Corneliu Vadim Tudor
__TOC__
Descrierea imaginii
Este un bărbat de peste 50 de ani, zămbind, cu păr scurt și voluminos, ochelari, gușă proeminentă și bust robust, îmbrăcat în costum.
Textura de x-uri mici și dense conturează fruntea lată și reprezintă părul rebel.
Sacoul deschis este redat prin textură ondulată, iar cămașa prin textură de pătrate pline în relief, mici și agomerate, .
Cravata este evidențiată plină în relief.
Date istorice
Corneliu Vadim Tudor s-a născut la 28 noiembrie 1949 în București Bibliografie 1. În 1967 avea să absolve Colegiul Național Sfântul Sava din București, iar în 1971, Facultatea de Filozofie a Universității din București. Istoria politicianului care a fost Corneliu Vadim Tudor este într-o mare măsură legată de regimul comunist. Apropiat al Elenei Ceaușescu, părea a avea un viitor strălucitor ca activist de partid. La sfârșitul anului 1989, regimul comunist românesc avea să cadă. Cu toate acestea, mulți dintre activiștii de partid și-au continuat cariera politică. Printre aceștia s-a numărat și Corneliu Vadim Tudor.
La începutul erei democratice românești, Vadim avea să fondeze Partidul România Mare, care a intrat în alegerile parlamentare din 1992 Bibliografie 2. Deși urmărit de stigma comunismului în ochii multor cetățeni, fondatorul PRM a îndeplinit funcția de senator de București în Parlamentul României între 1992-2008 Bibliografie 3. Între 1990 și 2014 avea să participe și la alegerile prezidențiale în cinci rânduri. Întâia oară, în 1996, avea să iasă pe al cincilea din 16 Bibliografie 4. Patru ani mai târziu, avea să fie mult mai aproape de victorie, ajungând până în turul 2, unde a pierdut în fața candidatului PDSR, Ion Iliescu Bibliografie 5.
Din acest punct, popularitatea sa și sprijinul primit din partea populației aveau să scadă simțitor. Astfel, la alegerile din 2004 a obținut 12,57% din voturi, la cele din 2009, 5,56%, iar la cele din 2014, 3,68% Bibliografie 6. După o viață plină de controverse, Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viață la 14 septembrie 2005 la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei Bibliografie 7.
Bibliografie
1. Alina Novaceanu, BIOGRAFIE: Corneliu Vadim Tudor, de la PCR la PRM, candidat de cinci ori la preşedinţie. Disponibil online la https://www.mediafax.ro/politic/biografie-corneliu-vadim-tudor-de-la-pcr-la-prm-candidat-de-cinci-ori-la-presedintie-14712497 accesat la 03.12.2018.
2. Oana I. Armeanu, The Politics of Pension Reform in Central and Eastern Europe, New York, Palgrave Macmillan, 2010, p. 83.
3. Corneliu Vadim Tudor, disponibil online la https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=b863cbae-ec2e-4e3a-b1fa-0c9765e9a014 accesat la 03.12.2018.
4. Alexandru Radu, Nevoia schimbării. Un deceniu de pluripartidism în România, Bucureșri, Editura Ion Cristoiu, 2000, p. 64.
5. Rosemarie Haineș, Televiziunea și reconfigurarea politicului: studii de caz : alegerile prezidențiale din România din anii 1996 și 2000, Iași, Editura Politom, 2002, p. 147.
6. Filip Stan, REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Vadim Tudor: Fraude colosale la alegerile prezidenţiale de duminică, disponibil online la http://www.romaniatv.net/rezultate-alegeri-prezidentiale-2014-vadim-tudor-fraude-colosale-la-alegerile-prezidentiale-de-dum_181046.html accesat la 03.12.2018.
7. Alina Novaceanu, BIOGRAFIE: Corneliu Vadim Tudor, de la PCR la PRM, candidat de cinci ori la preşedinţie. Disponibil online la https://www.mediafax.ro/politic/biografie-corneliu-vadim-tudor-de-la-pcr-la-prm-candidat-de-cinci-ori-la-presedintie-14712497 accesat la 03.12.2018.