Descrierea imaginii
Este un bărbat de peste 60 de ani, cu început de chelie, mustață îngrijită, nas lung și drept, maxilar osos, îmbrăcat în costum.
Textura de linii dense, paralele și ușor curbe reprezentă părul lateral și mustața alungită și ascuțită în vârfuri.
Textura de puncte rare evidențiază sacoul clasic, purtat peste cămașa redată prin textură cu benzi verticale de linii scurte și oblice, aglomerate.
Poartă papion redat plin în relief, legat de gulerul reprezentat prin linii oblice, îngroșate și întrerupte.
Date istorice
S-a născut la Iaşi, la 29 iunie 1837, în familia boierului Petre Carp. A studiat la unul dintre cele mai bune licee din Berlin şi apoi la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din Bonn Bibliografie 1. A participat la formarea societăţii literare „Junimea” din Iaşi (1863), împreună cu Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Theodor Rosetti şi Iacob Negruzzi. A intrat în politică în 1865, fiind numit auditor la Consiliul de Stat. A participat la lovitura de stat de la 11 februarie 1866, prin care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice Bibliografie 2.
După 1866 a intrat în diplomaţie: a fost numit secretar al Agenţiei române din Paris. După întoarcerea în ţară a fost ales deputat din partea conservatorilor. A criticat guvernul pentru poziţia filorusă, considerând Rusia un pericol pentru statul român Bibliografie 3. La 20 aprilie 1870 a devenit ministru de externe în guvernul conservator Manolache Costache Epureanu Bibliografie 4. În 1873 a ocupat timp de câteva luni funcţia de agent diplomatic al României la Roma iar la întoarcerea în ţară a intrat în parlament ca şeful grupării junimiste.
A criticat hotărârea guvernului I. C. Brătianu de a participa la războiul ruso-turc (1877-1878) alături de Rusia, considerând că o Rusie învingătoare este un pericol pentru România. După câştigarea independenţei s-a mutat la Bucureşti iar partizanii săi au demisionat din partidul conservator şi au format gruparea junimistă sau carpistă, al cărei lider a devenit, elaborând un nou program politic – Era nouă Bibliografie 5. A fost ministru de externe în guvernul conservator Rosetti-Carp şi ministru al Domeniilor în guvernul Lascăr Catargiu. A acordat o atenţie deosebită şi politicii naţionale, considerând că ideea unirii românilor a fi o nălucă. La 10 martie 1907, a rostit în parlament faimosul lui discurs prin care îndemna la represiunea răscoalelor izbucnite în ţară. În 1910-1912 a condus un guvern conservator în care a avut şi portofoliul finanţelor. A fost preferat de rege în locul lui Take Ionescu datorită atitudinii acestuia faţă de instituţia monarhiei şi înclinaţiile progermane Bibliografie 6.
A fost unul dintre membrii reprezentativi ai grupului Junimea, pe lângă Titu Maiorescu, unde a contribuit substanţial la crearea unui spirit junimist distinctiv. Avea vaste cunoştinţe politice şi sociologice, dar și impresionante lecturi din literatura europeană Bibliografie 7. Viziunea junimistă de dezvoltare a ţării avea câteva direcţii clare: credeau în progres şi acceptau ca România să evolueze către o civilizaţie modernă de model occidental, dar insistau pe dezvoltarea prin mijloace morale şi culturale, fără a aduce atingere structurilor sociale şi economice. Nu prevedeau nici un fel de schimbare semnificativă în domeniul agriculturii şi al relaţiilor tradiţionale dintre moşieri şi ţărani. Iniţial au respins şi industria, considerând-o practic inexistentă şi o vedeau ca pe creaţia străinilor, cu capital străin. Spre finalul secolului au devenit mai puţin categorici, iar Petre Carp a fost chiar cel care a sprijinit legea minelor 1895, un act care a pus bazele industriei extractive moderne române, iar el şi alţi junimişti au susţinut afluxul de capital străin, văzându-l ca pe cel mai bun mijloc de dezvoltare a economiei naționale, în lipsa capitalului autohton suficient Bibliografie 8.
