fbpx

Descrierea imaginii

Date istorice

Prin Convenția de Armistițiu semnată de România în septembrie 1944 era prevăzută  obligativitatea înființării unei Comisii Aliate de Control care avea drept atribuții principale punerea în aplicare a condițiilor impuse de Înaltul Comandament Sovietic [Bibliografie 1], sub al cărui control funcționa, și care teoretic acționa „în numele puterilor aliate”. După cum menționa istoricul Dennis Deletant, această comisie „funcționa” însă numai „conform statutelor întocmite de către ruși”. În cadrul ei, reprezentanții americani și britanici revenindu-le doar statutul de delegați [Bibliografie 2]. Astfel, ea a avut în epoca statutul unui „supraguvern sovietic” și prin intermediul căreia erau transmise ordinele sovieticilor către guvernele României care s-au succedat după 23 august 1944 (guvernele Constantin Sănătescu, Nicolae Rădescu și Petru Groza). În scopul îndeplinirii acestor adevărate dictate, comisia nu ezita să organizeze mișcări destabilizatoare la nivelul întregii țări. Prin intermediul acestor mișcări, se mai urmărea și numirea în funcțiile de prefecți și miniștri a unor membri ai Partidului Comunist Român [Bibliografie 3]. Comisia își avea sediul la București, iar Guvernul României era cel care avea obligativitatea de a-i îndeplini instrucțiunile [Bibliografie 4]. Una dintre primele cerințe a fost crearea a două tribunale ale poporului, la București și Cluj, unde urmau să fie judecați toți cei suspectați de crime de război [Bibliografie 5].

Bibliografie

  1. Smaranda Vultur, ”The role of ethnicity in the collectivization of Tomatic/Triebswetter (Banat region) (1949-1956), în Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi, coords, Transforming Peasants, Property and Power: The Collectivization of Agriculture in Romania, 1949-1962, Budapeste, CEU Press, 2009, p. 144.
  2. Dennis Deletant, România sub regimul comunist, București, Fundația Academia Civică, 1997, pp. 40, 42.
  3. Tismăneanu, Vladimir; Dobrincu, Dorin; Vasile, Cristian; Raport final, Bucureşti, Humanitas, 2007, p. 197.
  4. Fărcășanu  Mihail, Viitorul libertății: publicistică din țară și din exil (1944-1963), Iași, editura Polirom, 2013, p. 57.
  5. Smaranda Vultur, op. cit., p. 145.

Descarcă imaginea