fbpx

__TOC__

Descrierea imaginii

Date istorice

Înființat în aprilie 1918, sub denumirea de Liga Poporului, această formațiune politică își propunea coagularea mai multor curente și chiar partide politice sub charisma coezivă a mareșalului Alexandru Averescu. În opinia lui Stelu Șerban, această formațiune a reușit să capitalizeze „psihologia tranșeelor” Bibliografie 1, făcând astfel din Averescu primul lider politic ce se înscris în curentul mai larg al mesianismului politic. Din imaginea de părinte al soldaților din tranșee, în 1920 va fi perceput drept protector al țărănimii, făcându-se uitat că în timpul răscoalei din 1907 a condus reprimarea masivă a acestei mișcări în județele din Oltenia. Petre P. Negulescu atrăgea atenția și asupra stimulilor revoluționari emanați de Revoluția bolșevică din Rusia. Într-un asemenea context, întrebarea pe care și-o puneau mulți lideri era cum „s-ar putea ocoli primejdia ce ne amenință, canalizând nemulțumirile maselor populare și dându-le putința să-și caute satisfacție pe căi legale …?” Bibliografie 2.
Având în vedere că vechile partide nu prezentau garanții de integritate, soluția era o formațiune politică nouă, condusă de un personaj-cheie al războiului din care România tocmai ieșise. De altfel, programul Ligii Poporului era mai degrabă unul populist, vehiculând doar unele lozinci ca „Muncă, cinste, legalitate” sau „Răspunderi” Bibliografie 3. Trebuie reamintit că în aprilie 1918, România era un stat învins, care tocmai ce încheiase pacea cu Germania în condiții foarte dezavantajoase. Necesitatea unei refondări a statului român pornind de la principii ca onestitate, asumare și profesionalism era evidentă. La 13 martie 1920, Alexandru Averescu a fost desemnat pentru funcția de premier al României, având obligația să organizeze alegerile parlamentare pe baza votului universal masculin. Cu scopul de a-și lărgi baza electorală, Liga Poporului va fuziuna cu diferite organizații politice din provinciile unite (Basarabia, Bucovina și Ardeal), schimbându-și la 17 aprilie 1920 și titulatura în Partidul Poporului.
Din punct de vedere ideologic, Partidul Poporului a fost un grup eteroclit, ce reunea în special foști lideri conservatori (Nicolae Titulescu sau Constantin Argetoianu), dar și personalități cu viziuni social-democrate (ca Grigore Trancu-Iași sau Petre P. Negulescu, care în 1917 au pus bazele unui efemer Partid al Muncii). Cert este că în climatul social dificil de după Marea Unire, Partidul Poporului și-a asumat o viziune socială clară cu privire la dezvoltarea României, în timpul guvernării din 1920-1921 fiind înfăptuită reforma agrară în timpul ministeriatului Constantin Garoflid Bibliografie 4, în timp ce Petre P. Negulescu a prezentat unul dintre cele mai coerente proiecte pentru reformarea învățământului românesc, acțiune întreruptă, însă, de răsturnarea guvernului de către liberali în 1921.
În 1923 o importantă grupare condusă de Constantin Argetoianu a trecut la PNL, Alexandru Averescu rămânând liderul incontestabil al acestui partid. În timpul guvernării din 1926-1927, la nivelul percepției publice s-a consolidat ideea că Alexandru Averescu era un lider politic labil, care acționa conform planurilor liderului liberal Ion I.C. Brătianu. După ce a părăsit guvernarea, Partidul Poporului a intrat pe un trend descendent, locul său de rival al PNL fiind luat de PNȚ.
Bibliografie
1.Stelu Șerban, Elite, partide și spectru politic în România interbelică, București, Editura Paideia, 2006, p. 133.
2.Petre P. Negulescu apud Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în sec. XX 1918-1948, București, Editura Paideia, 1999, p. 119.
3.Ibidem, p. 118.
4.Stelu Șerban, op.cit., p. 135.

Descarcă imaginea

:Partide Politice
:II. România Mare