Elena Lupescu


Elena Lupescu
__TOC__

Descrierea imaginii

Este o femeie de peste 45 de ani, cu părul ondulat, scurt și neted, nas drept, buze pline, îmbrăcată lejer.
Fruntea este conturată de textură în linii onduite, subțiri, reprezentând părul pieptănat pe spate.
La baza gâtului prezintă o bluză evidențiată prin linii îngroșate, scurte, întrerupte.
Poartă un pulover larg, redat prin textură cu puncte mici și răsfirate, mărginit în partea superioară de textură în linii subțiri și întrerupte.

Date istorice

Elena Lupescu (născută 15 septembrie 1895, Iași – decedată 29 iunie 1977, Estoril, Portugalia) a rămas în istorie ca amanta Regelui Carol al II-lea, căruia i-a devenit soție după abdicarea din 1940. „Duduia” a apărut în viața lui Carol în contextul în care relația dintre acesta și soția lui, Elena, se deteriorase vizibil, ca urmare a unor diferențe ireconciliabile de gusturi și temperament. Pe Elena Lupescu a întâlnit-o la 13 februarie 1925, relația dintre ei, bazată pe o atracție irezistibilă, începând furtunos. Elena Lupescu era fiica unui farmacist evreu creștinat și fusese căsătorită anterior cu căpitanul Tempeanu Bibliografie 1. Conștientă de calitățile sale curtenitoare, avea o bogată experiență în relațiile cu bărbații, ceea ce i-a permis să îl cucerească și să îl domine pe Carol. Va juca un rol decisiv și în politica României, de la reinstalarea pe tron a lui Carol, până la abdicarea sa, în 1940. Relația dintre cei doi nu a fost niciodată acceptată sau recunoscută de familia regală.
Încă din timpul exilului lui Carol la Paris, Elena Lupescu se afla în fruntea grupului de susținători carliști care încercau să îl readucă pe fostul principe în țară. Amanta sa acționa ca spirit inteligent și loial, cu o mare forță de dominație. Activitatea politică a principelui era astfel dirijată de Lupescu, căreia Carol îi acorda totală încredere Bibliografie 2.
Profitând de divergențele dintre partidele din țară, susținătorii lui Carol din timpul exilului au acționat mai ales în direcția propagandei prin care principele încerca să își contureze o imagine pozitivă și să-și asigure sprijinul țărilor occidentale pentru a reveni la tron. Barbu Ionescu era un membru marcant al grupului care gravita în jurul lui Carol. Fost funcționar la o întreprindere petrolieră, fugise din țară în urma unor escrocherii. Reluându-și afacerile la Bruxelles, Ionescu a finanțat articolele favorabile lui Carol în ziarele din Occident. Un alt carlist era Puiu Dumitrescu, student la Drept în Paris și viitor secretar particular al lui Carol. Misiunea lui Dumitrescu era de a angrena cât mai mulți oameni politici și afaceriști care, urmărindu-și propriile interese, sprijineau redobândirea tronului. Un alt jurist devenit „carlist” era și Ioseph Bogdan. Stabilit la Paris în 1925, acesta întreținea propaganda pro-regală în rândul studenților români. Mircea Mihail, personaj condamnat de autoritățile italiene pentru escrocherie, era corespondent al unor ziare din România și publica articole favorabile lui Carol și în presa din Franța. De propaganda media se ocupa și un anume Hugo Backer, apropiat de redacția ziarului Le Matain. Petre Ciolan, consul al României la Paris, Alexandru Cretzianu sau N. Tătăranu completau, din partea corpului diplomatic, grupul susținătorilor carliști Bibliografie 3. În fine, un alt carlist înfocat era chiar fratele lui Carol, Nicolae, care spera că prin revenirea principelui pe tron va scăpa de corvoada regenței. Ulterior, relația dintre frați se va deteriora considerabil Bibliografie 4.
După restaurație, timp de 10 ani, Lupescu și anturajul ei au influențat deciziilor politice, chiar dacă cei din afara camarilei îi erau cu totul ostili. Camarila regală a fost alcătuită odată cu revenirea Elenei în țară, în iunie 1930, acțiune prin care Carol a sfidat stăruințele lui Maniu, consolidându-și astfel un rol politic solid.

Bibliografie

1. Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Ferdinand I, vol. II, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 139.
2. Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol al II-lea, vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 13.
3. Ioan Scurtu, op. cit. Carol al II-lea, pp. 14-15.
4. Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. IX, București, Editura Machiavelli, 1997, p. 399.

Descarcă imaginea

:Personalităţi
:II. România Mare