fbpx

Descrierea imaginii

Date istorice

La 30 august 1948 era creată prin Decretul nr. 221 Direcția Generală a Securității Poporului. Înființarea principalei instituții a regimului comunist a fost precedată de preluarea controlului după 23 august 1944 și, mai ales, după 6 martie 1945, odată cu instalarea primului guvern comunist condus de Petru Groza de subordonarea structurilor polițienești. Aceasta s-a realizat atât prin epurarea fostului corp de funcționari, cât și prin angajarea unor membri ai Partidului Comunist în funcțiile de conducere. Printre ei, numeroși agenți sovietici, cum ar fi Gheorghe Pintilie și Alexandru Nicolschi. În 1948, Securitatea avea 10 direcții centrale, 11 direcții regionare și o direcție aparte (Securitatea București) [Bibliografie 1]. Scopul ei principal, indiferent de reorganizările succesive din perioada comunistă, l-a reprezentat încă din 1948 și până în 1949 „apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare Române, contra uneltirilor duşmanilor din interior şi exterior” [Bibliografie 2]. În perioada comunistă, Securitatea a avut mai multe reorganizări. Dintre acestea, cele mai importante au fost cele din 1951 (schimbarea denumirii în Direcția Generală a Securității Statului, desființarea SSI și înființarea unei direcții de Informații Externe în structura Securității), 1952 (crearea unui Minister al Securității Statului, distinct de cel al Internelor, care a existat în această formă până în 1953, an în care cele două ministere s-au reunificat), 1967 (înființarea Consiliului Securității Statului ca parte a Ministerului de Interne, funcționând între 1968 și 1972 ca structură independentă de MI) și 1978 (crearea Departamentului Securității Statului – formă sub care a existat până în 1989) [Bibliografie 3]. De-a lungul regimului comunist, personalul Securității a variat. De la aproximativ 4000 de angajați câți avea în 1948 a ajuns în decembrie 1989 la 38 682 de salariați [Bibliografie 4].

Instituția, ce a jucat un rol vital în asigurarea ordinii ideologiei marxist-leniniste, i s-au adus la conducere oameni ce se dovediseră loiali comunismului [Bibliografie 5]. Nu doar loialitatea i-a adus în funcții, ci și lipsa acută de conștiință, ce le permitea să înlăture pe oricine ar fi stat contra regimului [Bibliografie 6]. Un astfel de personaj a fost Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg), numit subdirector general [Bibliografie 7]. Primul director al Securității a fost Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenko) [Bibliografie 8]. Pentru  legitimarea regimului, era necesară continuarea “luptei de clasă”, prin descotorosirea de toate elementele potrivnice acesteia [Bibliografie 9]. “Activitatea informativ-operativă” [Bibliografei 10] viza toate păturile societății, de la țăranii înstăriți, pe care îi considerau parte a chiaburimii și până la intelectualii de frunte ai României [Bibliografie 11]. Tocmai de aceea Securitatea este văzută drept componentă a unui regim ce “permite și/sau impune o aplicare nelegitimă, imprevizibilă și difuză, chiar și în ceea ce privește oameni evident nevinovați, a unor mijloace coercitive interzise de ordinea legală proclamată”[Bibliografie 12].

Bibliografie

    1. Mircea Stănescu, Gabriel Catalan, Scurtă istorie a Securității, disponibilă online la adresa  https://gabrielcatalan.wordpress.com/2013/09/24/scurta-istorie-a-securitatii/ [8 decembrie 2018].
    2. Ibidem.
    3. Ibidem.
    4. Alina Ilinca, Liviu-Marius Bejenariu, Direcția Generală a Securității Statului, în Dan Cătănuș (coordonator), România 1945. Enciclopedia Regimului Comunist. Instituții de partid, de stat, obștești și cooperatiste, București, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2012, pp. 242, 256.
    5. Florian Banu, “Strămoșii” Securității – structuri de poliție politică în România în perioada 23 august 1944 – 30 august 1948, în Aurel Pentelescu, Gavril Preda, editori, Clipe de viaţă. Comandorul dr. Ilie Manole la 60 de ani, Editura Karta-Graphic – Printing, Publishing, Editing,  Ploieşti, 2007, p. 468.
    6. Ibidem.
    7. Ibidem, p. 469.
    8. Dennis Deletant, Communist terror in Romania. Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965, Londra, Hurst and Company, 1999, p. 314.
    9. Mircea Stănescu, Gabriel Catalan, “Scurtă istorie a Securității”, în Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, Horia Dumitrescu, coord., Istorie și societate, vol II, Editura Mica Valahie, București, 2011, p. 272.
    10. Ibidem, p. 283.
    11. Dorin Dobrincu, “Colectivizarea agriculturii și represiunea împotriva țărănimii din România (1949 – 1962)”, în Ruxandra Cesereanu, coord., op. cit., p. 113.
    12. Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, 2006, p. 171.

 

 

Descarcă imaginea