Descrierea imaginii
Imaginea prezintă sigla Partidului Național Liberal.
Douăsprezece stele reprezentate prin textură punctată înconjoară circular un pătrat ce conține o săgeată îngroșată direcționată cu vârful spre nord-est.
În partea de jos a stelelor sunt inscripționate inițialele partidului, respectiv PNL, redate prin textură de x-uri.
Date istorice
Partidul Național Liberal a fost creat la 5 iunie 1875, destinul său fiind strans legat de cel al familiei Brătianu. Partidul a avut între 1875 și 1947 șapte președinți: Ion C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, Dimitrie A. Sturdza, Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, Ion G. Duca şi Constantin I. C. Brătianu. Partidul a fost condus și asociat burgheziei industriale și comerciale, fiind interesat de modernizare și de mijloacele noi din economie Bibliografie 1. În perioada anterioară Primului Razboi Mondial, PNL s-a aflat in mijlocul dezbaterii despre modernizare si occidentalizare, aflându-se in opoziție cu Partidul Conservator (dominat de marii latifundiari si vechea boierime), condus, printre alții, de Titu Maiorescu (1913-1914) și Alexandru Marghiloman (1914-1925) Bibliografie 2. Obiectivele de modernizare prin industrializare și împrumutarea instituțiilor occidentale s-au conturat in sloganul „Prin noi insine”, ceea ce avea sa reflecte atitudinea viitoare, protecționistă, a politicilor liberalilor romani Bibliografie 3.
Perioada antebelica a fost una în care liberalii au dominat, mai ales între 1878 și 1888, totul avându-l în centru pe Ion C. Brătianu (supranumit Vizirul). Rascoala țărănească din 1907 i-a readus in prim plan pe liberali, când regele Carol I a apelat la ei pentru detensionarea situației, materializată prin folosirea represiunii împotriva țăranilor. Însă în aceeași perioadă a devenit evident și faptul ca era nevoie de un suflu nou in conducerea partidului, fiind promovat Ion I.C. Brătianu în locul bătrânului Sturdza. Bibliografie 4. La începutul Primului Război Mondial, guvernul liberal în acord cu majoritatea societății au considerat că pastrarea neutralității era cea mai buna opțiune pentru România Bibliografie 5, dar ulterior, Brătianu va rămâne mereu asociat Marii Uniri, ca unul dintre arhitecții ei.
În perioada interbelică PNL a continuat să domine viața politica a țării, mai ales în prima parte, fiind lipsiți de rivali după dispariția Partidului Conservator. Două evenimente aveau sa schimbe istoria partidului în această perioadă, moartea în 1927 a lui Ion I.C. Brătianu si formarea Partidului Național Țărănesc ca o forță de opoziție. Keith Hitchins argumentează ca alegerile din 1928 au fost cele mai democratice din interbelic, fiind și câștigate de către țărăniști Bibliografie 6. După instituirea dictaturii carliste, liberalii vor mai guverna indirect prin cabinetul condus de Gheorghe Tătărescu (reprezentant al aripii tinere a PNL), deși puterea reala era deținută de Carol al II-lea Bibliografie 7. În urma consolidării regimului comunist, in 1947, PNL va dispărea din viața politică a României până în 1990.
În 15 ianuarie 1990, la mai puțin de o lună după căderea regimului comunist, PNL a fost reînființat, avându-l ca președinte în primii trei ani pe Radu Câmpeanu. A fost succedat de Mircea Ionescu-Quintus, care va deține această funcție până în 2001 Bibligrafie 8 și care pentru alegerile din 1996 a luat decizia de a reveni în cadrul CDR, după ce fusese scos din această alianță de către Radu Câmpeanu, ceea ce va duce PNL la guvernare pentru prima dată după comunism Bibliografie 9. Această perioadă a rămas în istoria României drept una de criză economică și instabilitate politică. PNL a revenit la guvernare în 2004, în cadrul unei alianțe alături de Partidul Democrat Bibliografie 10. Următoarele alegeri au adus o înfrângere electorală și trecerea în opoziție. În februarie 2011 a fost formată Uniunea Social Liberală, o alianță politică între PNL și Partidul Social Democrat, care în 2012 a câștigat alegerile, deși nu avea să fie o înțelegere de lungă durată, în 2014 PNL ieșind de la guvernare Bibliografie.
Bibliografie
1. ***, ”Partidul Național Liberal – Evoluția politică”, in Historia, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/partidul-national-liberal-evolutia-politica 25 noiembrie 2018.
2. Keith Hitchins, România 1866-1947, Ediția a IV-a, Humanitas, București, 2013, pp.72-75
3. Stan Mircea Flavius, ”Istoria Partidului Național Liberal în perioada antebelică”, in Historia, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/istoria-partidului-national-liberal-in-perioada-antebelica 25 noiembrie 2018.
4. Keith Hitchins, op.cit., pp.105-106, pp.123-124.
5. ***, ”Partidul Național Liberal – Evoluția politică”, in Historia, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/partidul-national-liberal-evolutia-politica 25 noiembrie 2018.
6. Keith Hitchins, op.cit., p.449.
7. Bogdan Varsan, ”Guvernul Tătărescu. Ultimul liberal sau primul carlist?”, in Historia, accesibil online la adresa https://www.historia.ro/autor/bogdan-varsan 25 noiembrie 2018.
8. Horia Plugaru, “Preşedinţii Partidului Naţional Liberal, anii 1989-2014”, in Agerpres, 26 iunie 2014, accesibil online la adresa https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/06/27/documentar-presedintii-partidului-national-liberal-anii-1989-2014-09-31-14 25 noiembrie 2018.
9. ***, “1996 – 2000 – Deziluzia CDR: mult haos, puţină reformă, in Adevărul, 20 iunie 2010, accesibil online la adresa https://adevarul.ro/news/eveniment/1996-2000-deziluzia-cdr-haosputina-reforma-1_50bd3cce7c42d5a663c8d3ce/index.html 25 noiembrie 2018.
10. Horia Plugaru, Cristian Anghelache, ”Alegerile parlamentare din 2004”, in Agerpres, 11 noiembrie 2016, accesibil online la adresa https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2016/11/06/alegerile-parlamentare-din-2004-04-54-32 25 noiembrie 2018.
https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1607546-alianta-obtinut-majoritatea.htm 25 noiembrie 2018
11.***, ”Alianţa PSD-ACD se va numi Uniunea Social-Liberală”, in Medifax, 3 februarie 2011, accesibil online la adresa https://www.mediafax.ro/politic/alianta-psd-acd-se-va-numi-uniunea-social-liberala-7948200 25 noiembrie 2018; Andi Manciu, ”Alianţa USL s-a destrămat. PNL a votat ieşirea de la guvernare şi solicită demisia lui Ponta” in Ziarul Financiar, 25 februarie 2014 -, accesibil online la adresa https://www.zf.ro/politica/alianta-usl-s-a-destramat-pnl-a-votat-iesirea-de-la-guvernare-si-solicita-demisia-lui-ponta-12148840 25 noiembrie 2018.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/PNL_sigla.png