Oamenii de zăpadă pot să zboare?
de Daniţa Ielchici
Mama se trezi de dimineaţa când mirosul de cafea o chema în bucătărie. Tata fusese foarte matinal şi voia puţină linişte, doar să stea singur cu gândurile lui şi să-şi soarbă cafeaua delicioasă.
Mama voia, acelaşi lucru ca tata. Să stea în tăcere, şi să savureze o ceşcuţă de cafea înainte ca Lidia să-şi deschidă ochii şi să înceapă să pună o întrebare după alta.
Părinţii Lidiei se sărutară şi ochii lor încă închişi păreau să implore încă câteva minute de linişte.
Dar mama, la fel ca tata ştiau că Lidia este extrem de matinală, de obicei se trezea înainte tuturor, rar se trezea după ora 8.
Mama se aşeză în faţa ferestrei cu cafeaua în mână şi se bucură de spectacolul pe care fulgii de nea i-l oferea. Era splendid. Însă liniştea nu dură mult, căci Lidia, simţi mirosul de cafea şi auzi paşii şi şoaptele părinţilor.
Cu părul zburlit apăru în bucătărie.
– Bună dimineaţa. M-am trezit. Am burtica flămândă!
– Bună dimineaţa iubito, îi spuseră mama şi tata într-un glas, zâmbind.
– O să îţi pregătesc micul dejun, dar înainte vino să vezi prima ninsoare, spuse mama.
– Ninge, ninge, spuse fetiţa ţopăind ca un iepuraş. Abia am aşteptat să ningă. Vreau să ieşim afară şi să facem un om de zăpadă uriaş. Vreau să mă dau cu sania. Vreau să ne batem cu bulgării. Vreau să facem îngeri de zăpadă. Să mergem mami, nu mai am răbdare!! spuse Lidia, şi bătu din picior.
– Putem pleca, asta dacă nu mai e flămânda burtica ta, zise mama zâmbind.
– Ai dreptate, e flămândă burtica. Mâncăm şi după aia mergem afară să facem un om de zăpadă, bine?
– Bine comoara mea, spune mami.
– Mami, vreau să te întreb ceva. Şi aşa începu prima întrebare a zilei.
– Spune, draga mea, ce vrei să şti.
– Mă întrebam, oare oamenii de zăpadă pot să zboare?
Mama ştia că Lidia aşteaptă de fapt o poveste, pentru că fetiţei îi plăceau poveştile inventate de mama şi voia ca mama să îi spună în fiecare zi o poveste nouă, nouţă.
Draga mea, o să-ţi răspund cu o poveste care ar putea să fie reală, sau poate fi ficţiune, am auzit-o pe o bunicuţă în parc spunânu-i această poveste nepoţelului ei.
Într-o zi frumoasă de iarnă , pe când soarele zâmbea cu gura până la urechi, copiii, bunici şi părinţi umpluseră marele parc de lângă şcoală.
Oamenii de zăpadă zâmbeau fericiți şi aşteptau să vadă cum copii şi adulţii vor construi alţi oameni de zăpadă, se vor juca şi vor umple aerul cu râsete colorate în mii de culori.
Oamenii noi de zăpadă se nășteau din mânile lor dibace, castele de zăpadă și bulgarii zburau peste tot. Ce fericire! Nimeni nu mai avea nicio grijă. De când așteptaseră copii să ningă. De când așteptaseră să fie zăpadă atât de mare și pufoasă, numai bună de modelat. Se pare că dorințele tuturor se împliniră.
Joaca părea să nu mai ia sfârșit.Bulgării zburau în toate direcţiile, sănile alunecau pe zăpada strălucitoare,cazemate de zăpadă se înălţau în parc, îngeri de zăpadă redecorau locurile unde nu demult tronau rondele de flori.
Întunericul însă se grăbise să vină, goli încet – încet parcul.
După ce ultimul copil plecă cu mama lui de mână, un mic om de zăpadă se întoarse spre mama lui.
