Rodion Șcedrin (n. 16 decembrie 1932, Moscova)
Descrierea imaginii
Este vorba de o fotografie din a doua parte a vieții artistului.
Acesta este reprezentat lângă o pianină pe care își sprijină mâna stângă.
Poartă un sacou reprezentat cu textură ondulată și pantaloni cu textură din puncte în relief.
Pianina e un instrument muzical ce-i vine până la cot.
Pianina e o variantă mai mică de pian, are o adâncime de numai 40 de centimetri.
Pianina are în partea de jos 3 pedale ce se folosesc în timpul cântatului.
La mijlocul pianinei, de la un capăt la altul se găsește claviatura cu 52 de clape albe și 36 negre (cele mai scunde și ridicate).
Date istorice
Rodion Shchedrin, compozitor rus, s-a născut la 16 decembrie 1932 în Moscova. A studiat inițial la Școala Corală din Moscova (1945-1950), iar apoi la Conservatorul de Stat din Moscova (1950-1955). Și-a început cariera muzicală ca băiat de cor, orientându-se apoi spre compoziție, domeniu în care s-a afirmat ca unul dintre cei mai importanți compozitori ai Uniunii Sovietice Bibliografie 1. Nefiind, potrivit informațiilor disponibile, membru al Partidului Comunist, ar fi refuzat în 1968 să semneze o declarație de susținere a invaziei Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia Bibliografie 2.
Cu toate acestea, a avut în perioada sovietică mai multe poziții de conducere. A fost profesor la Conservatorul din Moscova (1965 și 1969), iar între 1973 și 1990 a fost președinte al Uniunii Compozitorilor din fosta Uniune Sovietică Bibliografie 3. Este de asemenea membru al mai multor organizații de profil din întreaga lume, printre care Academia de Arte Frumoase din Bavaria (1979) și Academia de Arte din Berlin (1989) Bibliografie 4.
Sursele de inspirație pentru operele sale muzicale sunt atât literatura rusească, cât și folclorul din fostul spațiu exsovietic Bibliografie 5. A fost căsătorit cu fosta prim-balerină Maya Plisetskaya, căreia i-a dedicat cele mai multe dintre operele sale muzicale. Ambii soți și-au publicat după 1990 memoriile, însă cele ale lui Rodion Shchedrin sunt considerate a fi „vădit mai puțin vehemente” la adresa Uniunii Sovietice decât cele ale soției sale, al cărei tată a murit în timpul Marii Terorii Bibliografie 6.
Bibliografie
1. Amanda Virelles del Valle, A Stylistic Analysis of Six Pieces for Solo Piano by Rodion Shchedrin and a Stylistic Analysis of Trespreludiosa Modo de Toccata, Dos Danzas Cubanas, and Estudio de Contrastes by Harold Gramatges (2008), pp. 3-4.
2. ***, Rodion Shchedrin, accesibil online la adresa https://en.schott-music.com/shop/autoren/rodion-shchedrin 14 decembrie 2018.
3. Amanda Virelles del Valle, op. cit., pp. 4-5.
4. ***, Rodion Shchedrin, accesibil online la adresa http://www.musicsalesclassical.com/composer/short-bio/Rodion-Shchedrin 14 decembrie 2018.
5. Amanda Virelles del Valle, op. cit., p. 5.
6. Victor Eskenasy, Rodion Șcedrin – reflecțiile unui compozitor rus în lumea post-sovietică, accesibil online la adresa https://www.europalibera.org/a/27039791.html 14 decembrie 2018.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Rodion_Shchedrin.png