Miliția

Descrierea imaginii

Date istorice

O dată cu formarea primului guvern comunist la 6 martie 1945 a urmat o perioadă în care comuniștii au obținut controlul asupra instituțiilor statului, inclusiv asupra Poliției, prin numirea unor membri au Partidului Comunist în conducerea acestor structuri. După abdicarea impusă regelui Mihai, vechile instituții, chiar dacă ajunseră să fie controlate de către comuniști, au fost desființate. Locul lor a fost luat de unele noi, organizate după modelul sovietic. O astfel de instituție a fost și Miliția, creată la 23 ianuarie 1949. [Bibliografie 1]. Deși atenția istoricilor în reconstituirea represiunii comuniste a fost de cele mai multe focusată asupra Securității, Miliția a fost tot timpul unul dintre aliații ei instituționale [Bibliografie 2], având rolul de a „apăra regimul de democrație populară și a cuceririlor oamenilor muncii, de a asigura respectarea legalității populare, a proprietății publice și a drepturilor cetățenilor“. Controla totodată și deplasarea cetățenilor dintr-un loc în altul. În acest scop, ea era ceea care elibera permisele de ședere [Bibliografie 3]. În ceea de a doua perioadă a regimului comunist, Miliția a devenit unul dintre instrumentele prin care Securitatea acționa împotriva opozanților politici, aceștia fiind ridicați de Miliție și internați în spitalele de psihiatrie sub atenta coordonare a Securității. [Bibliografie 4]. În anii ’70 și ’80, Miliția a mai fost și o armă împotriva celor considerați a fi ostili regimului sau a celor care se revoltau. Astfel, Miliția nu doar că a participat la reprimarea liderilor unor revolte anticomuniste, dar devenise „responsabilă şi de supravegherea transpunerii în practică a politicii demografice a regimului” [Bibliografie 5].  În același timp, diferiți contestatari ai regimului comunist erau anchetați de Miliție, tot sub îndrumarea Securității, pentru infracțiuni de drept comun sau politic, existând situații când cei reținuți au fost omorâți în timpul anchetelor brutale la care au fost supuși. Un astfel de caz este cel al disidentului Gheorghe Ursu, căruia organele de Miliție i-au plantat valută în casă pentru a-l putea aresta, iar ulterior a fost anchetat în arestul Miliției din Rahova, unde a și fost omorât [Bibliografie 6].

Bibliografie

1. 1. Florian Banu, ”<<Orice-nceout se vrea fecund>>: Secvențe ale organizării și activității Miliției RPR (1949-1956), în Dosarele istoriei, nr. 2, p. 51.
   2. Capitolul „Aliații instituționali ai Securității” în Florian Banu, Liviu Țăranu (coordonatori), Securitatea, vol. I, București, Cetatea de Scaun, 2016, passim.
   3. Daniel Velicu, 23 ianuarie 1949 – Înființarea Miliției, disponibil online la https://www.iiccr.ro/23-ianuarie-1949-infiintarea-militiei/ accesat la 07.12.2018.
   4. Corina Doboș, Dumitru Lăcătușu, Marginalităţi fluide în România ceaușistă:
      cazul lui Gh. Brașoveanu între „boală mintală” și „dizidenţă, în Cristian Iftode, Cristina Voinea (editori), Critică, Marginalitate și Cinism, București, Editura Universității din București, 2017, 296-298.
   5. Luminița Fanu, Florian Banu, Miliția, în Liviu Țăranu (coordonatori), Securitatea, vol. I, București, Cetatea de Scaun, 2016, p. 371.
   6. Ibidem.

Descarcă imaginea