– Mama, ce bucuroși au fost copii, părinții și bunicii ce au venit în parc azi. Aș vrea să fiu și eu fericit.
– Și dragul meu, ce te împiedică să fii fericit?
– Nu pot fi fericit, pentru că îmi doresc foarte foarte tare ceva.
– Ce îşi doreşte mami,ce vrea? întrebă Lidia?
– Ai puţină răbdare şi vei afla, îi spuse mama ei.
– Și de asta depinde toată fericirea ta?
– Mmm, da, spuse zâmbind, micul om de zăpadă.
– Nu sunt eu tocmai nefericit, dar îmi doresc un lucru care m-ar face cel mai fericit om de zăpadă din lume.
– Ce îți dorești?
– Îți spun, doar dacă îmi promiți că nu o să râzi.
– Cum aș putea să râd. Sau e ceva amuzant?
– Mama, înaite de ați spune vreau să-mi răspunzi la o întrebare. Oamenii de zăpadă pot să zboare?
-A întrebat-o exact ce te-am întrebat eu mami, nu creddd, spuse Lidia contrariată!
Mama îl privi cu afecțiune, iubire dar și cu teamă. Fiul ei avea vise care erau imposibil de atins. Cum să îi spună ea că niciodată nu va zbura fără să îl facă complet nefericit?
– O, dragul meu, e un vis minunat, oamenii de zăpadă nu pot să zboare, nici unul nu a reușit până acum.
Fiul ei o privea cu ochii plini de lacrimi.Mama îl mângâie cu vorbe duioase.
– Asta nu însemană că nu poți visa în continuare. Totuși trebuie să ști că oamenii de zăpadă au o misiune foarte importantă. Oamenii de zăpadă sunt cei mai norocoși. Asta pentru că sunt atât de iubiți de copii și de adulți. Sunt construiți de mânile lor cu atâta dragoste și migală. Și apoi de fiecare dată când îi privesc sunt cu adevărat fericiți. Ce poate fi mai minunat decât să faci pe cineva fericit.
– Deci noi suntem creați doar pentru a-i face fericiți pe copii?
– Da. Pe copii, pe adulții ce încă au sufletul curat și pur ca al copiilor.
– Dar noi nu avem dreptul să fim fericiți?
– Bineînțeles că putem fi fericiți.
– Dar cum, dacă nu putem face nimic din ce ne dorim sau visăm?
– Eu una sunt foarte fericită. Sunt fericită că îi fac pe alții fericiți. Când privesc parcul plin de veselie, când văd cum apar alți oameni de zăpadă, alte castele, și toți zâmbesc și se joacă, e cel mai minunat lucru!
– Mama, eu vreau să zbor. Și cred că o să pot face asta.
– Poți să îți folosești imaginația și astfel vei putea zbura.
– Dar vreau să zbor de-adevaratelea. Și știu cum o să fac asta.
– Ştie cum să zboare spuse Lidia cu gura plină? Deci e posibil?
-O să afli puiule, ascultă povestea, nu vorbi cu gura plină, îi spuse mama cu blândeţe.
…I-am auzit pe doi copii vorbind despre moș Crăciun, cum el este cel care îndeplinește orice dorință și aduce cadouri tuturor celor cuminți.
Eu am fost cuminte și îmi doresc să pot zbura și moș Crăciun o să îmi îndeplinească această dorință.
– Micuțule, cred că e vremea de culcare. Ești tare ostenit, eu zic să te odihnești, mâine o să fie duminică, iar parcul va fi plin. Închide ochii și fi fericit că ai șansa să trăiești aici pe pământ și să te bucuri de atâta magie.
Luminițele de pe la casele şi blocurile din apropiere, şi luminile de pe stradă păreau inventate special pentru a pune în scena valsul fulgilor de nea.
Mama micuţului om de zăpadă oftă. Ar fi vrut mai mult decât orice ca micul om de zăpadă să poată simţi ce simte ea, să fie fericit, dar ştia că odată ce va afla că e imposibil ca un om de zăpadă să zboare, nu va mai zâmbi, nu va mai simţi bucuria şi magia iernii.
