Alexandru Ioan Cuza (n. 1 aprilie 1820, Bârlad, m. 3 mai 1873, Heidelberg)
Descrierea imaginii
Este un bărbat de vârsta a 2-a, cu păr scurt urcat într-o parte, mustață și cioc lung, îmbrăcat în uniformă militară.
În imaginea portret textura de biluțe dese formează frizura, mustața și ciocul.
Uniforma este reprezentată prin textura de romburi pline în relief.
Gulerul este texturat prin semne plus mari, urmate de o fâșie îngustă evidențiată prin linii drepte.
A doua ipostază îl prezintă pe Cuza în picioare, îmbracat în uniformă de dorobanţi călare, cu sabia în mâna stângă, o accesibilizare a fotografiei realizate de Carol Szathmári în anul 1863.
Textura cu x-uri reprezintă uniforma militară, peste care sunt evidențiate detalii de ornamente și decorații militare pline în relief.
Este încălțat cu cizme înalte până la genunchi, reprezentate în relief plin.
Sabia este texturată cu linii oblice întrerupte.
Date istorice
Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite între 1859 și 1866, s-a născut la 20 martie/1 aprilie 1820 în Bârlad. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 domn al Țării Românești. După alegerea ca domn al celor două principate românești, a acționat diplomatic pentru recunoașterea unii celor două teritorii de către marile puteri. Recunoașterea uniri sub un singur domn, chiar dacă numai pe durata vieții sale, a avut loc în ianuarie 1862. Noul stat a primit denumirea de România, iar capitala a fost stabilită la București Bibliografie 1.
Ca orientare politică, domnitorul Cuza avea mai multe în comun cu liberalii, fiind un susținător al reformelor agrare și electorale. Cu toate acestea, a intrat în conflict atât cu liberalii, cât și cu conservatorii. Din această cauză, perioada în care a condus Principatele Unite a fost caracterizată pe de o parte de adoptarea unor legi reformatoare, iar pe de altă parte de încercări ale adversarilor săi de a-l înlătura de la putere Bibliografie 2.
În timpul domniei sale, au fost adoptate mai multe legi importante pentru evoluția ulterioară a României, printre care secularizarea averilor mănăstirești. Adoptată la 13/25 decembrie 1863, legea prevedea înscrierea tuturor veniturilor mănăstirești în bugetul statului și oferirea de despăgubiri conform unei grile stabilite de stat. O altă reformă a fost modificarea legii electorale, extinzându-se dreptul de vot prin reducerea semnificativă a censului Bibliografie 3. Modificările aduse de Cuza au constat în fixarea a două categorii de alegători: alegători direcți, care plăteau un impozit către stat de minim patru galbeni și aveau vârsta de minim 25 de ani, și alegători primari, care votau indirect, prin delegați, dacă îndeplineau condiția unui venit de 48 de lei la sate, 80 lei la orașe mici și 110 la orașe mari. După lovitura de stat din mai 1864, Convenția de la Paris din 1857 a fost modificată Bibliografie 4. Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris, aprobat prin plebiscit și considerat de istorici o „adevărată Constituție a României” a sporit „puterile domnitorului” Bibliografie 5.
În ultimii ani ai mandatului său, au mai fost adoptate și alte legi. Dintre acestea merită menționate Decretul Lege din 4/16 iulie 1864, prin care a fost înființată Universitatea din București, Decretul Lege din 14/26 august 1864. Ultimul a desființat claca și alte „servituți”, iar țăranii au fost împroprietăriți pe loturile pe care lucrau. În timpul său, a mai fost promulgată în decembrie 1864 și „Legea pentru organizarea armatei în România”. Actul normativ „prevedea formarea armatei române din armată permanentă, cu rezervele ei și milițiile compuse din grăniceri și dorobanți cu rezervele lor.” Bibliografie 6. Creșterea puterilor lui A. I. Cuza nu i-a lăsat indiferenți pe adversarii săi, generând nemulțumiri interne și externe Bibliografie 7. După demisia lui Mihail Kogălniceanu și dizolvarea guvernului pe care îl conducea la 23 ianuarie/4 februarie 1865, „monstruoasa coaliție” și-a reluat acțiunile de înlăturare a lui Cuza. În noaptea de 11/23 februarie 1866, un grup de ofițeri și civili au pătruns în palat . L-au obligat pe Cuza să semneze decretul de abdicare, conducerea statului fiind încredințată unei Locotenențe domnești, formată din general N. Golescu, colonel N. Haralamb și Lascăr Catargiu, și unui guvern provizoriu condus de Ion Ghica Bibliografie 8 După abdicare, Alexandru Ioan Cuza a plecat din țară. A murit la 3 mai 1873 în Heidelberg, Germania Bibliografie 9.
Bibliografie
1. Ioan Scurtu, Istoria Românilor în timpul celor patru regi. Carol I, București, Editura Enciclopedică, 2010, pp. 23-25, Nicolae Isar, Istoria modern a românilor 1774/1784-1918, Editura Universitară, București, 2006, p. 252.
2. Nicolae Isar, op. cit., p. 252.
3. Cens-Avere.
4. Nicolae Isar, op. cit., p. 271.
5. Ioan Scurtu, Istoria Românilor în timpul celor patru regi. Carol I, București, Editura Enciclopedică, 2010, p. 27.
6. Ioan Scurtu, Istoria Românilor în timpul celor patru regi. Carol I, București, Editura Enciclopedică, 2010, p. 271
7. Florin Mihai, Mihai Voinea, Cuza, erou sau dictator?, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cuza-erou-sau-dictator 2018.
8. Nicolae Iorga et alli, Regii României, Bucuresti, Tess Expres, 1998, p. 7.
9. Mircea Duțu, Maria Obrenovici, amanta care îl strivește pe marele Cuza, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/maria-obrenovici-amanta-care-il-striveste-pe-marele-cuza 2018.
Descarcă imaginea
Portret: http://imaginitactile.ro/images/8/81/Alex_Cuza_portret.jpg
Plan întreg în picioare: http://imaginitactile.ro/images/e/e7/Alexandru_Ioan_Cuza.jpg
:Personalităţi
:I. Crearea Statului Român
