Ion Antonescu

ion antonescu

Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 50 de ani, cu început de chelie, sprăncene ușor ridicate, nas subțire, bărbie și urechi proeminente, îmbrăcat în uniformă militară.
Fruntea lată este conturată de o fâșie îngustă, texturată în x-uri mici și dense, reprezentând părul pieptănat într-o parte.
Cămașa este redată prin textură cu cercuri, iar de gulerul simplu al acesteia atărnă o cruce nazistă.
Poartă uniforma de general reprezentată prin romburi pline în relief și aglomerate.
Cureaua de pe umăr și epoleții sunt evidențiați prin contur și conținut gol.
Pe piept, în dreapta, este reprezentată o insignă nazistă, cu un vultur cu aripile desfăcute într-un cerc plin în relief.

Date istorice

Ion Antonescu, mareșal al Armatei Române, prim-ministru și „Conducător al statului” român în perioada 1940-1944 în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a născut la data de 2/14 iunie 1881 în orașul Pitești, într-o familie de militari. După absolvirea claselor primare (1890-1894) și a primelor patru clase de liceu, a urmat Școala Militară din Craiova (1898-1902) și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București (1902-1904). S-a remarcat în timpul Răscoalei din 1907, iar între anii 1911-1913 a urmat cursurile Școlii Superioare de Război din București. A participat la primul război mondial în calitate de șef al biroului de operații al Armatei I, având gradul militar de locotenent-colonel.
Manifestând înclinații naționaliste și șovine, Ion Antonescu nu s-a implicat în viața politică în perioada interbelică. A fost promovat la gradul de general de divizie în 1937, iar în 1937-1938 a făcut parte din guvernul Octavian Goga. La data de 4 septembrie 1940, în contextul crizei politice generale de la București, al pierderilor teritoriale și al prăbușirii frontierelor țării, regele Carol al II-lea l-a numit în funcția de prim-ministru, în ziua următoare acordându-i, prin decret regal, „depline puteri pentru conducerea statului” Bibliografie 1.
După ce l-a forțat pe rege să abdice la data de 6 septembrie în favoarea fiului său Mihai, la data de 14 septembrie Ion Antonescu a instituit statul național-legionar, împreună cu Horia Sima, comandantul Mișcării Legionare. Regele Mihai I, pe atunci în vârstă de 18 ani, deși era nominal suveran al țării, nu a putut exercita o autoritate reală întrucât a fost privat de prerogative în favoarea lui Ion Antonescu prin decretul regal din 6 septembrie care i-a acordat puteri depline generalului Antonescu.
Garda de Fier, forță politică și paramilitară de extremă dreapta, antisemită și filogermană, a devenit singurul partid recunoscut oficial pe scena politică a țării. La data de 23 noiembrie 1940 Ion Antonescu a semnat actul prin care România adera la Pactul Tripartit (sau Axa Berlin-Roma-Tokyo). În ianuarie 1941 i-a înlăturat pe legionari de la guvernare, a interzis orice acțiune politică și a instaurat dictatura militară. La data de 22 iunie 1941 a decis intrarea Românei în cel de-al doilea război mondial alături de puterile Axei fiind convins de superioritatea militară germană Bibliografie 2, și a sprijinit militar Germania nazistă la invadarea Uniunii Sovietice cu două armate care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie de tancuri, 672 de avioane, trei distrugătoare și două submarine. Scopul declarat al acțiunii militare anti-sovietice fiind acela al recuperării teritoriilor românești (și în primul rând al Basarabiei) pierdute în vara anului 1940 Bibliografie 3, Ion Antonescu nutrea, în fapt, ambiții mult mai mari: după cum scrie istoricul Andrei Pippidi, acessta, „simțindu-se cu nimic mai prejos decât Hitler și Mussolini, își imagina un imperiu dacic din Balcani pânã la Nistru” Bibliografie 4. Deși Basarabia a fost recucerită după numai 33 de zile, Ion Antonescu a decis continuarea ofensivei alături de trupele germane și dincolo de Nistru, rămânându-i fidel lui Hitler chiar și după dezastrul de la Stalingrad, din 1942-1943.
Antonescu a promovat o politică antisemită dură, caracterizată de masacre, pogromuri, jafuri și atrocități la care au fost supuși cetățenii români de etnie evreiască, pe care i-a considerat „o plagă deschisă a românismului” Bibliografie 5. Sunt documentate în detaliu Pogromul de la Iași, deportările din Basarabia și Bucovina, lagărele din Transnistria sau masacrul de la Odessa. Pe fondul deteriorării constante a situației militare de pe Frontul de Est în vara anului 1944, al străpungerii frontului româno-german în dimineața zilei de 20 august Bibliografie 6 și al refuzului lui Antonescu de a retrage țara din alianța cu Germania, Regele Mihai a organizat, în colaborare cu principalii lideri ai opoziției, răsturnarea mareșalului și arestarea lui, formarea unui guvern de militari sub șefia generalului Constantin Sănătescu, precum și scoaterea României din războiul împotriva Națiunilor Unite Bibliografie 7.
În luna mai a anului 1946 Ion Antonescu a fost judecat de un Tribunal al Poporului, care l-a găsit vinovat de „dezastrul țării” și „crime de război” Bibliografie 8, motiv pentru care l-a condamnat la pedeapsa capitală. Regele Mihai nu l-a grațiat, astfel încât Ion Antonescu a fost executat la data de 1 iunie 1946 la Jilava.

Bibliografie

1. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, București, Ed. Univers Enciclopedic, 2002, p. 359.
2. Adrian Cioroianu, „A fost Ion Antonescu un erou?”, în Historia, articol disponibil oline: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/a-fost-ion-antonescu-un-erou-i, accesat la data de 21.11.2018.
3. Irina Andreea Cristea, Participarea României la cel de-Al Doilea Război Mondial, articol disponibil online: https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/05/09/documentar-participarea-romaniei-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-10-14-42, accesat la data de 21.11.2018.
4. Andrei Pippidi, Despre statui și morminte, Iași, Ed. Polirom, 2000, p. 240.
5. Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport Final, Iași, Ed. Polirom, 2004, p. 248.
6. Florin Constantiniu, op. cit., p. 408.
7. Dennis Deletant, Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu și regimul său, 1940-1944, București, Ed. Humanitas, 2010, pp. 257-261.
8. Ibid., p. 267.

Descarcă imaginea

:Personalităţi
:II. România Mare