Şi micuţul mai crede că moş Crăciun îi poate îndeplini dorinţa, dar el aduce cadouri numai copiilor. Cum să îi spună acest lucru fără ca el să se supere? Mama omului de zăpadă adormi cu greu, spera că ziua ce urma să vină să îi alunge ideea aceasta de a zbura micuţului.
A doua zi fulgi de zăpadă începură să cadă peste creştetele lor.
Oamenii de zăpadă se uitau la dansul fulgilor şi zâmbeau.
Copii şi adulţii veniră încet – încet în parc. Zarva lor răsună până la casele şi blocurile din apropiere, dar cine putea să fie supărat pe veselia lor.
Doi copilaşi se apropiară de omuleţul de zăpadă.
– I-ai trimis scrisoare lui Moş Crăciun? Ce cadouri îți dorești?
– Vreau să fie mereu iarnă, dar știu că nu e posibil, bunicul mi-a explicat, așa că l-am rugat pe moș Crăciun să îmi aducă o carte despre Polul Nord.
– Eu îmi doresc o mașină de pompieri.
– Eu îmi doresc să zbor, spuse omul de zăpadă. Însă, nimeni nu îl auzi. Lacrimile îi înghețară pe obraz.
După plecarea tuturor acasă mama încercă să îl consoleze.
– Dragul meu mâine o să fie Ajunul Crăciunului și o să fie o zi magică. Parcul va fii mai minunat ca oricând. Poate o sa-l vezi și tu pe Moș Crăciun în noaptea de ajun dacă nu vei dormi. Poate o să îl vezi cum zboară deasupra orașului cu sania lui mare, trasă de renii rapizi. O lumină deosebită îi înconjoară.
-Dar mami, degeaba îl văd, dacă el nu mă vede, nu mă aude și nici nu poate să îmi împlinească dorința de Crăciun.
Mama de zăpadă nu mai își găsea cuvintele.
A doua zi vorbi cu oamenii de zăpadă din parc, vorbi cu mierlele, cu cintezele, cu ciorile, și le spuse tuturor că fiul ei ar vrea să zboare. Cu toții se gândiră cum să îi spună lui moș Crăciun că un mic om de zăpadă vrea să zboare.
Cintezele se așezară pe ramurile înghețate și începură să cânte o melodie nouă. Un mic om de zăpadă din parc vizează să zboare și nimic nu și-ar dori mai tare, nimic nu și-ar dori mai tare. Fi bun moș Crăciun și ajută-l acum, ajută-l acum.
Parcul se goli repede.De ajun fiecare avea treabă acasă, și cei mici și cei mari. Brazii împodobiți nu erau scăpați din ochii copiilor, căci tare își doreau să-l surprindă pe moșu punând cadouri sub brăduț.
Cum copii și adulții erau ocupați, oamenii de zăpadă din parc își puseră în aplicare planul.
Cu ajutorul ciorilor despodobiră brazii din parc și după ce scriseră pe jos cu litere foarte mari – Moș Crăciun oprește aici! luminițele le așezară peste textul de pe zăpadă ca moșul să îl poată vedea de sus.
– Ce idee bună, eu nu m-aș fi gândit la asta mami, spuse Lidia!!
– Și tu ai multe ideei minunate, iubita.
Micul om de zăpadă observase forfota din parc, dar nu își dădu seama că are legatură cu el. Cu ochii triști privea spre cerul plin de stele.
– Ce minunat să fii acolo sus, atât de aproape de stele, să te rotești prin aer. Să fiu realist, asta nu se va întâmpla niciodată!
Gândurile începură să îi zboare, odată cu timpul. Ora 12 noapte veni. Micul om de zăpadă, toți oamenii de zăpadă de altfel ridicară ochii spre cer. Păsările din parc începură să cânte la unison.
Clopoței ce cântau o melodie magică se auzeau în vazduh. O lumină puternică din care radiau luminițe multicolore se puteau observa tot mai aproape de parc.
