Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 15 octombrie 1893, Sinaia, m. 4 aprilie 1953, Portugalia)
__TOC__
Descrierea imaginii
Prezintă un bărbat de peste 30 de ani, cochet, cu păr scurt, mustață scurtă și stufoasă, sprâncene groase, urechi proeminente și nas bombat, îmbrăcat în uniformă militară.
Fruntea este conturată de părul piepănat într-o parte, redat prin textură compactă, cu linii întrerupte curbe, suprapuse peste x-uri mici și dense, care redau și mustața.
Poartă uniforma de mareșal reprezentată prin textură ondulată.
Epoleții de pe umeri, cad în ciucuri reprezentați cu textură din linii îșor curbe, despărțite.
Pe piept sunt evidențiate patru medalii în forme ascuțite de cruce și stele, pline în relief.
Date Istorice
Carol al Doilea, rege al României între 1930 și 1940, s-a născut la 3/15 octombrie 1893 în Castelul Peleș. Botezat ortodox, s-am remarcat în tinerețea sa prin renunțările la statutul de principe moștenitor al tronului ca urmare a aventurilor sale amoroase. În timpul Primului Război Mondial, Carol, pe atunci moștenitor al Coroanei, după cum se subliniază în biografia lui de pe website-ul familiei regale, a dezertat de pe front, căsătorindu-se la Odessa cu Zizi Lambrino. După anularea căsătoriei, a fost trimis de Regele Ferdinand într-o călătorie în jurul lumii. Din aceste legături amoroase, Carol al II-lea a avut doi copii nelegitimi, nerecunoscuți ca moștenitori ai săi, cum ar fi Mircea Carol Lambrino și Mirel Marcovici Bibliografie 1. Potrivit lui Solomon Teșu, Carol al II-lea „s-a dovedit mai interesat de farmecele femeilor, decât de tronul României, la care a renunțat de patru ori” Bibliografie 2. Ultima renunțare la tron a fost cea din decembrie 1925, act legiferat de Parlament la 4 ianuarie 1926, moștenitor al coroanei fiind declarat fiul său, Mihai 1 Bibliografie 3.
Între 1926 și 1390 a trăit în exil, alături de Elena Lupescu. În această perioadă, în România s-a format o tabără carlistă care susținea revenirea pe tron a prințului. Inclusiv opțiunile membrilor familiei regale erau împărțite. Nicolae și Elisabeta erau favorabili unei reveniri pe tron a lui Carol, în timp ce principesa Ileana și regina Maria aveau rezerve față de întoarcerea lui” Bibliografie 4.
După o încercare nereușită în mai 1928 s-a întors în România la 6 iunie 1930, fiind proclamat rege al României la 8 iunie 1930, detronându-și fiul. Mihai a primit titlul de Mare Voevod de Alba Iulia Bibliografie 5. Devenit rege, a acționat pentru înlocuirea funcționarilor palatului cu oamenii apropiați lui. De asemenea, a numit în funcții de conducere persoane care îl susținuseră în perioada exilului și care făceau parte din Camarila regală, cum ar fi Gabriel Marinescu, prefect al Poliției Capitalei. A acționat și pentru izolarea reginei Maria, de a cărei popularitate se temea. Totodată, era îngrijorat ca nu cumva cei refractări lui să nu o atragă într-un complot împotriva sa Bibliografie 6.
Domnia lui a fost una a contrastelor. Solomon Teșu subliniază câteva dintre caracteristicile lui Carol II, printre care faptul că a fost singurul monarh român care nu a dus nici un război și că „nutrea orgoliu de întemeietor” Bibliografie 7. Este descris și drept un rege al culturii Bibliografie 8. În același timp, în timpul domniei sale s-a format o camarilă regală, s-a trecut de la un regim parlamentar constituțional la unul de dictatură monarhică în urma loviturii de stat din 10/11 februarie 1938, a fost anulată Constituția din 1923 și adoptată o nouă Constituție (27 februarie 1938). Totodată, au fost dizolvate partidele politice (30 martie 1938), constituindu-se un partid unic, Frontul Renașterii Naționale la 16 decembrie 1938. În iunie 1940, acest partid a fost redenumit în Partidul Națiunii, introducându-se și obligativitatea ca toți funcționarii publici să se înscrie în acest partid. În același timp, dreptul de vot a fost restrâns la știutorii de carte Bibliografie 9. În anii care în a domnit, Carol al II-lea a intrat în conflict cu Mișcarea Legionară, fiind văzut drept responsabil pentru asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor legionari Bibliografie 10. În ultim an al domniei sale, au fost pierdute Basarabia și Nordul Bucovinei, Nordul Estul Transilvaniei și Cadrilaterul, ceea ce a condus în cele din urmă la renunțarea lui la tron în favoarea fiului său, Mihai, și apariția pe scena politică românească în calitate de Conducător al statului a generalului, ulterior, mareșalul Ion Antonescu Bibliografie 11. Carol a II-lea a murit în exil la 4 aprilie 1953 Bibliografie 12.
Bibliografie
1. Ioan Scurtu, Cronologie, în Cezar Petrescu, Cei trei regi, ediția a III-a, București, RAI, 1997, p. 175, Lilly Marcou, Carol al II-lea. Regele trădat, București, Editura Corint, 2015, passim, Biografia regelui Carol al II-lea, accesibil online la adresa http://www.familiaregala.ro/istorie/regele-carol-ii 2018.
2. Solomon Teșu, Regele Carol al II-lea, în Nicolae Iorga et ali, Regii României. Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. O istorie adevărată, București, Tex Express, 1998, p. 108.
3. Ioan Scurtu, Regele Ferdinand, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 162, Idem, Regele Carol al II-lea, p. 83.
4. Lilly Marcou, Carol al II-lea. Regele trădat, București, Editura Corint, 2015, p. 206.
5. Solomon Teșu, Regele Carol al II-lea, în Nicolae Iorga et ali, Regii României. Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. O istorie adevărată, București, Tex Express, 1998, p. 114, Ioan Scurtu, Regele Carol al II-lea, p. 83..
6. Ioan Scurtu, Regele Carol al II-lea, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 93,
7. Solomon Teșu, Regele Carol al II-lea, în Nicolae Iorga et ali, Regii României. Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. O istorie adevărată, București, Tex Express, 1998, p. 108.
8. Cezar Petrescu, Cei trei regi, ediția a III-a, București, RAI, 1997, p. 158.
9. Ioan Scurtu, Regele Carol al II-lea, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 231, 237, 240-241, 255-256, 300.
10. George Damian, De ce l-a omorât Carol al II-lea pe Corneliu Zelea Codreanu, accesibil online la adresa https://historice.ro/de-ce-l-a-omorat-carol-al-ii-lea-pe-corneliu-zelea-codreanu/ 2018.
11. Traian D. Lazăr, Iulia Maniu și serviciile secrete (1940-1944), București, Editura Mica Valahie, 2006, p. 21.
12. Solomon Teșu, Regele Carol al II-lea, în Nicolae Iorga et ali, Regii României. Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. O istorie adevărată, București, Tex Express, 1998, p. 149.
Descarcă imaginea
http://imaginitactile.ro/images/9/9c/Regele_Carol_al_II-lea.png
:Personalităţi
:II. România Mare
