alungite pe verticală, desemnând pavilionul urechii. Nasul, pe centrul feței, este lung și se termină la bază, deasupra buzelor, cu un vârf bombat cu nări largi, de-o parte și de alta.

Sprâncenele de sub frunte sunt redate ca două linii ușor arcuite, pline în relief, cu capetele ascuțite înspre tâmple. Ochii sunt închiși, din care se observă doar conturul de jos al pleoapei coborâte, respectiv marginea genelor, redată ca două linii subțiri, scurte și curbate în sus. Practic este ilustrată jumătatea de jos a conturului oval al ochiului.

Gura de sub nas este închisă, cu buzele lipite, cea de jos, mai plină, fiind redată goală, iar cea de sus, mai subțire, evidențiată printr-o linie ondulată îngroșată, cu colțurile din dreapta  și din stânga gurii ușor ridicate.

Părul de pe cap este tuns scurt, începând de la limita frunții, și de-o parte și de alta încadrează fața pănă deasupra urechilor, în stânga și în dreapta, și este redat plin în relief.

În cazul acceptării, persoana este resemnată, închide ochii și zâmbește subtil, cu o față senină și calmă. Sprâncenele sunt la același nivel, fără nicio urmă de încruntare. Zâmbetul dezvăluie gropițele din colțurile gurii, evidențiate prin câte o linie întreruptă și curbată spre buzele întinse.

Date suplimentare

Din punct de vedere etimologic, înțelesul termenului emoție este impulsul care induce acțiuni ale ființelor.

În psihologie, emoțiile sunt definite ca fiind acele sentimente sau percepții asupra elementelor și relațiilor realității sau imaginației. Aceste sentimente sunt exprimate fizic prin anumite funcții fiziologice, cum ar fi modificări ale respirației, transpirație sau alterări ale ritmului cardiac și includ unele reacții comportamentale, cum ar fi relaxarea, bunăstarea, anxietatea, stresul, depresia, agresivitatea sau plânsul.

Cu ajutorul emoțiilor oamenii pot stabili mai multe comportamente de adaptare pentru organism. De exemplu starea de atac, evadare, căutare a confortului, ajutarea oamenilor, etc.

Emoțiile se manifestă, de asemenea, prin schimbări semnificative ale tonului și modulației vocii. Aceste schimbări comportamentale sunt importante deoarece ajută la comunicarea emoțiilor celorlalțI oameni.

Emoțiile sunt o stare psihologică complexă care implică trei componente distincte: o experiență subiectivă, un răspuns fiziologic și un răspuns comportamental sau expresiv.

Ființa umană este o ființă foarte complexă care poate trece printr-o mare varietate de emoții. Una dintre acestea este acceptarea.

Bibliografie

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2021/08/0024.jpg