Când micul om de zăpadă clipi, sania lui Moș Crăciun, trasă de renii lui rapizi se opriră în mijlocul parcului.
– Crăciun fericit tuturor! Micuțule, hai urcă în sanie, avem multă treabă!
– Cu cu mine vorbești?
– Hahaha, cu tine, nu tu ai vrut să zbori? O să zbori împreună cu mine. Am foarte multă treabă în această noapte, am nevoie de ajutor.
– Micuțul nu mai stătu pe gânduri.
Toți oamenii de zăpadă zâmbeau.
Sania disparu învăluită de clinchetele clopoțeilor de la gâtul renilor.
După ce sania dispăruse și liniștea se așeză peste parc, oamenii de zăpadă se priveau uimiți. Oare chiar se întâmplase asta, sau era doar un vis?
În sania lui moș Crăciun, deasupra caselor, orașelor, țărilor, zbura un om de zăpadă ce avea un zâmbet care se întindea pe toată fața.
– Wowwww ce de lumini. Incredibil. E mai frumos decât la mine în vis. E frumos să zbori moșule. Cu o mână pot atinge cerul si cu una pământul.
Moș Crăciun zâmbi, el era fericit când ceilalți erau fericiți.
– Dar mami, cum de moș Crăciun îi face cadou unui om de zăpadă, el nu e pui de om?
– Nu e puiul unui om, dar e puiul cuiva. Și cu toții avem nevoie de puțină magie în viața noastră, nu crezi?
– Așa e mami.
– Deci e posibil să zboare?
– Orice e posibil în măsura în care tu crezi că e posibil. Închide ochii și folosește-ți imaginația. Ascultă povești, visează și creează o altă realitate.
– Ai dreptate mami, de aia îmi plac mie poveștile tale, în ele chiar orice e posibil.
– În realitatea noastră multe sunt posibile, dacă oamenii vor cu adevărat și se unesc, pot face alți oameni fericiți, și fiecare dacă ar face altceva pentru alt om, s-ar creea un lanț nesfârșit al bunatății, recunoștinței și al fericirii.
– Lidia tăcu, dar, nu pentru mult timp. Și eu vreau să fiu bună, apoi, zâmbi ștrengărește. Și nu doar pentru că e decembrie!
Mama râse cu poftă.
– Mergem afară?
-Mergem mami.
În fața blocului, doi oameni de zăpadă le priveau zâmbitori. Unul mare, unul mic. Or fi oare cei din poveste gândi Lidia, dar nu îi puse întrebarea lui mami, căci i se păru că seamană tare mult cu cei din poveste mamei, de ce să nu păstreze magia.
Poate te întrebi ce s-a întâmplat cu oamenii de zăpadă din parc, din povestea reală sau poate povestea fictivă.
Înainte ca primavara să o alunge pe iarnă, oamenii de zăpadă tronau fericiți în parc. Mai ales mama de zăpadă era tare încântată. Noaptea de Crăciun chiar fusese o noapte magică și una istorică pentru toți oamenii de zăpadă, nu doar ei îi fericiseră pe alții, ci și ei au fost fericiți, pentru că nu era doar o victorie a fiului ei de zăpadă sau a ei, ci a tuturor oamenilor de zăpadă, care se uniră pentru a face o parte din lume mai bună, mai minunată. Toți suntem o parte de magie, și cu toții avem un scop, chiar dacă uneori nu reușim să înțelegem care ne e menirea, gândi mama de zăpadă.
Dar cum zăpada nu este permanentă, cum nici fericire permanentă nu există, ci doar luminițe de fericire ce apar în viața noastră sau chiar focuri de artificii, (care pot apărea când nici nu mai speram)atunci ne dăm seama cât de minunată poate fi aceasta lume.
Acest text este proprietatea Daniței Ielchici și este protejat de lege prin drepturi de autor. Poate fi folosit doar cu acordul autorului. Nu poate fi folosit în interes comercial. Orice nelămurire poate fi adresată la contact@procivic.ro.
