fbpx

Descrierea imaginii

Imaginea prezintă țăranul român, privit frontal, alături de elementele specifice vieții rurale, respectiv carul tras de boi.

În partea de sus se află un car de lemn, privit din profil, redat printr-un dreptunghi orizontal, îngust, texturat cu linii oblice, paralele, pe care stă un morman de fân acoperit cu o peluză, sau un sac, reprezentat prin textură de plus-uri mici și dese.

Roțile carului sunt redate prin cercuri pline în relief.

În marginea stângă, sub car, privită din profil, se află o bovină, bou sau vacă, animal de dimensiuni mari, robust, cu coarne și urechi mici, bot lat, abdomen proeminent, coadă lungă și subțire, picioare scurte terminate cu copite.

Animalul este evidențiat prin textură ondulată.

Lângă acesta, în partea dreaptă, stă în picioare un țăran, îmbrăcat cu straie populare, câmașă de in largă, redată prin textură compactă cu puncte, pantaloni mulați sau ițari evidențiați prin textură de linii orizontale, paralele și îngroșate.

Pe cap poartă o pălărie de paie, cu bor scurt, redată plină în relief.

Date istorice

La cumpăna dintre secolele XIX-XX și în primii ani până la izbucnirea Primului Război Mondial, în România, agricultura era principala activitate economică a țării, peste 80% din populație trăind la sat, în subdezvoltare și sărăcie, în vreme ce rata mortalității se păstra la cote ridicate Bibliografie 1. Deși clasa boierească dispăruse, moșierimea era forța economică deținătoare de pământuri la sate, care nu participa însă direct la administarea domeniilor, fiind intermediată în legătura cu țărănimea lucrătoare de pământuri prin pătura arendașilor. Țărănimea, clasa socială cea mai răspândită, se diferenția pe câteva straturi în funcție de ocupații și nivel de trai. Argații erau țăranii cei mai săraci, care nu dețineau pământ (300.000 persoane). Drept urmare o parte din aceștia închiriau porțiuni de teren pe care plăteau dijmă. Apoi, urmau țăranii care dețineau mai puțin de 5ha de pământ (750.000 persoane) și care erau nevoiți să-și suplimenteze veniturile modeste lucrând tot pentru moșieri și arendași. Țăranii mijlocași, care dețineau între 5ha și 10ha, reprezentau echivalentul a 176.000 gospodării, în timp ce țăranii înstăriți alcătuiau pătura cea mai subțire (36.000 persoane), deținând între 10-50 ha, ceea ce le conferea un nivel de trai decentBibliografie 2.
În aceste condiții, la începutul secolului XX, țăranul român devine personajul uneia dintre cele mai sângeroase evenimente: răscoala din 1907, reprimată violent de autorități, lăsând în urmă mii de victime și zeci de mii de arestați. Cauzele răscoalei sunt multiple. Reforma agrară din 1864 nu a reușit să scoată țărănimea din sărăcie, deși țăranii primiseră drept de proprietate. Dependența de moșieri a rămas crescută, în condițiile în care aceștia dețineau încă cea mai mare parte din pământurile arabile. Treptat, țăranii au fost nevoiți să-și diminueze proprietatea prin vânzare către moșieri sau chiar au pierdut-o cu totul, fiindcă pământul era insuficient sau neproductiv, iar țăranii nu dețineau cunoștințele și nici mijloacele necesare pentru rentabilizarea agriculturii Bibliografie 3. În plus, în condițiile secetei din anumiți ani, moșierii impuneau în continuare țăranilor obligații legate de muncă sau de livrare a unei părți din recoltă în schimbul folosirii unei părți din teren. Imposiblitatea îndeplinirii obligațiilor a dus la folosirea forței și a abuzurilor față de care țăranii se puteau cu greu apăra, în lipsa unei forțe politice care să le reprezinte interesele. Tehnicile rudimentare istovitoare în lipsa utilajelor sau a animalelor, condițiile de viață nepotrivite legate de locuire și hrană și analfabetismul au acutizat starea țărănimii și au dus la izbucnirea răscoalei sângeroase din primăvara anului 1907.
Ruinați și abuzați de moșieri și cămătari, împovărați de impozitele către stat și afectați de secetele ultimilor ani, țăranii se confruntau astfel cu spectrul foametei. Răscoala a izbucnit în nord-estul țării, în satul cu nume predestinat, Flămânzi, din județul Botoșani. A debutat cu un caracter antisemit, manifestat împotriva trustului evreiesc de arendași Fischer, dar s-a extins apoi treptat în toată țara, împotriva deținătorilor moșieri de pământ. Protestele pașnice s-au transformat în acțiuni violente de atac asupra moșierilor și arendașilor, la care au participat toate păturile țărănimii Bibliografie 4. Atmosfera fusese pregătita de intelectualitatea satelor, sub propaganda desfășurată anterior prin presă și alte publicații, sub semnătura lui Vasile Kogălniceanu sau Nicolae Iorga. Răscoala a fost reprimată sângeros de guvernarea liberală care a apelat la forța armatei. Până în aprilie, tulburările au fost stăvilite, lăsând în urmă nenumărate victime. Cu toate încercările de reformă survenite după 1907, abuzurile au continuat iar situația a rămas la fel. O nouă reformă agrară a survenit abia după Primul Război Mondial, dar aplicarea defectuosă a menținut țăranul român în aceeași stare de subdezvoltare, ceea ce a dus treptat la despărțirea lui de agricultură și orientarea spre industria de la orașe.
Țăranul român, protagonist al Răscoalei de la 1907, a rămas în conștiința românească ca simbol al suferinței și victimă a exploatării, fiind portretizat în literatură și arte plastice.
Bibliografie
1. Keith Hitchins, România 1866-1947, București, Humanitas, 2013, p. 164.
2. Keith Hitchins, op. cit., p. 166-167.
3. Keith Hitchins, op. cit., p. 174.
4. Philip Gabriel Eidelberg, The Great Rumanian Peasant Revolt of 1907. Origins of a Modern Jacqueire, Leiden, E. J. Brill, 1974, p. 200.

Descarcă imaginea

https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2018/12/C234_Taran_roman_-_Maria_Bucurenciu.png