Descrierea imaginii
Imaginea prezintă o scenă a deportării romilor, unde doi soldați discută lângă un cort, în timp ce doi copii rromi desculți și îmbrăcați în straie uzate sunt izgoniți.
Cortul de pânză, din partea stângă, redat prin textură punctată, este prins pe doi stâlpi de lemn poziționați vertical., evidențiați plini în relief.
În dreapta cortului doi soldați îmbrăcați în uniformă militară redată prin textură ondulată și căciulă cu urechi reprezntată plinăîn relief, sunt așezați pe două buturugi late de lemn, față în față.
În față sunt doi copii îmbrăcați în haine prea mari, ponosite și rupte.
Fetița din stânga poartă o haină largă redată prin textură ondulată și o bluză deșirată, ce cade pănă la genunchi, evidențiată prin textură de linii orizontale și paralele.
Băiatul de lăngă aceasta este îmbrăcat cu o bluză cu glugă pe cap, reprezentată prin textură ondulată și pantaloni redați prin textyură de linii orizontale și paralele.
Date istorice
Deportarea romilor constituie o măsură de persecutare pe criterii etnice a romilor din România, care a fost dispusă de către Ion Antonescu în timpul dictaturii sale, și care prevedea strămutarea forțată a familiilor de romi în lagărele din Transnistria. La ordinul personal al lui Ion Antonescu, au fost deportați, în perioada 1942-1944, 24.617 de romi din totalul estimat de 208.700 (conform Recensământului din 1942). Au fost vizate două mari categorii: romii nomazi (11.441), care au fost deportați fără excepție și romii considerați periculoși pentru ordinea publică (13.176). Acestora li s-au adăugat ulterior alte câteva sute. În documentele invocate de autorități nu se menționează nici un criteriu rasial, deși scopul acestei decizii a fost contribuția la purificarea etnică a țării Bibliografie 1. Discuția privind măsurile împotriva romilor au avut loc încă de la începutul anului 1941, înainte ca Transnistria să intre sub guvernare românească. Inițial, Antonescu dorea așezarea romilor din orașe în sate compacte din Bărăgan. Odată cu dobândirea Transnistriei, deportarea va fi operată în lagărele din acest teritoriu Bibliografie 2.
Arestările au avut loc în condiții improvizate, arbitrare. De la o localitate la alta, s-au evacuat din eroare și familii ne-rome sau familii mixte. Victimelor nu li s-a permis să-și ia lucrurile sau să-și lichideze avuturile. Bunurile acestora au fost adesea însușite de jandarmii și polițiștii care coordonau deportarea. Sedentarii au fost transportați cu trenurile, cei nomazi pe jos sau cu căruțele proprii Bibliografie 3. Au fost deportați și romi invalizi, care au luptat în Primul Război Mondial sau membri de familie ai unor romi care luptau pe fronturile actuale în armata română. În urma petițiilor, autoritățile au făcut trieri și au început să trimită familii aflate în astfel de situații înapoi în țară. În 1942, deportările se suspendă, în aceeași perioadă în care autoritățile române refuzau naziștilor deportarea evreilor români în Polonia Bibliografie 4.
Principalele lagăre de destinație au fost zonele Alexandrovca (jud. Oceacov), Caranica, Covaliovca (jud. Berezovca), Mancovca, Voitovca, Stunovca (jud. Balta), și jud. Golta. Caii și căruțele au fost confiscate la destinație. Romii au fost repartizați apoi la diferite munci, fără a li se permite părăsirea localității. Au pierit 11.000 de victime din cauza condițiilor de trai, lipsei de hrană, tifosului exantematic. Mizeria și foamea a împins pe unii romi la acte canibalism Bibliografie 5. Cercetările au arătat că măsurile anti-rome nu s-au bucurat de sprijinul populației. Pentru romii nomazi, lumea nu a intervenit, însă romii sedentari s-au bucurat de gesturi de solidarizare din partea vecinilor și a unor personalități ale vremii. Reacția populației nu a fost una neapărat de empatie, cât de dezaprobare a intervențiilor violente ale autorităților. Opinia publică nu fusese nici influențată în prealabil, printr-o propagandă sistematică, așa cum se procedase în privința evreilor Bibliografie 6. De asemenea, nu a existat o legislație împotriva romilor în România. Deciziile de deportare au fost apanajul exclusiv al autorităților române, argumentate de Antonescu prin actele nesociale pe care aceștia le comiteau în orașe. Cu toate acestea, victime au fost în mare măsură romii stabiliți la sate Bibliografie 7.
Bibliografie
1. Viorel Achim, „Atitudinea contemporanilor faț de deportarea țiganilor în Transnistria”, în Viorel Achim, Constantin Iordachi (coord.), România și Transnistria: problema Holocaustului, București, Curtea Veche, 2004, p. 205.
2. Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iași, Polirom, 2004, p. 229-230.
3. Radu Ioanid, Michelle Kelso, Luminița Mihai Cioabă, Tragedia romilor deportați în Transnistria. 1942-1945, Iași, Polirom, 2009, p. 37-38.
4. Radu Ioanid, op. cit., p. 41-42.
5. Radu Ioanid, op. cit., p. 49.
6. Viorel Achim, op. cit., p. 232.
7. Radu Ioanid, op. cit., p. 34-35.
Descarcă imaginea
https://tactileimages.org/wp-content/uploads/2019/01/Deportarea_rommilor.png
