Petru Groza

petru groza

(n. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara, m. 7 January 1958, București)

Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 40 de ani, serios, cu început de chelie, sprâncene groase, nas bombat și lung, pomeți proeminenți și maxilar osos, îmbrăcat în costum.
Creștetul capului este conturat de o fâșie îngustă de păr piepănat într-o parte, redat prin textură compactă și aglomerată, iar în părți părul ras este evidențiat cu x-uri mici și dense.
Textura ondulată reprezintă sacoul clasic, purtat peste cămașa redată prin textură cu romburi pline în relief, aglomerate.
Poartă cravată evidențiată prin cercuri.

Date istorice

Petru Groza, fiul preotului ortodox Adam Groza, s-a născut la 7 decembrie 1884 în Băcia, Hunedoara Bibliografie 1. După absolvirea școlii primare în localitatea natală, a urmat cursul secundar în Coșteiu, Lugoj, iar liceul la Colegiul Militar din Orăștie. Între 1903 și 1905 a fost student al Facultății de Drept și Științe Economice din Budapesta, obținând în 1907 titlul de doctor în științe juridice Bibliografie 2. În 1907 se reîntoarce în Transilvania, profesând în anii următori ca avocat în Lugoj, apoi în Deva. În noiembrie 1919, este ales deputat PNR în primul Parlament al României Mari. Părăsește în scurt timp acest partid, pentru a se alătura formațiunii politice fondate de Alexandru Averescu, devenind membru al Partidului Poporului la 17 aprilie 1920. Este ales în două rânduri deputat din partea acestui partid, iar la 16 aprilie 1921 este ministru de stat fără portofoliu în timpul guvernului Alexandru Averescu.
După un exil autoimpus la Deva, Petru Groza revine pe scena politică la 8 ianuarie 1933, când înființează Frontul Plugarilor, care în perioada interbelică a fost o formațiune politică minoră de strângă Bibliografie 3. În 1943, se implică în crearea Frontului Patriotic Antihitlerist Bibliografie 4. La 6 martie 1945, a devenit prim-ministru, conducând primul guvern procomunist al României postbelice și implicându-se în comunizarea României. A deținut aceasta funcție politică până în 1952, când a devenit președinte al Prezidiului Marii Adunării Naționale, pe care o va avea până la sfârșitul vieții, în 1958. A fost urmat în funcție de Gheorghe Maurer Bibliografie 5.

Bibliografie

1. Ioan Scurtu, Portrete politice, Editura Prut Internațional, 2006, p. 271.
2. Nicolae C. Nicolescu, Șefii de stat și de guvern ai României 1859-2003: mică enciclopedie, București, Editura Meronia, 2003, p. 78.
3. Marin C. Stănescu, Stânga politică din România în anii crizei (1929-1933), București, Editura Mica Valahie, 2002, p. 267.
4. Mircea Chirițoiu, Între David și Goliath: România și Iugoslavia în balanța războiului rece, Casa editorială demiurg, 2005, p. 216.
5. Ioan Scurtu, Istoria Romanilor de la Carol I la Nicolae Ceaușescu, București, Editura Mica Valahie, 2011, p. 97.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/images/9/9b/Petru_Groza.jpg