Constantin Argetoianu
__TOC__

Descrierea imaginii

Este un bărbat de peste 55 de ani, cu început de chelie, gușă și nas bombat, proeminent, îmbrăcat în costum.
Fruntea lată este conturată prin textură cu linii curbe, întrerupte și verticale, reprezentând părul pieptănat pe spate.
Poartă cravată redată plină în relief, peste bluza evidențiată prin textură de puncte răsfirate.
Gulerul cămășii redat prin romburi aglomerate
Sacoul clasic este reprezentat prin textură ondulată.

Date istorice

Constantin Argetoianu (născut 3 martie 1871, Craiova – decedat 6 februarie 1955, Sighetu Marmației) a fost un politician român, diplomat, cu origini dintr-o renumită familie boierească din Oltenia. Cu studii la Paris, unde a obținut un doctorat în medicină și licențiat în drept, a intrat la maturitate în politică. A fost un politician apropiat de Casa Regală și colaborator cu mari nume ale perioadei interbelice. A avut parte de un sfârșit tragic după instaurarea comunismului.
În perioada 1897-1913 și-a desfășurat cariera diplomatică ca secretar de legație la Roma și Paris, și consilier de legație la Viena. A trecut, treptat, prin toate partidele, neavând o cultură politică sau o viziune care să îl îndrepte spre o anumită ideologie. În 1914, a devenit senator pe lista Partidului Conservator. De-a lungul carierei, a deținut diverse portofolii ministeriale. Spirit oportunist și versatil, deși considerat un politician naiv și lipsit de caracter, a obținut funcții în Partidul Poporului, Partidul Național Democrat, Partidul Național, Partidul Național Liberal, iar în 1932 și-a întemeiat propriul partid, Partidul Agrar Bibliografie 1 A fost membru al camarilei regale și apoi al Frontului Renașterii Naționale, implicându-se în readucerea lui Carol al II-lea pe tron. De altfel, a sprijinit instaurarea unui regim politic fără partide, după ce ajunsese, de-a lungul timpului, la conflicte cu politicienii Alexandru Averescu, Nicolae Iorga sau Iuliu Maniu. Până la abdicarea regelui, în 1940, s-a aflat permanent în grațiile acestuia Bibliografie 2. În timpul dictaturii regale, a fost prim-ministru (28 septembrie – 23 noiembrie 1939), după asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari. Conform unor date, a fost membru al Francmasoneriei, înscris în Marea Lojă Națională din România, din 1928 Bibliografie 3.
Portretizându-l în memoriile sale, Iorga vorbea despre temperamentul aprig și firea impulsivă a lui Argetoianu, dar și despre spiritul intrigant care ar fi fost moștenire a boierimii oltenești Bibliografie 4. Caracterizările confirmă, de altfel, personalitatea contradictorie și controversată, de un cinism rar, care obișnuia să-și lase conlocutorii incapabili de reacție. De la tribuna Parlamentului, își întrerupea adesea colegii cu observații ironice, chiar triviale Bibliografie 5. Se adăuga la aceasta și o propensiune spre vulgaritate care transpare inclusiv din scrisul său. Se pare însă că stilul său excentric l-a salvat de la situații neplăcute, unii iertându-i astfel ieșirile și gafele Bibliografie 6.
După căderea monarhiei și instaurarea regimului comunist, pleacă bolnav în Elveția, dar se întoarce în țară în cele mai nesigure timpuri, în 1948, spre surprinderea emigrației românești. Se pare că vechiul om politic credea, cu naivitate, că își poate găsi loc pe scenă printre noii instalați, deși nu colaborase niciodată cu comuniștii. Epurat și deposedat de avere, ignorat de toată lumea, cu o boală grea, va avea un final tragic. În 1950 a fost arestat, iar patru ani mai târziu a murit în închisoare Bibliografie 7. Constantin Argetoianu rămâne însă autorul unei opere diaristice și memorialistice impresionante care reflectă o întreagă epocă cu personaje, evenimente, intrigi, tragedii. Materialele voluminoase au fost ferite din calea distrugerii (cu excepția memoriilor anului 1943), fiind depuse de Argetoianu în 1948 în seifurile Bibliotecii Academiei Române sau date spre păstrare unor persoane de încredere Bibliografie 8.

Bibliografie

1. Ion Bitoleanu, Șefi de partide priviți cu ochii vremii lor, Constanța, Ex Ponto, 2006, p. 22.
2. Stelian Neagoe, Politică și destin. Constantin Argetoianu, București, Editura Machiavelli, 2012, 114.
3. Stelian Neagoe, op. cit., p. 35.
4. Ion Bitoleanu, op. cit., p. 15.
5. Ion Bitoleanu, op. cit., p. 17.
6. Ion Bitoleanu, op. cit., p. 21.
7. Ion Bitoleanu, op. cit., p. 35.
8. Stelian Neagoe, op. cit., p. 409-410.

Descarcă imaginea

:Personalităţi
:II. România Mare