fbpx

Descrierea imaginii

Date istorice

Reeducarea a fost în principiu o macabră încercare de control a minții umane, pe care sovieticii o numeau “explozie”, iar românii “șoc” Bibliografie 1, încercare ce a adus atât de multe victime pentru un deziderat absurd: controlul conștiinței umane, servitutea umană sinceră. Metoda implementată de Anton Makarenko, avea scopul de a face omul, din cauza impactului psihologic, să accepte ideologia marxist-leninistă, nu din frică, ci din “datorie” Bibliografie 2. Metoda nu presupunea numai tortura aplicată de executanți ai Securității. Deținuții era forțați să se bată între ei. Astfel, șocul nu era doar unul fizic, ci și unul psihic și emoțional, iar deținuții n-ar mai fi putut să creeze alianțe după șocul la care erau supuși. Mai mult de atât, prizonierii erau obligați să asiste la programe de instruire politică stalinistă Bibliografie 3.
Torturile aplicate duceau astfel la asumarea unor cuple imaginare și nu numai. În cele din urmă, deținuții erau obligați să îi dea în vileag pe aceia dintre ei care aveau încă rețineri provocate de conștiință atunci când erau puși să se bată între ei Bibliografie 4. Ultima etapă a macabrului experiment o reprezenta renunțarea la valorile și convingerile morale, sau la credința religioasă. Astfel, sub forma unei demascări publice, deținuții ce au aparținut în trecut mediului religios, sau cei care încă își mai păstrau religia vie, erau îmbrăcați în Iisus și umiliți de ceilalți Bibliografie 5.
Experimentul a fost introdus într-o formă incipientă la Penitenciarul Suceava, apoi mutat la Pitești, unde primul val de ”reeducați” aveau să ”reeduce” alți prizonieri la rândul lor. Grupul de supraveghetori ai experimentului ce a avut loc la Penitenciarul Pitești era condus de Eugen Țurcanu, căruia avea să i se aducă numeroase acuzații mai târziu Bibliografie 6.
În 1952, în contextul demarării procesului de epurare a grupului Pauker-Vasile-Georgescu, experimentul de la Pitești ia sfârșit. Vina pentru ce s-a întâmplat în penitenciar se aruncă asupra a cei 22 de angajați, dintre care 16 au fost executați la 17 decembrie 1954 la Închisoarea Jilava. Printre aceștia s-a numărat și Eugen Țurcanu, acuzat de moartea a 30 de deținuți Bibliografie 7.
Bibliografie
1. Mircea Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1945 – 1952) vol I, Aiud, Suceava, Pitești, Brașov, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 28.
2. Ibidem, p. 31.
3. Andrei Muraru, coord., Dicționarul penitenciarelor din România comunistă 1945-1967, Iași, Editura Polirom, 2008, p.55.
4. Wiliam Totok, Elena-Irina Macovei, Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România, Iași, Editura Polirom, 2016, p. 278.
5. Ruxandra Cesereanu, Gulagul în conștiința românească. Memorialistica și literatura închisorilor. Eseu de mentalitate, Iași, Polirom, 2005, p. 218.
6. Anca Ștef, Supraviețuitorii. Mărturii din temnițele comuniste ale României, București, Editura Humanitas, 2014, p. 22.
7. Andrei Muraru, coord., op. cit., p. 433.

Descarcă imaginea