Se distingea însă în grupul de la Junimea în privința chestiunii evreiești, fiind considerat, așa cum își amintea George Panu, singurul din grupul Junimii care nu era antisemit și care aprecia spiritul întreprinzător și hărnicia evreiască, pe care le compara cu delăsarea românilor Bibliografie 9. El a fost cel care propunea, ca soluţie la ceea ce în epocă se discuta ca fiind „chestiunea evreiască” ca, în loc de a lupta împotriva evreilor, statul ar trebui să îi admită drept cetăţeni, să le acorde un început de emancipare şi să le ofere ocazia de a-şi folosi capitalul în folosul dezvoltării ţării Bibliografie 10.
Ca lider politic recunoscut al junimiştilor, în discursul ţinut în Camera Deputaţilor în 1881 îşi enunţa ideile: propunea crearea unei democraţii a muncii, în care cele trei clase ale societăţii – ţărani, meşteşugari, guvernanţi – să fie pe deplin încurajaţi de către stat în realizarea sarcinilor specifice. Cerea adoptarea unor legi care să îi protejeze pe ţărani (o lege cu privire la primogenitură, care să întâmpine fragmentarea gospodăriei ţărăneşti şi o alta care să reglementeze funcţionarea cârciumilor la sate, pentru reducerea alcoolismului). Pentru meșteșugari propunea garantarea muncii lor şi protejarea acestora împotriva concurenţei neloiale, prin organizarea în corporaţii. Pentru guvernanţi propunea ca membrii administraţiei şi judecătorii să fie admişi pe bază de merit şi să fie puşi la adăpost de influenţe politice. Astfel vedea el o guvernare reprezentativă pentru interesele ţării Bibliografie 11.
S-a opus puternic intrării României în Primul Război Mondial alături de Antanta şi au rămas faimoase vorbele sale rostite la cel de-al doilea Consiliu de Coroană din august 1916, în care a fost ratificată decizia intrării în război. A susţinut că o Rusie victorioasă va dori să pună stăpânire pe strâmtorile Mării Negre, că România va pierde gurile Dunării şi o parte din sudul Moldovei şi că posibila câştigarea a Transilvaniei nu merită asemenea dezastru. Şi-a încheiat intervenţia astfel: „domniei tale, domnule Brătianu, vă doresc să fiţi învinşi, pentru că victoria voastră ar fi ruina şi pieirea ţării”. Cei trei fii ai săi au luptat în război iar unul dintre ei a murit Bibliografie 12.
Din aprilie 1912 s-a retras la moşia sa de la Ţibăneşti, demisionând din funcţia de şef al Partidului Conservator un an mai târziu. După izbucnirea primului război mondial a pledat pentru alianţa cu Puterile Centrale, împotriva Rusiei, fiind unul dintre puţinii susţinători ai politicii lui Carol I. A murit la Ţibăneşti, la 19 iunie 1919 Bibliografie 13.
Bibliografie
1,2,3,4,5,6: Cristina Nicu, Petre P. Carp. Aspecte din activitatea politică şi diplomatică, Editura Pim, Iaşi, 2011, p. 6,7,8,9, 10-11, 12-14.
7,8: Keith Hitchins, România.1866-1947, Humanitas, ed a IV-a, traducere din engleză de George Potra şi Delia Răzdolescu, 2013, p. 70,76.
9: George Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, I, Editura Remus Cioflec, Bucureşti, s.a., p.323-324.
10: Marta Petreu, De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească, Editura Polirom, Iaşi, 2011, p. 35.
11: Keith Hitchins, op.cit., p. 109.
12: Lucian Boia, „Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, editura Humanitas, 2014, p. 48.
13: Cristina Nicu, op.cit., p. 15.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Petre_Carp.png
