Stâlpi de iluminat public

Descrierea imaginii

Imaginea prezintă trei tipuri de stâlpi de iluminat public sau stradal, priviți din profil.

Stâlpii sunt denumiți după trunchiul suport care se îngroapă în pâmânt și care sunt suficient de înalți pentru a permite iluminarea prin becul din vârf pe un areal destul de întins.

Așadar un stâlp de iluminat, fie că este simplu, adică presupune un singur montaj, un singur bec pe un singur braț, cum este cel din stânga, sau că vorbim de stâlpi cu braț dublu și dublu montaj, cum este cel din centru sau cu brațe dislocate cum este cel din dreapta, aceștia sunt alcătuți din:

• stâlpul sau pilonul conic propriu-zis, redat printr-o linie verticală, îngroșată, care se îngustează până la vârful de sus.
• brațul care unește sursa de lumină din capătul exterior de stâlp și care proiectează lumina de la bec în jos, pe stradă, având formă înclinată sau orizontală,redat printr-o linie curbă îngroșată, situată în partea de sus a stâlpului.
• corpul de iluminat, format dintr-un bec ecomonic denumit LED, redat printr-un dreptunghi orizontal și îngroșat, la capătul fiecărui braț.

Lângă stâlpul de iluminat cu două brațe din mijloc, jos, se află un bărbat stând în picioare, poziționat astfel pentru a facilita compararea dimensiunilor unui stâlp în raport cu înălțimea unui adult.

Informații generale

Încă din antichitate s-a pus problema iluminării oraşelor pe timp de noapte, pentru a spori siguranţa oamenilor care ieşeau noaptea din casele lor. Pe lângă creşterea siguranţei şi funcţia decorativă, iluminatul avea şi rolul de a marca diverse repere, acestea ajutând la orientarea spaţială a oamenilor.

Cu trecerea timpului, iluminarea nocturnă a cunoscut mai multe faze de dezvoltare. Până la descoperirea şi exploatarea curentului electric la scară largă, toate tehnicile de iluminare aveau la bază focul. La început, au fost folosite felinarele cu lumânări şi lămpile cu diverse uleiuri, iar ulterior, odată cu descoperirea resurselor de gaze naturale şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie ale acestora, s-a folosit gazul. Oamenii care întreţineau lămpile şi felinarele se numeau lampagii. Aceştia aveau grijă ca fiecare lampă să aibă resursele necesare pentru a lumina corespunzător.

Termenul de iluminat public a apărut abia în secolul al XVII-lea, la Amsterdam, când celebrul pictor Jan van der Heyden se angajează în faţa edililor să confecţioneze 1800 de felinare şi să le întreţină el însuşi, timp de un an. Totuşi, edilii decid ca oraşul să suporte toate cheltuielile de confecţionare şi întreţinere, iar Jan van der Heyden este ales conducător al echipei de lampagii. Astfel, apare prima companie cu domeniul de activitate în iluminatul public.

Odată cu diversele corpuri de iluminat, apar şi stâlpii de care sunt suspendate, agăţate sau pe care sunt aşezate aceste corpuri. Aceştia au rolul de a oferi vizibilitate pe timpul nopţii, dar oferă şi un aspect decorativ important locaţiei în care sunt amplasaţi. Cu trecerea timpului, apar stâlpii de iluminat ce folosesc curentul electric ca şi sursă de energie. Aceştia pot avea diverse forme şi dimensiuni, de exemplu, stâlpi pitici, felinare decorative, stâlpi clasici sau globuri luminoase. Ca şi elemente de iluminat, pot fi folosite becuri clasice cu filament incandescent sau LED-uri,.

Alimentarea acestor stâlpi se poate realiza de la reţeaua naţională de electricitate, dar există şi stâlpi care folosesc energia solară. Aceștia au un panou solar care, în timpul zilei, convertesc energia solară în curent electric, apoi curentul generat este stocat într-un acumulator.

Iluminatul străzilor se realizează cu stâlpi mai speciali, cu poziţionări strategice, după cum urmează:

• Pentru iluminarea trotuarelor, se folosesc stâlpi în formă de F de tipar;
• Pentru şosea, în formă de T, care iluminează ambele sensuri de deplasare;
• Pentru bulevard şi trotuar, unde sunt copaci, se folosesc stâlpi care au două corpuri de iluminat, dar la înălţimi diferite.

Stâlpii de iluminat trebuie să fie prevăzuţi cu protecţie la apă, praf şi fenomene meteorologice, pentru a putea asigura lumină, chiar şi în condiţii speciale.

Dacă înainte de apariţia stâlpilor de iluminat electric era nevoie de lampagii, acum iluminatul public este automatizat. Există senzori de lumină care pornesc şi ajustează intensitatea luminoasă ai stâlpilor de iluminat, în funcţie de necesităţi. Cum se apropie apusul soarelui, iluminatul public va porni şi îşi va mări intensitatea, în funcţie de căderea întunericului. Tot aşa, la răsăritul soarelui, intensitatea iluminatului public va scădea, în funcţie de intensitatea luminii soarelui.

Ştiaţi că țara noastră a intrat în istorie în ceea ce priveşte dezvoltarea iluminatului public?

1. În 1957, Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant.
2. Timişoara, în 1884, a devenit primul oraş din Europa iluminat în întregime electric.

Bibliografie

1. http://history-of-lighting.org/xviii-iluminatul-public/
2. http://www.bogdan-neagu.ieeia.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2018/11/L24-iluminat-cai-rutiere.pdf
3. https://casasidesign.ro/corpuri-de-iluminat-clasificare-si-caracteristici.html

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2020/08/RO-Catalog-Electrica-202021.png