Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 40 de ani, tuns scurt, nas bobat, urechi și buze proeminente, maxilar osos, îmbrăcat lejer.
Fruntea lată este conturată de textură cu linii scurte, paralele și întrerupte, reprezentând părul.
Bluza este evidențiată prin linii scurte, oblice, întrerupte, iar gulerul prin textură ondulată.
Poartă sacou clasic redat prin textură de linii paralele, restrânse.

Date istorice

Iancu Flondor s-a născut în 16 august 1865 în Storojineț în Bucovina de Nord, care astăzi este parte a Ucrainei. Provenea dintr-o veche familie boierească, fapt ce avea să se răsfrângă asupra viitoarei sale cariere, precum și a percepției rolului pe care avea să îl joace în soarta românilor din acea regiune Bibliografie 1. În 1894 obține titlul de doctor în drept, la Facultatea de Științe Juridice a prestigioasei Universități din Viena. Cu doi ani înainte, în 1892 fusese printre membri fondatori ai societății Concordia, marcând practic, interesul său pentru reprezentarea drepturilor naționale ale românilor din Bucovina controlată de austrieci Bibliografie 2. Grupul politic care dorea să îi reprezinte pe români era însă unul puternic facțional, iar Iancu Flondor a fost nevoit să aleagă una dintre cele două tabere. După cum subliniază Vlad Gafița, ar fi fost de așteptat ca Flondor, descendentul unei familii nobile să se alăture taberei boierești, însă mânat de idealism, acesta a ales să facă parte din grupul celor tineri, care proveneau în cea mai mare parte din rândul maselor Bibliografie 3.
În acest context dificil, el devine vicepreședintele Partidului Național Român în 1898, fiind ales în același an și deputat în Dieta Bucovinei, funcție pe care o va ocupa până în 1904 și din care va milita pentru utilizarea limbii române Bibliografie 4. Ceea ce subliniază istoriografia pentru cariera sa politică este dorința de emancipare a maselor și mobilizarea acestora în contextul în care vechile elite erau multe prea închistate pentru a recurge la măsuri cu un adevărat impact Bibliografie 5.
Izbucnirea Primului Război Mondial îl surprinde pe Iancu Flondor într-o perioadă în care se retrăsese de pe scena politică în urma multelor conflicte dintre români. Deși i se oferă șansa unui refugiu în România, acesta refuză, dorind să contribuie la efortul bucovinean de îmbunătățire a condițiilor, precum și la viitoarele eforturi de unificare Bibliografie 6. Eforturile sale i-au adus însă foarte multe probleme în anii războiului, fiind acuzat de către austrieci de trădare, ca în 1917 să fie arestat, scăpând de execuție doar prin isistențele parlamentarilor români de la Viena. Avea însă să cunoască succesul când a fost chemat să prezideze Constituanta și Congresul General al Bucovinei, care în 28 noiembrie 1918 vor vota unirea cu România Bibliografie 7. Începând cu 1919 avea să se retragă treptat din viața politică a țării, iar în 19 octombrie 1924 a murit în localitatea natală Bibliografie 8.

Bibliografie

1. Ed. Andrei Popescu, Iancu Flondor: Bucovina și România Mare: Documente și scrisori, Humanitas, București, 2017, p.10.
2. ***, Iancu Flondor, accesibil online la adresa https://patrimoniu.ro/images/centenar/Iancu-Flondor.pdf 3 decembrie 2018.
3. Vlad Gafița, ”Repere istoriografice despre activitatea politică a lui Iancu Flondor la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”, in Revista de Istorie a Moldovei, accesibil online la adresa
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Repere%20istoriografice%20despre%20activitatea%20politica%20a%20lui%20Iancu%20Flondor%20la%20finele%20secolului%20al%2019-lea%20si%20inceputul%20secolului%20al%2020-lea.pdf 3 decembrie 2018.
4. ***, Iancu Flondor, accesibil online la adresa https://patrimoniu.ro/images/centenar/Iancu-Flondor.pdf 3 decembrie 2018.
5. Ștefan Purici, ”Iancu Flondor (1865-1924). O viață în slujba dreptății”, in Codrul Cosminului, nr.10, 2004, pp.260-262.
6. Andrei Popescu, ”Iancu Flondor. Omul cel mai de vază al Bucovinei”, în Historia, https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/iancu-flondor-omul-cel-mai-de-vaza-al-bucovinei 3 decembrie 2018.
7. Vlad Gafița, op.cit., p.67.
8. ***, Iancu Flondor, accesibil online la adresa, https://patrimoniu.ro/images/centenar/Iancu-Flondor.pdf 3 decembrie 2018.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Flondor.jpg